Bazele Carierei Inginerului CFDP

Administratori de infrastructură, constructori și proiectanți au prezentat secretele meseriei de inginer CFDP, în perioada 1-3 octombrie, la Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul UTCB, care a deschis anul universitar cu evenimentul „Bazele Carierei Inginerului CFDP”. 

Au avut loc prezentări susținute de reprezentanții companiilor participante, întâlniri și discuții față în față între studenți și exponenții companiilor, precum și una sau mai multe vizite tehnice.

Obiectivul acestui eveniment, ajuns la cea de-a treia ediție și organizat de Carieră Feroviară în România (CFiR) și UTCB, cu sprijinul Asociației Industriei Feroviare (AIF) și al Asociației Inginerilor Feroviari din România (AIFR), este de a crește retenția studenților în facultate și gradul de absolvire, încercând să le creștem motivația acestora încă din primele zile prin prezentarea oportunităților pe care o diplomă de inginer CFDP le oferă.

În prima zi a evenimentului, au fost prezente, pentru a-i convinge pe studenți că au făcut o alegere bună și înțeleaptă atunci când au decis să urmeze cursurile acestei facultăți, 15 companii, de stat sau private, cu activități în administrarea infrastructurii de transport, proiectarea și construcția acesteia sau alte activități conexe.

Astfel, Strabag România, companie care operează în toate sectoarele de construcţii, în special în Infrastructura de Transport, în Construcţii şi Segmente de Inginerie Civilă, precum şi în Proiecte de Construcţii în domeniul mediului, a fost partenerul principal al evenimentului, iar ISPCF – Institutul de Studii și Proiectări Căi Ferate, TPF Inginerie, Egis România, PORR România, Mari-Vila Construcții și Viarom Construct – parteneri.

Au mai fost prezenți pentru a arăta cât mai multe aspecte ale meseriei de inginer CFDP reprezentanți ai CFR, Autorității Feroviare Române (AFER), DB Engineering&Consulting, Consis Proiect, Societății de Transport București (STB), Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Metrorex și VioTop.

De asemenea, HR Design Consulting, partenerii pe teme de HR ai CFiR, au fost prezenți pentru a le da studenților câteva sfaturi utile pentru cariera pe care au început să și-o construiască din momentul în care au ales să urmeze cursurile Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri.

Vizite tehnice

Următoarele două zile au fost rezervate vizitelor tehnice, ocazie pentru proaspeții studenți să intre în contact cu ceea ce presupune meseria pentru care se vor pregăti în facultate atât într-o companie de inginerie și consultanță, la birou, cât și într-una de construcții, pe șantier.

Astfel, pe 2 octombrie, studenții au avut ocazia să vadă ce înseamnă munca de birou atunci când au mers să viziteze sediul companiei Egis România, companie care furnizează servicii de inginerie și consultanță în sectoarele de transport rutier și feroviar, precum și în domeniul apei și mediului, energie, dezvoltare urbană și alte servicii de consultanță instituțională.

Pe 3 octombrie, a fost vizită la șantierul de la linia de tramvai de pe str. Barbu Văcărescu, acolo unde antrepenor este Mari-Vila Construcții, companie care prestează activități de construcţii industriale şi civile, lucrări de reabilitare cale rulare tramvaie, lucrări de construcţii de drumuri, străzi, piste şi platforme, lucrări edilitare (reţele de apă şi canalizare), tâmplărie din profile de aluminiu, PVC și oțel, confecţii metalice, prelucrări mecanice şi confecţii piese cale și finisaje şi amenajări interioare.

Cu ocazia acestei vizite tehnice, „bobocii” de la Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri au putut afla, chiar înainte de a învăța la facultate, care sunt stadiile unui proiect de infrastructură de tramvai și să se familiarizeze cu câteva dintre atribuțiile pe care un inginer CFDP le poate avea în cadrul unui astfel de proiect de la reprezentanții companiei Mari-Vila, dar și de la profesorii din facultate care i-au însoțit, a transmis CFiR.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.