Automobile Dacia nu se asociază protestului BNS

“După publicarea Ordonanţei de Urgenţă pentru completarea şi modificarea Codului Fiscal, Automobile Dacia a comunicat în 13 noiembrie tuturor angajaţilor săi că va pune în aplicare cele mai bune soluţii pentru a le proteja veniturile”, precizează compania, în comunicatul remis redacției.

“Automobile Dacia nu este în niciun fel asociată mişcărilor de protest care sunt organizate la iniţiativa organizaţiilor sindicale, entităţi juridice independente”, se mai arată în document.

Circa 2.000 de sindicaliști de la BNS au protestat în 12 decembrie în fața Guvernului, împotriva trecerii contribuțiilor de la angajator la angajat.

Au fost prezenți sindicaliști din toate ramurile, însă numărul lor a fost mai mic decât cel anunțat inițial.

“Am redus foarte mult numărul protestatarilor din respect faţă de moartea Regelui. Dar vom relua proteste masive de anul viitor faţă de modificările Codului Fiscal”, a declarat Dumitru Costin, preşedintele BNS.

Potrivit unui comunicat de presă, Blocul Național Sindical protestează pentru a atrage atenția Guvernului cu privire la efectele negative, pe termen scurt, mediu și lung, generate de transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.

“Transferul tuturor riscurilor sociale către salariat dar și distrugerea sistemului negocierilor colective condamnă forța de muncă din România la o precarizare consolidată a relațiilor de muncă. Drepturile fundamentale ale lucrătorilor sunt amenințate, șansele pentru relații de muncă corecte, bazate pe încredere și respect reciproc, continuă să se degradeze”, se arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.