Brexit: Ghid pentru transportatorii de mărfuri, de la 1 ianuarie 2021

Autoritățile de la Londra au publicat si in limba română Ghidul pentru transportatorii de mărfuri și conducătorii auto comerciali care transportă produse între Marea Britanie (Anglia, Scoția și Țara Galilor) și Uniunea Europeană (UE).

Reguli noi pentru ianuarie 2021

Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană, iar perioada de tranziție de după Brexit se termină anul acesta. Această pagină vă spune ce trebuie să faceți de la 1 ianuarie 2021. Va fi actualizată în cazul în care apar modificări.

Pentru informații actuale, accesați: Transportul bunurilor din Regatul Unit pe cale rutieră: pas cu pas.

Puteți citi și despre perioada de tranziție.

Introducere

Aceste îndrumări sunt destinate transportatorilor și conducătorilor auto comerciali care transportă mărfuri între Marea Britanie (Anglia, Scoția și Țara Galilor) și Uniunea Europeană (UE). Ele vă indică ce trebuie să faceți începând cu data de 1 ianuarie 2021.

Aici se explică:

  • de ce fel de documente aveți nevoie
  • cum să urmați noile reguli pentru a gestiona transportul ce se îndreaptă spre porturi
  • noile proceduri de control de la frontieră

Vor exista îndrumări diferite privind deplasarea mărfurilor dintre Marea Britanie și Irlanda de Nord.

Să fim informați

O serie de norme sunt deja convenite între Regatul Unit și UE. Aceste instrucțiuni vor fi actualizate cu noi informații de îndată ce acestea sunt disponibile.

Vizitați un site de consiliere la un serviciu autorutier sau la un popas pentru autocamioane pentru a obține o consiliere în persoană

Verificați ultima versiune a acestui ghid pe gov.uk/haulier-handbook.

Conducători auto: documente, licențe și permise

Certificatul șoferului de competență profesională

Pentru a putea lucra, toți conducătorii auto din Regatul Unit vor avea în continuare nevoie de un Certificat de Competență Profesională (CPC). În timp ce conduc pe teritoriul Uniunii Europene, conducătorii auto vor trebui să aibă la ei cardul de calificare CPC.

Conducătorii auto care lucrează pentru operatori din Regatul Unit

Conducătorii auto cu un CPC de șofer din Regatul Unit care lucrează pentru operatori din Regatul Unit nu trebuie să ia nicio măsură suplimentară referitor la calificări, pentru a se pregăti pentru 1 ianuarie 2021. CPC-ul conducătorilor auto din Regatul Unit va continua să fie valabil pentru conducătorii auto ai tuturor deplasărilor pe care operatorii din Regatul Unit au voie să le efectueze, fie ca urmare a unui acord cu UE sau în baza permiselor ECMT.

În prezent, legislația britanică permite conducătorilor auto din UE care lucrează pentru operatori din Regatul Unit să facă acest lucru cu un CPC de conducător auto emis de un stat membru al UE. Dacă acești conducători auto doresc să aibă o certitudine pe termen lung asupra capacității lor de a lucra pentru operatori din Regatul Unit, ei trebuie să-și schimbe CPC-ul de UE cu un CPC de Regatul Unit.

Conducătorii auto din Regatul Unit care lucrează pentru operatori din UE

Conducătorii auto care dețin un CPC britanic, care lucrează, sau plănuiesc să lucreze pentru o companie din UE (ex: un șofer britanic care lucrează pentru un operator irlandez sau francez) trebuie să ia unele măsuri. Aceasta pentru că este posibil ca un CPC pentru conducătorul auto din UK să nu mai fie recunoscut ca un certificat valabil de către un angajator din UE începând cu data de 1 ianuarie 2021.

Conducătorii auto care dețin un CPC de conducător auto din UK care lucrează sau doresc să lucreze pentru o întreprindere din UE trebuie să-și schimbe CPC-ul britanic cu un CPC de conducător auto din UE înainte de 1 ianuarie 2021. Solicitați schimbarea unui CPC din Regatul Unit la un organism relevant din Zona Economică Europeană sau UE dintr-o țară (EEA).

