Trei din patru angajați doresc să își schimbe locul de muncă, în 2023, relevă cel mai recent sondaj realizat de BestJobs, care arată o teamă crescută în rândul acestora în privința creșterii volumului de lucru și a fapttului că angajatorul va recurge la reduceri de personal.
Astfel, 74% dintre angajații care au răspuns la sondajul BestJobs vor să își schimbe locul de muncă, peste jumătate dintre ei justificând că vor fi nevoiți să preia mai multe sarcini dacă echipele se reduc. Alți 17% se tem că veniturile le vor scădea, 9% se tem că vor ajunge la burnout și tot atâția sunt îngrijorați că angajatorul va impune întoarcerea completă la birou.
Pentru a-și menține stilul de viață și anul acesta, 75% dintre respondenții sondajului declară că ar avea nevoie de o creștere salarială. Totodată, 37% își doresc mai multe oportunități de a avansa în carieră, iar 35% se așteaptă la mai multe beneficii extrasalariale. Aproximativ 20% vor să primească mai mult sprijin din partea angajatorului pentru asigurarea unui echilibru dintre viața personală și cea profesională, în timp ce 26% își doresc mai multă apreciere din partea angajatorului. Nu în ultimul rând, peste 15% vor să beneficieze de un program de lucru flexibil și tot atâția doresc să aibă posibilitatea de a lucra de la distanță.
În prezent, lista celor mai importante beneficii extrasalariale pe care angajații doresc să le primească de la angajator include mai multe zile de concediu de odihnă (37%), program flexibil (35%), posibilitatea de lucra de acasă (35%), abonament la clinici medicale private (28%), cursuri și traininguri de specialitate (aproximativ 28%) și pensia privată facultativă (peste 25%).
Potrivit sondajului BestJobs, 59% dintre candidați preferă drept angajator o companie privată, în timp ce 32% s-ar îndrepta către o instituție de stat. Referitor la tipul de job dorit, 77% vor să lucreze full-time, la un angajator care să le ofere siguranța locului de muncă, în timp ce aproape 10% vor să fie contractori independenți/freelanceri, ca să poată alege când și pentru cine să lucreze și astfel să își poată gestiona timpul mai bine.
În eventualitatea căutării unui nou loc de muncă, cele mai importante criterii vizate de candidați sunt salariul (peste 80%), mediul de lucru (aproximativ 40%), volumul de muncă (aproape 22%) și dimensiunea companiei și implicit potențialul acesteia de a rezista în fața unei crize economice (peste 21%).
Despre BestJobs
Cu o experiență de peste 20 ani în domeniu, BestJobs are peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 35.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare sau specialiști în dezvoltare profesională și personală (coachi, mentori, terapeuți, avocați și alte tipuri de specialiști).