Austria le impune carantină românilor

Guvernul Austriei a decis, în 8 iulie, că va emite avertizări de călătorie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, după ce autoritățile din aceste țări au anunțat creșterea persoanelor infectate cu noul coronavirus (Covid-19), scrie presa internațională.

Astfel, orice persoană care soseşte din România, Bulgaria şi Republica Moldova trebuie să fie plasată timp de două săptămâni în carantină sau să facă dovada unui test negativ (la COVID-19), au declarat, într-o conferinţă de presă, cancelarul austriac Sebastian Kurz şi ministrul de externe Alexander Schallenberg.

Cetățenii din aceste trei țări pot fi testați la intrarea în Austria, iar cei cu rezultat negativ scapă de carantină.

De asemenea, vor fi suplimentate măsurile de control la frontierele Austriei cu Ungaria şi Slovenia, au adăugat cei doi demnitari.

„Vă rog să nu călătoriți în aceste țări. Acesta este un apel urgent, pe de-o parte pentru că nu trebuie să ne riscăm sănătatea și pe de altă parte deoarece avem deja multe cazuri importate din aceste țări”, a făcut apel cancelarul Sebastian Kurz.

În România au fost raportate, în 8 iulie, 555 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (Covid-19), numărul total al îmbolnăvirilor ajungând la 30.175, de la începutul epidemiei.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.284 au fost externate, dintre care 20.799 de pacienţi vindecaţi şi 1.485 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare.

În ultimele 24 de ore, au murit 18 de persoane din cauza noului coronavirus, urcând la 1.817 numărul total al decedaților. Toate decesele s-au produs la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, a precizat Grupul de comunicare strategică.

În prezent, 237 de pacienți sunt internați la terapie intensivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.