Primăria Cluj-Napoca și Compania de Transport Public (CTP) Cluj au pus în circulație începând din 12 aprilie 15 autobuze articulate noi tip Mercedes Conecto G Euro 6, ce completează parcul auto al CTP, care a beneficiat în ultimii ani de alte 40 de autobuze articulate.
În curând, la Cluj-Napoca vor circula și noile autobuze electrice anunțate de Primărie – cu finanțare elvețiană, dar și alte 60 de autobuze nearticulate noi, informează primarul Emil Boc.
Noile autobuze au dotări de ultimă generație, precum aer condiţionat, camere video, wi-fi, platformă joasă și alte facilităţi pentru persoanele cu dizabilități – sistem audio care anunță linia și direcția pentru cei nevăzători, landouri pentru copii si alte dotări.
Vehiculele au 144 de locuri, din care 39 pe scaune și o lungime de 18 metri. Vor deservi liniile cele mai lungi, pe axa E-V.
Noile mijloace de transport în comun circulă pe liniile 24, 48, 30, 35, 43.
Valoarea totală a celor 15 noi autobuze articulate a fost de 21.348.600 lei. Sursa de finanțare o reprezintă creditul contractat de CTP Cluj și garantat de Primăria Cluj-Napoca.
Caracteristicile tehnice ale noilor autobuze și informații suplimentare:
Informații generale
– Prețul unui autobuz este de 1.423.240 lei/ buc+TVA
– (prețul total pentru 15 buc. autobuze este de 21.348.600 lei+TVA)
– autobuzele corespund tuturor normelor Europene în domeniu
– este un autobuz modern dotat cu echipamente ce au caracteristici de ultimă generație
– perioada de garanție pentru ansamblu vehicul este de 5 ani sau 350.000 km – care condiție se îndeplinește prima
– activităţile de întreţinere şi mentenanţă planificată (reviziile) pe perioada de garanţie se vor efectua de personalul CTP, în atelierele CTP Cluj-Napoca S.A., cu acordarea de asistență tehnică de către reprezentantul de service al furnizorului
– Toate consumabilele necerare la revizii în perioada de garanție, vor fi asigurate de către furnizor pe cheltuiala acestuia (anvelope, uleiuri, antigel, filtre de combustibil, filtre de ulei, filtre de aer, curele de transmisie, filtre și agent frigorific pentru instalaţia de aer condiţionat etc.)
Caracteristici tehnice
– capacitate totală de transport 144 călători, din care 39 locuri pe scaune și 105 locuri în picioare (calculat la 0.125 m2/călător în picioare conf. Directivei 97/27/CE CEE ONU R107)
– puterea motorului diesel este de 265 kW (360 CP ), cu norma de poluare EURO VI
– lungimea autobuzului este de 18 m
– podea complet coborâtă
– rampa pentru fotoliile rulante ale persoanelor cu dizabilități
– loc special amenajat în salon pentru fotoliile rulante și landourile pentru copii
– înclinarea pe o parte a autobuzului în stații (kneeling)
– au 4 uşi duble (câte 2 foi fiecare), cu sistem “antistrivire a călătorilor”
– sistem de frânare dotat cu ABS EBS, ESR
– sistem de încălzire în sezonul rece
– sistem de aer condiționat pentru sezonul cald
– ventilatie naturală prin geamurile batante şi prin trapele de aerisire cu acționare electrică
– ventilaţie forţată prin turboventilatoare
– sistem de iluminare interioară a salonului cu lămpi de tip LED
– afișaje de traseu exterioare cu LED-uri (față, lateral și spate)
– indicator vizual interior de stații cu LED-uri
– 2 monitoare tip LCD extrawide pentru vizualizarea întregului traseu, a tuturor stațiilor și a poziției curente a autobuzului pe traseu.
– 2 monitoare tip LCD în interiorul salonului pentru anunțuri publicitare
– anunțarea vocală a stațiilor în salon
– staţie de amplificare
– Radio – CD si microfon
– sistem de supraveghere video în interior și exterior
– sistem de numărare a călătorilor transportați
– sistem de ticketing
– computer de bord pentru gestiune și management al traficului ( CGMT)
– sistem informatic de gestiune și diagnosticare electronică prin rețea CAN (SIDGE)
– sistem de urmărire prin GPS a vehiculului
– internet gratuit WI-FI pentru călători
– comunicare prin voce între şofer şi dispeceratul central prin rețeaua GSM
– datele din computerul de bord al autovehiculului se descarcă în serverul de la Autobaza Autobuze care gestionează baza de date și generează rapoarte specifice (cu privire la numărul de km parcurși, consumurile de carburant, numărul de pasageri transportați, etc).
– anunțarea vocală a numărului de traseu și a direcției de deplasare, în exteriorul autobuzului, în dreptul primei uși, pentru informarea persoanelor cu deficiențe de vedere ex: (a sosit linia 30, se deplasează spre Cartierul Grigorescu)
– Pentru urcare sau coborâre din autobuz, călătorii trebuie să apese butonul de comandă din dreptul fiecărei uși din exterior sau din interior. Se vor deschide doar ușile care au avut o astfel de comandă din partea călătorilor.
– Șoferul poate să selecteze deschiderea automată în stații a ușilor la comanda călătorilor sau să selecteze deschiderea ușilor prin comanda data de el de la bord.
– Pentru a urca în mijlocul de transport, persoanele care se deplasează în fotoliu rulant trebuie să anunțe șoferul prin apăsarea butonului din exteriorul autobuzului din dreptul ușii a doua, în dreptul căruia este afișată pictograma standard pentru “fotoliu rulant”. La o astfel de comandă, pe bordul șoferului apare o iconiță cu același simbol standard care anunță șoferul să coboare, să manevreze rampa de acces și să asiste persoana care se deplasează în fotoliu rulant să urce în siguranță în autobuz. Șoferul nu poate să închidă ușile și să plece din stație decât după apăsarea unui buton din bord care confirmă că persoana a urcat în siguranță și este poziționată corect în zona special amenajată.
– Pentru a coborî din autobuz, înaintea stației de destinație, persoana care se deplasează cu cărucior rulant trebuie să apese butonul din interiorul salonului unde se află locul special amenajat pentru cărucioarele rulante. La o astfel de comandă pe bordul șoferului apare iconița ce simbolizează căruciorul rulant și șoferul sție că la prima stație trebuie să manevreze rampa de acces și să asiste coborârea în siguranță a persoanei care se deplasează cu fotoliu rulant. După coborârea în siguranță a fotoliului rulant, șoferul trebuie să apese butonul de confirmare de la bord pentru a putea închide ușile și a pleca din stație.
– Pentru urcarea sau coborârea landourilor pentru copii se procedează la fel ca și la fotoliile rulante iar la bord șoferul este atenționat prin apariția unei iconițe care simbolizează landoul pentru copii. În exteriorul autobuzului este un buton special pentru landou iar în interiorul salonului butonul este comun cu cel pentru fotolii rulante.