Permise de conducere și permise de conducere internaționale

Conducătorii auto vor continua să aibă nevoie de o categorie corectă în permisul de conducere pentru vehiculul pe care îl conduc. Conducătorii auto pot verifica categoria de conducere auto din permisul lor.

Conducătorii auto ar putea avea nevoie de un permis de conducere internațional (IDP) în plus față de permisul lor de conducere britanic în unele din țările din EU sau EEA.

IDP-urile pot fi achiziționate la ghișeu la multe din filiale Oficiilor Poștale din Regatul Unit. Un permis IDP costă £5.50.

Vize, pașapoarte și cărți de identitate

Conducătorii auto din Regatul Unit ar putea avea nevoie de permisii de imigrare pentru a efectua o călătorie internațională pe teritoriul UE. Se vor publica detalii suplimentare în funcție de rezultatul negocierilor dintre Regatul Unit și UE.

Când se vor confirma regulamentele, vor fi disponibile informații cu privire la felul în care se poate obține o viză, dacă aveți nevoie de una, pentru fiecare țară pe pagina consiliere pentru călătorii.

Pentru a călători spre UE de la 1 ianuarie 2021, conducătorii auto britanici vor avea nevoie de un pașaport britanic de cel puțin 6 luni. Conducătorii auto trebuie să verifice dacă trebuie să-și reînnoiască pașapoartele.

Până în 1 octombrie 2021, cetățenii din UEEEA și cei elvețieni, pot intra în Regatul Unit cu un buletin de identitate național sau un pașaport, așa cum fac și acum.

De la 1 octombrie 2021, cetățenii din EUEEA și cei elvețieni vor avea nevoie de un pașaport pentru a călători în Regatul Unit.

Condițiile de mai sus nu se aplică cetățenilor din UEEEA și celor elvețieni care sunt protejați prin acordurile de retragere, inclusiv cei acoperiți de Regimul de Ședere pentru cei din UE și lucrătorii de frontiere. Aceștia vor putea să folosească în continuare buletinele lor naționale cel puțin până la 31 decembrie 2025.

Transportatorii din Regatul Unit: documente, licențe și permise

Licența operatorilor: Licența comunitară și Licența comunitară britanică

Transportatorii din Regatul Unit care desfășoară activități internaționale vor continua să aibă nevoie de un permis relevant de operator.

Transportatorilor posesori de o Licență Comunitară li se va elibera în mod automat un ‘Permis britanic pentru Comunitate’ care o va înlocui, se poate utiliza începând cu data de 1 ianuarie 2021. Începând cu 1 ianuarie 2021, în toate circumstanțele, trebuie ținută o copie a noului permis britanic pentru comunitate la bordul tuturor vehiculelor când se lucrează în UE.

Posesia unui Permis britanic pentru Comunitate nu va garanta neapărat dreptul transportatorilor britanici de face afaceri către, dinspre sau în interiorul UE. Aceasta va depinde de rezultatul negocierilor dintre Regatul Unit și UE. Aceste îndrumări vor fi actualizate imediat cum se vor conveni noile norme.

Permisele ECMT

De la 1 ianuarie 2021, este posibil ca transportatorii din Regatul Unit care se deplasează spre sau prin UE să aibă nevoie de un permis pentru Conferință Europeană a Miniștrilor de Transport (ECMT) pentru anumite deplasări. Deplasările pentru care sunt necesare permisele ECMT vor depinde de rezultatul negocierilor dintre Regatul Unit și UE. Aceste îndrumări vor fi actualizate imediat cum se vor conveni noile norme.

Transportatorii din Regatul Unit care necesită permise ECMT pentru activități internaționale din 2021 trebuie să se pregătească să le solicite. Aflați despre procesul de solicitare a permiselor ECMT.

