Brambles și CHEP deschid calea către un lanț de aprovizionare regenerativ la COP26. Brambles a primit Terra Carta Seal al Alteței Sale Regale Prințul de Wales CHEP și-a comunicat strategia și viziunea la Sustainable Innovation Forum.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
Brambles, liderul logistic în soluții pentru lanțul de aprovizionare, care operează prin intermediul brandului CHEP, a fost printre primele companii distinse cu Terra Carta Seal la Conferința ONU privind schimbările climatice COP26 din 2021. Lansat de Alteța Sa Regală Prințul de Wales, Terra Carta Seal oferă recunoaștere companiilor globale vectori ai inovației și care își demonstrează constant angajamentul față de dezvoltarea de piețe cu adevărat durabile. Distincția a fost acordată companiilor ale căror ambiții sunt aliniate cu cele ale Terra Carta, un plan de redresare pentru Natură, Oameni și Planetă, lansat în ianuarie 2021. Brambles se numără printre cele 45 de organizații care au primit această recunoaștere.
Graham Chipchase, CEO Brambles, a declarat: „Abordarea noastră privind durabilitatea se aliniază cu principiile Terra Carta de a merge către un viitor pozitiv pentru climă și natură, prin urmare, ne bucură că suntem recunoscuți pentru aportul în această direcție”.
Compania a participat la dezbaterile Sustainable Innovation Forum, găzduit în cadrul COP 26, unde și-au comunicat viziunea privind obiectivul de a dezvolta lanțuri de aprovizionare regenerative și modul în care actorii din supply chain pot contribui la îndeplinirea țintelor stabilite prin Acordul de la Paris.
Juan Jose Freijo, vicepreședinte Brambles responsabil pentru sustenabilitate și public affairs EMEA, s-a alăturat vorbitorilor de la Coca-Cola, E.ON, WWF și Schmidt Ocean Institute în cadrul unui grup de dezbateri care a analizat importanța biodiversității și a naturii pentru rezolvarea problemei urgente legate de climă.
„Sectorul privat are un rol cheie în crearea de lanțuri de aprovizionare regenerabile reziliente. Dacă dorim să avem un impact pozitiv real, acesta trebuie extins asupra întregului lanț de aprovizionare. Este necesară colaborarea nu doar între companiile care operează în supply chain, ci și între acestea și guverne, ONG-uri, cetățeni și consumatori, pentru a face din viziunea regenerativă o realitate”, a spus Juan Jose Freijo.
Matt Quinn, vicepreședinte CHEP pentru Europa de Nord a participat la grupul de dezbatere „Lanțuri circulare de aprovizionare și producție – în direcția reducerii emisiilor poluante”, alături de experți de la grupul BMW, Coca-Cola Europacific Partners, Johnson Controls și Roland Berger. De asemenea, Murray Gilder, vicepreședinte, CHEP Automotive, a participat la o discuție în cadrul unui grup care a inclus lideri de la Avere, Connected Kerb și grupul BMW, privind modul în care putem accelera trecerea în masă la vehiculele electrice (VE) și constrângerile actuale legate de implementarea infrastructurii pentru VE.
În final, Nessa O’Sullivan, CFO Brambles, a contribuit ca expert în cadrul grupului de dezbateri „Cum să facilitezi investiții în natură”, găzduit de McKinsey & Company, în cadrul căruia participanții au clarificat aspectele legate de modalitățile în care se poate investi în active naturale – o componentă esențială a tranziției către o lume net pozitivă.
Despre Brambles
Brambles ajută la transportarea mai multor mărfuri către mai multe persoane, în mai multe locuri decât orice altă organizație din lume. Paleții și containerele furnizate de acesta formează legătura invizibilă a lanțului global de aprovizionare, iar cele mai importante branduri din lume au încredere că Brambles poate contribui la transportul mai eficient, mai sustenabil și mai sigur al mărfurilor lor. Ca pionier al activităților economice bazate pe utilizarea în comun a resurselor, Brambles a creat una dintre cele mai sustenabile activități logistice din lume, prin utilizarea în comun și reutilizarea platformelor sale, conform modelului cunoscut sub denumirea de „pooling”. Brambles asigură servicii, în principal, pentru sectorul bunurilor de consum cu mișcare rapidă (de ex., hrană uscată, mărfuri alimentare și produse pentru sănătate și îngrijire personală), sectorul produselor proaspete, al băuturilor, comerțul cu amănuntul și sectorul de producție în general. Grupul are aproximativ 12.000 de angajați și deține aproximativ 345 milioane de paleți, lăzi și containere, prin intermediul unei rețele de peste 750 centre de servicii. Brambles își desfășoară activitatea în aproximativ 60 de țări prin intermediul brandului CHEP, cele mai ample operațiuni având loc în America de Nord și în Europa de Vest.