Bolt lansează un nou model de trotinetă electrică

1

Bolt, principala platformă europeană de mobilitate, a lansat cea de-a patra generație a trotinetei electrice, alimentată de un hardware și un software inovatoare, pentru a deveni cel mai sigur model de pe piață.

Iată precizările, în comunicatul transmis ZIUA CARGO:

Trotineta Bolt 4 este echipată cu senzori pentru a detecta accidentele, căzăturile, frânarea bruscă și modurile nesigure de condus. Construcția trotinetei este optimizată pentru o stabilitate suplimentară și o manevrare sigură, având cel mai coborât centru de greutate, o gardă la sol mai mare, un unghi de rulare îmbunătățit și o greutate foarte redusă. Anvelopele pneumatice oferă o aderență sporită și sunt potrivite, în special, pentru condițiile meteorologice dificile, permițând o distanță de frânare mai mică, viraje mai sigure și plimbări mai confortabile pe pietre sau suprafețe inegale.

Un set de caracteristici hardware și software, cum ar fi detectarea frânării bruște și alertele vocale inteligente, permite trotinetei Bolt 4 să minimizeze riscul de accidente, prin educarea și avertizarea călătorilor, alertarea pietonilor și prin avertizarea echipelor locale, gata să reacționeze oricând este necesar.

Bolt 4 este proiectată și construită integral intern, echipa Bolt fiind responsabilă direct de fabricarea și furnizarea componentelor. Designul trotinetei și soluția sa unică de schimbare a bateriei sunt în curs de brevetare.

Dmitri Pivovarov, Director Micromobilitate la Bolt, a declarat: „Ne-am angajat să facem din micromobilitate un mod de transport accesibil pentru toată lumea, iar siguranța este prioritatea noastră principală. Deși ne dorim ca din ce în ce mai mulți oameni să renunțe la mașinile personale pentru alternative mai ecologice, este important să ne asigurăm că trotinetele sunt utilizate în mod responsabil, astfel încât acestea să poată fi cu adevărat benefice pentru orașe și comunități. Faptul că avem o echipă internă de experți în hardware ne permite să controlăm pe deplin calitatea trotinetelor noastre și să implementăm soluții de ultimă generație, care sperăm că vor stabili un nou standard de siguranță în micromobilitatea partajată.”

Trotineta de nouă generație a Bolt este 100% reciclabilă, cu o durată de viață estimată la 60 de luni. Noul model contribuie la angajamentul pe termen lung al Bolt de a reduce amprenta ecologică a industriei de transport și a companiei Bolt. La începutul acestui an, Bolt a anunțat angajamentul de a avea un impact pozitiv asupra mediului (amprenta negativă de carbon) cu operațiunile sale cu trotinetele electrice, până la sfârșitul anului 2020.

Bolt oferă în prezent servicii de micromobilitate în 45 de orașe și 15 țări din Europa. În 2021, compania își va extinde serviciul de partajare a trotinetelor și bicicletelor electrice pentru a acoperi peste 100 de orașe. Cea de-a patra generație a trotinetei electrice Bolt va fi lansată pentru prima dată la Bergen, Norvegia, la începutul anului 2021.

Bolt a lansat trotinetele electrice în România anul acesta în București, Cluj-Napoca și Constanța, alături de un ghid de măsuri de siguranță pentru micromobilitate, care încurajează utilizarea lor responsabilă.  

Despre Bolt

Bolt este cea mai mare platformă europeană de mobilitate, care are drept scop să facă mobilitatea urbană mai ușoară, rapidă și convenabilă.

Bolt are peste 30 de milioane de utilizatori înregistrați în peste 35 de țări din lume. Serviciile sale includ de la transport la cerere și micromobilitate, cu trotinete electrice și biciclete electrice, la livrări de mâncare și pachete.

Compania este prezentă în România cu serviciile de transport de persoane, de transport de produse, de închiriere de trotinete electrice, de livrare de mâncare (Bolt Food) și cu divizia de software development, care deservește toate subsidiarele din Europa ale companiei. Serviciile Bolt sunt disponibile în București, Cluj, Timișoara, Constanța și Iași.

Toate cursele de ride-hailing de la Bolt sunt 100% neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, ca urmare a Bolt Green Plan, de a reduce amprenta ecologică a companiei. Mai multe informații: www.bolt.eu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.