Cartea Verde pentru asigurarea autovehiculului

Cartea Verde este un certificat internațional pentru asigurarea autovehiculului. Ea este deja acceptată în 48 de țări care sunt parte din schema Cărții Verzi. De la 1 ianuarie 2021, este foarte probabil că șoferii din Regatul Unit vor avea nevoie de o Carte Verde pentru a putea conduce un autovehicul în UE (inclusiv prin Republica Irlanda).

Conducătorii auto și operatorii din Regatul Unit ar trebui să ia măsuri pentru a se asigura că ei vor deține Cărți Verzi pentru toate autovehiculele și remorcile care se vor deplasa pe teritoriul UE de la 1 ianuarie 2021. Obțineți Cărțile Verzi de la compania de asigurare care vă asigură vehiculul sau remorca.

Abțibildul cu GB

Conducătorii auto vor trebui să afișeze un autocolant cu GB, care se fixează în spatele vehiculului și a remorcii, chiar dacă plăcuțele de înmatriculare includ deja semnul de identificare GB sub logo-ul UE. Autovehiculele înregistrate în Marea Britanie sau Irlanda de Nord nu trebuie să afișeze un semn de GB pentru a călători în Irlanda.

Certificatul de competență profesională pentru Managerul de transport

Managerii de transport care lucrează pentru operatorii britanici

Managerii de transport care dețin un CPC al managerului de transport din Regatul Unit, care lucrează cu operatori din Regatul Unit, nu trebuie să ia măsuri suplimentare de pregătire pentru alte calificări pentru 1 ianuarie 2021. CPC-ul din Regatul Unit va continua să fie valabil pentru managerii de transport care lucrează cu operatori din Regatul Unit.

Managerii de transport care lucrează pentru operatorii din UE

Din data de 1 ianuarie 2021, un CPC al managerului de transport din Regatul Unit nu va mai fi recunoscut de către operatorii din UE.

Transportatorii din UE: documente, licențe și permise

Licența de comunitate

Operatorii UE trebuie să fie autorizați de către propria lor țară în care sunt stabiliți și să poarte cu ei permanent o copie a licenței de comunitate. Aranjamentele de operare în Regatul Unit de la 1 ianuarie 2021 fac obiectul negocierilor în curs. Această broșură va fi actualizată referitor la acest subiect cât de curând posibil.

Cabotaj

Operatorii UE pot continua să efectueze cabotajul în Regatul Unit. Acest subiect este de asemenea supus rezultatelor negocierilor dintre UE și Regatul Unit. Această broșură va fi actualizată referitor la acest subiect cât de curând posibil.

Conducătorul auto și documentația vehiculului

Operatorii din UE care își desfășoară activitatea spre, dinspre sau prin Regatul Unit vor trebui să dețină o dovadă de asigurare auto pentru vehiculul sau remorca lor. Cartea Verde sau altă dovadă de asigurare auto va fi recunoscută în Regatul Unit.

Responsabilități transfrontaliere la deplasarea mărfurilor

Comercianți

Este responsabilitatea comerciantului de a întocmi declarațiile vamale și de a oferi documentele corecte companiei de transport și conducătorului auto. Aceasta se poate face în mod direct sau printr-o terță parte, de exemplu, un expeditor de mărfuri, o companie de logistică sau un agent vamal.

Compania de transport

Compania de transport trebuie să se asigure că șoferul ei are toate documentele și informațiile vamale necesare precum și alte acte necesare. Compania de transport trebuie, de asemenea, să se asigure că șoferii știu ce documente trebuie să prezinte în fiecare etapă a călătoriei lor, inclusiv:

  • inspecțiile rutiere premergătoare deplasării – verificări pentru a demonstra disponibilitatea la frontieră
  • la porturi sau la terminale de tren
  • la posturile vamale

Conducătorul auto

Conducătorul auto trebuie să poarte în mașină documentația și informațiile oferite de către compania de transport, pe toată durata călătoriei. Aceasta include, de asemenea, documentația și informațiile necesare îndeplinirii cerințelor statelor membre UE. Aceasta pentru că fiecare deplasare de mărfuri din UE spre Regatul Unit este atât o deplasare de export pentru autoritățile din UE, cât și una de import, pentru autoritățile din Regat. Este vital ca toți conducătorii auto să știe ce documentație și informații sunt necesare și unde, când și cum vor fi prezentate și verificate.

