Autocar românesc, accident la Vidin

Un autocar cu 48 de pasageri înmatriculat în România a fost implicat într-un accident lângă Vidin, în dimineața de 7 iunie, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Au fost răniţi uşor 11 pasageri români, 10 dintre ei fiind transportați la spital și ulterior externați.

Iată precizările MAE:

Ambasada României la Sofia urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs la data de 7 iunie, în apropierea localităţii Vidin, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, având la bord 48 de pasageri.

Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la cetăţenia, identitatea şi situaţia persoanelor afectate.

Conform datelor obţinute de reprezentanţii ambasadei, în urma producerii accidentului, 11 cetăţeni români au suferit răni uşoare şi medii, care au necesitat îngrijiri medicale. Zece dintre aceştia au fost transportaţi la o unitate medicală din zonă, fiind ulterior externaţi la cerere pentru a-şi continua călătoria.

O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Sofia s-a deplasat la locul accidentului şi la spitalul la care au fost transportate persoanele rănite pentru a acorda asistenţă consulară.

Reprezentanţii ambasadei au contactat compania de transport, iar în urma discuţiilor a rezultat faptul că un alt autocar al companiei va prelua toţi pasagerii.

Ancheta autorităţilor locale este în curs de desfăşurare, cetăţenii români urmând să îşi continue călătoria joi dimineaţă după finalizarea procedurilor preliminare.

Ambasada României la Sofia monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale şi cu cetăţenii români, acordând asistenţă consulară.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.