Autorizație de construire pentru Prelungirea Ghencea-Domnești

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a emis, în 29 noiembrie, autorizația de construire pentru lărgirea la 4 benzi a Prelungirii Ghencea, între Cartierul Latin (Strada Mărăcineni) și Pasajul Domnești.

Astfel, constructorul pregătește demararea lucrărilor, potrivit secretarului de stat în MTI, Irinel Ionel Scrioșteanu. „Vă reamintesc faptul că, după finalizarea Pasajului Domnești, dat fiind că lucrările Primăriei Capitalei nu prevedeau și acest lot și ar fi fost o discontinuitate între pasaj și acestea, ne-am asumat suplimentar și realizarea acestui tronson, pentru a sprijini și a avea la final proiectele integrate”, a precizat el.

Contractul prevede amenajarea de trotuare cu lățimea de 3 m pe ambele părți ale drumului și piste de biciclete cu lățimea de 1,5 m, amplasarea a două stații de autobuz, modernizarea sistemului de iluminat și de canalizare pluvială. Totodată, va fi rezervată o zonă mediană de 2 x 4 m, pentru dezvoltarea ulterioară cu cale dublă de tramvai, printr-o investiție viitoare a Primăriei Municipiului București.

Vor fi trei intersecții semaforizate: Prelungirea Ghencea – Acces în Cartierul Latin (km 4+710), Prelungirea Ghencea – Accese (km 4+850) și la trecerea de pietoni pe Prelungirea Ghencea (km 5+220).

Valoarea contractului este de 41,91 milioane de lei, fără TVA, iar sursa de finanțarea provine din fonduri externe nerambursabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.