Siguranță și securitate

Există 4 moduri în care se pot deplasa bunurile peste graniță:

  • Notificare în prealabil
  • Convenția comună de tranzit (CTC)
  • Admission Temporaire/Admitere Temporară (ATA)
  • Transports Internationaux Routiers (TIR)

Pentru toate aceste moduri, se cere o declarație de siguranță și securitate. Există două tipuri de declarații de siguranță și securitate: o declarație sumară de ieșire (EXS) și o declarație sumară de intrare (ENS). În general, unui transportator i se solicită să prezinte un EXS autorității vamale a țării din care se exportă lotul. Pentru loturile exportate din Regatul Unit, datele EXS sunt, în mod normal, combinate cu declarația de export (care este o declarație vamală). Unui transportator i se solicită să prezinte un ENS autorității vamale a țării în care intră lotul. De la 1 ianuarie 2021, declarațiile de siguranță și securitate se vor solicita la importuri către, și la exporturi dinspre Marea Britanie. Totuși, pentru a diminua impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19), se va renunța la declarațiile de import legate de siguranța și securitatea mărfurilor din UE spre Marea Britanie timp de 6 luni, până la 30 iunie 2021. Irlanda de Nord va rămâne aliniată la normele UE în baza Protocolului NI.

Deplasarea mărfurilor din Marea Britanie spre UE

Verificați dacă autovehiculul greu de marfă (HGV) este pregătit să treacă frontiera

Conducătorii auto de camioane grele de mărfuri (HGV) sau transportatorii desemnați ar trebui să folosească serviciul ‘Verificați dacă vehiculul greu de mărfuri este gata de a trece frontiera’ pentru a verifica dacă au documentația necesară de a traversa frontiera Marii Britanii într-un autovehicul greu de marfă.

Norme speciale pentru autovehiculele grele de marfă care ies din Regatul Unit prin Dover sau Eurotunel

Conducătorii auto de camioane grele de mărfuri sau transportatorii desemnați trebuie să folosească serviciul de verificare a unui camion greu de marfă pentru camioanele care trec prin Dover sau Eurotunel. Ei trebuie să-l folosească pentru a obține un Permis de Acces prin Kent înainte ca autovehiculele grele de marfă să se deplaseze prin comitatul Kent.

Aceasta se aplică indiferent dacă autovehiculul greu poartă marfă sau nu. Chiar dacă autovehiculul greu este gol sau transportă doar scrisori, conducătorul auto trebuie să-l declare la verificarea din serviciul pentru autovehicule grele și să obțină un KAP (Permis de Acces prin Kent) valabil.

Permisul de Acces prin Kent va fi valabil pentru o perioadă de 24 de ore. Persoana care folosește acest serviciu va putea alege data și ora la care să înceapă valabilitatea Permisului de Acces prin Kent.

Conducătorii auto pentru autovehiculul greu de marfă pot fi amendați cu £300 dacă nu folosesc acest serviciu când trec prin portul Dover sau Eurotunel.

Consiliul comitatului Kent va elibera un Permis de transportator local (LHP) transportatorilor din East Kent care dețin un Permis O ‘Internațional Standard’.

Conducătorii auto HGV care dețin un LHP pot folosi drumurile locale în loc să treacă prin sistemul de Operare Brock. Conducătorii auto de camioane de mărfuri grele care dețin un LHP vor continua să-l folosească pentru a obține un Permis de Acces prin Kent dacă se deplasează spre UE prin portul Dover sau Eurotunel.

