Gebrüder Weiss a încheiat exercițiul financiar 2023 cu o cifră de afaceri netă de 2,47 miliarde de euro, față de 3 miliarde, în 2022.
În pofida acestui recul, compania internațională de transport și logistică precizează că se situează deasupra trendului crescător din perioada 2015-2020. Criza generată de pandemia de coronavirus din ultimii doi ani nu a continuat în 2023. Drept urmare, afacerile nete ale diviziei Aerian & Maritim, cifrate la 774 de milioane de euro, au revenit la nivelul anterior. Datorită tarifelor mari practicate de companiile de transport maritim și de cele aeriene, Gebrüder Weiss a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 1,27 miliarde de euro în acest sector.
Cifra de afaceri în sectoarele de activitate transporturi rutiere și logistică s-a menținut stabilă, la 1,45 miliarde de euro (2022: 1,48 miliarde), în condițiile în care prețurile la energie și combustibil au urmat o traiectorie descrescătoare. Ponderea capitalului propriu a crescut la 63% (2022: 60%).
„Conflictele geopolitice și performanța economică globală redusă au avut un impact negativ asupra cifrei de afaceri și a volumelor de transport”, explică Wolfram Senger-Weiss, președintele Consiliului de Administrație al Gebrüder Weiss, care a subliniat că multe dintre proiectele amânate din cauza pandemiei de coronavirus au putut fi realizate în 2023.
Investiții în extinderea rețelei
Cu un volum record de investiții de 187 de milioane de euro, Gebrüder Weiss și-a consolidat rețeaua pe piața germană și americană, precum și în Europa de Sud-Est, dar a investit și în proiecte de clienți și în producția de energie sustenabilă.
În special în Bavaria, compania de logistică și-a consolidat poziția prin preluări și achiziții imobiliare în Bayreuth, Konradsreuth, Nürnberg și prin construirea unui nou terminal de expediții la Straubing. Rețeaua din SUA a fost extinsă cu noi puncte de lucru în Miami și Laredo, Texas. Alte proiecte de investiții au inclus o a doua locație în apropiere de București, extinderea terminalului logistic din Ungaria, precum și construcția unui nou depozit logistic în Graz și în Reutte, Tirol.
Ca urmare a preluărilor, numărul de angajați din cele 180 de locații ale companiei din întreaga lume a crescut la 8.600 (2022: 8.400). În paralel cu extinderea rețelei sale, Gebrüder Weiss a investit în angajația managementului lanțului de aprovizionare. Drept urmare, portalul web pentru clienți myGW a fost extins pentru a include funcții de analiză a stocurilor (Warehouse Analytics – procesarea analitică a datelor de depozit). myGW oferă transparență de-a lungul întregului lanț de aprovizionare și servește clienților ca platformă centrală de informare și comunicare pentru tot ceea ce privește transporturile lor globale, cum ar fi monitorizarea în timp real și ora estimată de sosire (ETA – Estimated Time of Arrival).
Extinderea energiilor regenerabile
Compania a făcut progrese în demersul de decarbonizare a propriilor sale activități de afaceri. Deja trei sferturi din necesarul propriu de energie electrică în regiunea D-A-CH sunt acoperite de energia solară autogenerată. În 2023, compania de logistică a pus în funcțiune alte nouă sisteme în spațiul D-A-CH și în Europa de Est. Cele 27 de sisteme fotovoltaice existente au generat în total 5.850Mwh de energie electrică, permițând dublarea cantității de emisii de CO2 economisite la 2.750 de tone. Totodată, mulțumită parcului său eolian din nordul Germaniei, Gebrüder Weiss își asigură, încă din 2011, un mix de energie electrică ecologic.
Gebrüder Weiss se concentrează din ce în ce mai mult pe mobilitatea electrică, ca parte a eforturilor sale de a atinge neutralitatea climatică, până în 2030. Compania de logistică utilizează deja autoutilitare electrice pentru a livra bunuri comandate online clienților finali din Austria, Ungaria, Croația și România. Două camioane alimentate cu baterii vor fi lansate în Germania în acest an, iar alte camioane electrice și vehicule de livrare electronică vor fi achiziționate în Austria. Pentru perioada de tranziție către mobilitatea electrică, compania își adaptează o mare parte a propriei flote de camioane din Austria pentru utilizarea uleiului vegetal hidrogenat (HVO) drept combustibil.
După declinul înregistrat în comerțul mondial și tendințele de recesiune, Gebrüder Weiss se așteaptă la o ușoară redresare economică cu începere din a doua jumătate a anului 2024.