Belgia, restricții dure: Se intră în țară doar pentru scopuri esențiale

Autoritățile din Belgia au instituit noi măsuri privind condițiile de intrare în țară, în contextul pandemiei de COVID-19, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Astfel, în perioada 27 ianuarie – 1 martie 2021, sunt permise călătoriile spre Regatul Belgiei numai pentru scopuri esențiale, fiind autorizate doar următoarele tipuri de deplasări: 

1. din motive familiale (decese, căsătorii, regrupare familială, custodia copiilor etc.);

2. din motive umanitare (în scop medical, asistență persoane vulnerabile etc.);

3. pentru studii (cercetători, studenți, stagiari, elevi etc.);

4. deplasările rezidenților transfrontalieri;

5. călătoriile de afaceri sau profesionale;

6. din alte motive urgente (motive juridice, relocări etc.).

Așadar, în perioada menționată, nu sunt permise călătoriile în scop turistic sau recreativ.

Totodată, toate persoanele care sosesc în Regatul Belgiei trebuie să prezinte o declarație pe proprie răspundere pentru a justifica motivul deplasării, disponibilă pentru descărcare la: https://www.info-coronavirus.be/fr/. Declarația pe propria răspundere va fi anexată la „Formularul de localizare a pasagerului” (Passenger Location Form, disponibil la https://travel.info-coronavirus.be/fr/public-health-passenger-locator-form) și va trebui să fie însoțită de documente justificative.

De asemenea, conform informațiilor comunicate de autoritățile belgiene, suplimentar obligației de prezentare la intrarea pe teritoriul Regatului Belgiei a unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, persoanele nerezidente în Regatul Belgiei au obligația de a se testa atât la intrarea pe teritoriul belgian (un test PCR sau un test antigen rapid), cât și în cea de-a șaptea zi de carantină (perioada măsurii carantinei fiind modificată la 10 zile). Astfel, măsura carantinei poate fi redusă la minimum șapte zile, cu condiția obținerii unui rezultat negativ al testului efectuat, cel mai devreme, în a șaptea zi de la începutul perioadei de carantină.

MAE amintește că testul solicitat la intrarea pe teritoriul Belgiei trebuie să fie efectuat cu maximum 72 de ore înaintea sosirii pe teritoriul belgian, într-un laborator acreditat din statul de proveniență, certificat de un medic sau farmacist biolog și emis într-una din limbile franceză, neerlandeză, germană sau engleză, în format fizic (tipărit) sau electronic (și să poată fi consultat imediat). 

Începând cu data de 25 ianuarie 2021, toate persoanele care sosesc în Belgia din Marea Britanie, Africa de Sud sau America de Sud vor trebui să respecte o carantină de 10 zile și să efectueze un test molecular PCR pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 în prima, respectiv a șaptea zi de la sosire. 

Toate celelalte măsuri anunțate anterior cu privire la regimul aplicabil persoanelor rezidente în Regatul Belgiei rămân în vigoare. Condițiile de călătorie în Regatul Belgiei în contextul pandemiei de COVID-19 sunt disponibile la următoarea pagină de internet: www.mae.ro/node/51902.
Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: 0032 (0)2 347 5338, 0032 (0)2 345 0040 și 0032 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice: 0032(0)2 344 0854.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://bruxelles.mae.ro/ și https://www.mae.ro/.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.