Declarații de siguranță și securitate la ieșire

De la data de 1 ianuarie 2021 va fi necesară o declarație EXS de siguranță și securitate. Cerința de a se prezenta informații de siguranță și securitate la exportul de bunuri se poate face în mod obișnuit prin declarația vamală de export, care conține informațiile necesare îndeplinirii cerințelor de siguranță și securitate. În cazul în care o declarație de export nu este depusă înainte de plecare, poate fi necesară doar o declarație EXS independentă. Se cere o declarație EXS independentă dacă:

  • se transportă un container gol în baza unui contract de transport (un contract de transport, sau un contract de transmitere, este o înțelegere dintre un transportator și un expeditor sau pasager, în care sunt stabilite drepturile și datoriile fiecărei părți)
  • marfa a rămas într-un depozit temporar pentru mai mult de 14 zile
  • marfa a rămas într-un depozit temporar pentru mai puțin de 14 zile dar nu sunt cunoscute detalii ale declarației de siguranță și securitate pentru import sau dacă se schimbă detaliile destinației sau destinatarului.
  • marfa este deplasată în tranzit folosindu-se un Document de Însoțire a Tranzitului (TAD) sau o Declarație de Siguranță și Securitate și Tranzit (TSAD) – TSAD-urile nu se pot folosi pentru a se îndeplini cerințele de siguranță și securitate în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021.

Nu se va cere o declarație EXS independentă dacă se transportă paleți și containere goale în afara Marii Britanii fără un contract de transport.

Solicitările de declarații de siguranță și securitate EXS comune și cele pentru declarații de siguranță și securitate EXS independente, se pot face la Serviciul de Declarații Vamale/ȘEF. Va exista în continuare opțiunea de a depune solicitare de declarații EXS prin sistemele furnizorului de sistem comunitar (CSP) sau prin furnizorii terți de software.

În plus, trebuie de asemenea respectate cerințele de siguranță și securitate ENS corespunzătoare fiecărei țări prin care se deplasează marfa.

Notificare anterioară – deplasarea mărfurilor înspre UE

Procedura de notificare în prealabil se aplică în locațiile care nu au sisteme de control vamal.

Înainte de ieșirea din Marea Britanie: proceduri și documente vamale

Când colectează mărfurile care trebuie transportate în UE, conducătorul auto trebuie să ofere toate documentele vamale necesare de deplasare spre UE. Vezi lista de verificare a documentelor de la sfârșitul acestei broșuri.

Exportatorul din Marea Britanie trebuie să finalizeze procedurile de export ale Regatului Unit care cuprind, cel puțin, o declarație comună EXS de siguranță și securitate vamală. Conducătorul auto trebuie să fie informat dacă mărfurile trebuie să fie prezentate la un birou vamal din Regatul Unit. Odată făcut acest lucru, exportatorul va avea permisiunea de a continua (P2P).

Odată ce exportatorul are permisiunea de a continua (P2P), după ce s-au finalizat toate verificările documentare suplimentare solicitate de Centrul Național de Verificare, conducătorul auto poate colecta și prelua marfa către portul britanic sau terminalul de plecare.

Dacă exportatorul este informat că bunurile trebuie să fie supuse unor verificări fizice, conducătorul auto poate prelua marfa și să o ducă la un loc de export desemnat (DEP) sau către o locație internă aprobată pentru a se efectua controalele corespunzătoare. Doar după ce s-a acordat P2P-ul după finalizarea acelor verificări, conducătorul auto poate prelua marfa către portul britanic sau terminalul de plecare.

Este responsabilitatea exportatorului de a informa compania de transport referitor la situația P2P care se aplică unei acțiuni de transport la un moment dat în timp.

Conducătorul auto va trebui să facă dovada că s-a făcut o declarație combinată EXS de siguranță și securitate împreună cu cea vamală iar el va fi obligat să dețină documentația privind importul în UE precum și alte documente, așa cum sunt detaliate în această broșură.

