Mercedes-Benz Vans România are un nou Managing Director, începând cu 1 octombrie. Conducerea diviziei a fost preluată de către Batiste Pascalin, după ce Rolf Rosendaal și-a îndeplinit mandatul.
Anterior, Batiste Pascalin a deținut funcția de Head of Marketing Management în cadrul Marketing Operations Europe, gestionând la nivel european operațiunile de marketing ale diviziei Vans.
Din actuala poziție, noul Managing Director va coordona activitățile Mercedes-Benz Vans România, contribuind la misiunea diviziei de a contura viitorul mobilității în transportul comercial, într-un mod eficient și sustenabil.
„Sunt extrem de entuziasmat să mă alătur divizei Vans a Mercedes-Benz România. Am toată încrederea că, împreună cu echipa de profesioniști pe care am întâlnit-o aici, vom continua să ridicăm standardele în segmentul autovehiculelor comerciale ușoare și avem în vedere cerinţele specifice ale celor mai diverse sectoare de activitate, precum şi preferințele clienţilor pe plan local. În linie cu strategia companiei la nivel global, ne propunem să ducem brandul într-o nouă eră a mobilității durabile și a eficienței și să venim către clienți cu soluții de business versatile, integrate și pragmatice, astfel încât creșterea afacerilor lor să fie una accelerată, susținută de alegerea celor mai bune autovehicule comerciale ușoare”, a declarat Batiste Pascalin, Managing Director Mercedes-Benz Vans România.
Batiste Pascalin îl înlocuiește pe Rolf Rosendaal, care a făcut parte din echipa de management Mercedes-Benz România timp de 6 ani, deținând funcții precum cea de Director After-Sales, membru al Bordului de Conducere, Managing Director al divizei Vans. Rolf Rosendaal va coordona Serviciul de logistică și managementul calității în cadrul Mercedes-Benz Parts Logistics Europa de Est, în Praga.
Mai multe informații despre Mercedes-Benz Vans Romania sunt disponibile online la: http://www.mercedes-benz.ro/content/romania/mpc/mpc_romania_website/rong/home_mpc/van.htm