Documente pentru autoritățile UE de frontieră

Conducătorul auto trebuie să posede toate numerele de referință sau documentele necesare de a satisface cerințele de import ale țării prin care intră în UE (a se vedea lista de verificare a documentelor de la finalul acestei broșuri). Este responsabilitatea exportatorului britanic (cu agentul lor vamal și/sau furnizorul de logistică) să se asigure că se întâmplă aceasta..

Comerciantul care exportă mărfurile din Marea Britanie trebuie:

  • să confirme, împreună cu comerciantul care importă mărfurile în UE, că s-au îndeplinit toate formalitățile și cerințele necesare, ex. depunerea unei declarații de import
  • să ofere instrucțiuni complete și clare către compania de transport și conducătorul auto în așa fel încât fiecare să știe ce are de făcut
  • să ofere toate informațiile și documentațiile necesare, ex. Numărul de Referință de Deplasare (MRN) pentru declarația UE de import, precum și copii ale oricăror permise sau certificate
  • începând cu 1 ianuarie 2021, să se asigure că s-au îndeplinit toate cerințele referitor la declarația EXS de siguranță și securitate în vederea deplasării – de asemenea, trebuie îndeplinite și cerințele ENS de siguranță și securitate pentru țările în care sunt deplasate mărfurile
Declarații sumare de intrare

Pentru mărfurile însoțite, transportatorul este responsabil de depunerea declarației sumare de intrare – cunoscută și cu denumirea de declarație ENS de siguranță și securitate – la sistemul de control al importului al statului membru (ICS) la primul punct de intrare în UE. Aceasta este de o importanță specială pentru terminalele și porturilor britanice roll on roll off (RoRo), în special pentru cele care nu dispun de sisteme de inventariere portuare. Termenul limită de depunere a declarației ENS pentru mărfurile care se deplasează pe șosea este de cel puțin o oră înainte de sosire.

Declarații sumare de ieșire

În majoritatea statelor membre (în special în cele care se află la frontiera cu Regatul Unit), declarația EXS este combinată cu declarația de export.

La frontiera UE

Conducătorul auto trebuie să respecte cerințele de import în UE și de la frontiera țării în care intră. Mai jos, sunt prezentate informații specifice fiecărei țări.

Deplasarea mărfurilor prin Franța

Franța a conceput un sistem inteligent de frontieră pentru procesarea vehiculelor grele care folosesc feribotul și Eurotunelul. Acesta asociază datele declarației vamale cu numărul de înmatriculare al vehiculului care transportă lotul.

La punctul de verificare al terminalelor feribotului sau la oprirea de la Eurotunel, șoferul va înmâna MRN-ul. MRN-ul va fi scanat și va fi asociat cu Numărul Plăcuței de Înmatriculare a Vehiculului (VRN) sau cu Numărul de Înmatriculare al Remorcii (TRN).

Pentru transporturile de la mai mulți comercianți, fie exportatorul, fie conducătorul auto scanează toate codurile de bare ale diferitor documente, folosind aplicația Prodouanes. Aceasta va crea un plic MRN. Apoi conducătorul auto va trebui să prezinte doar un singur MRN al încărcăturii pe care o poartă.

Aceste date sunt analizate de către sistemul vamal francez în timp ce conducătorul auto și încărcătura sa sunt pe feribot sau în tren, în timpul traversării canalului. Aceasta permite ca autovehiculele să fie pre-selectate pentru taxe vamale și/sau controale sanitare și fitosanitare ulterioare (SPS).

Pe traseu, conducătorul auto va fi informat dacă:

  • poate continua
  • trebuie să declare ceva la vamă și/sau SPS
  • există unele probleme care trebuie soluționate înainte de a-și continua călătoria.

Declarații de siguranță și securitate pentru Franța

Pentru traficul venit din Regatul Unit, declarațiile ENS trebuie să fie depuse în ICS-ul francez înainte de a trece de frontiera UE. Transmiterea datelor se poate face doar prin intermediul schimbului electronic de date (EDI) folosind un software autorizat (sau portal web). Unii operatori de feribot depun ENS prin serviciul lor de rezervare online.

Pentru încărcătura însoțită, transportatorul introduce declarația ENS în ICS-ul francez. Pentru încărcătura neînsoțită, operatorul de feribot introduce declarația ENS în ICS-ul francez.

Deplasarea mărfurilor prin Olanda

Industria logistică a Olandei are consiliere referitor la modul de deplasare prin porturile olandeze. Aceasta va ajuta operatorii de mărfuri și logistică cu diferitele formalități implicate în transportul de mărfuri olandez și britanic.

Toate numerele declarațiilor vamale pentru importurile și exporturile din Regatul Unit care se deplasează prin Olanda trebuie să fie preînregistrate prin Portbase. Acesta este un serviciu preplătit.

Conducătorii auto nu vor putea trece prin terminalele olandeze fără o înregistrare anterioară prin Portbase. Șoferul trebuie să prezinte MRN-ul la punctele de check-in din Regatul Unit.

Declarații de siguranță și securitate pentru Olanda

Declarațiile ENS se transmit prin intermediul sistemului Portbase în momentul programării de traversare. Transmiterea datelor este întotdeauna completată de transportatori (ex. operatorul de feribot) pentru mărfurile însoțite sau neînsoțite.

Deplasarea mărfurilor prin Belgia

La Zeebrugge sistemul digital RX/Port maritim se alătură datelor depuse și solicitate de către toate părțile la portul Zeebrugge. Datele sunt înregistrate pentru import și export prin e-Desk-ul lor. Aceasta se poate face manual, printr-o conexiune de date combinate sau prin software-ul vamal. Conducătorii auto nu vor putea să treacă prin terminalul din Zeebrugge dacă declarațiile vamale nu au fost depuse în prealabil prin RX/Port maritim e-Desk.

RX/Port maritim conține informații despre la import și la export prin portul Zeebrugge.

La Antwerp pre-notificarea documentelor vamale este efectuată prin sistemul Comunității Portuare al Punctului C. În prealabil, această notificare poate fi depusă de către exportator, expeditorul de mărfuri, agentul vamal sau compania de transport.

Punctul C conține informații detaliate referitor la procedurile vamale la Antwerp.

Declarații de siguranță și securitate pentru Belgia

Declarațiile ENS trebuie să fie depuse în sistemul de verificare a importului printr-o interfață EDI prin sistemul de Vamă și Accize prin Calculator Vamal fără Hârtii (PLDA).

În Belgia depunerea declarațiilor ENS se face de către operatorul feribotului sau de către compania de îmbarcare, atât pentru mărfurile însoțite cât și pentru cele neînsoțite.

Deplasarea mărfurilor prin Spania

Porturile din sudul Spaniei, cum ar fi Autoritatea portului din Algeciras, folosesc sistemul comunitar portuar Teleport 2.0.

Porturile din nordul Spaniei Santander și Bilbao vor folosi și ele în curând un sistem comunitar portuar similar.

Cei care se înregistrează își pot urmări mărfurile prin online e-service.

Transportatorii care merg din Marea Britanie către Spania trebuie:

  • să facă sau să aranjeze să facă o declarație ENS în ICS-ul spaniol
  • să obțină MRN-ul
  • să se conecteze la sistemul de transport și să conecteze numărul de înmatriculare a autovehicului la MRN

Să verifice prin sistem primele 4 cifre ale Tarifului Integrat al codului Comunității Europene (TARIC), numărul ambalajelor și greutatea

Nu există un sistem ‘plic’ echivalent pentru încărcăturile de grup, prin urmare toate loturile trebuie să fie introduse individual. Autocamioanele cu mărfuri grele nu pot trece de punctele de verificare (check-in) britanice decât dacă mărfurile au fost autorizate pentru export. Datele trebuie trimise către transportator înainte ca autovehiculul greu de marfă să sosească la portul britanic sau conducătorul auto trebuie să le aibă cu el.

Declarațiile de siguranță și securitate pentru Spania

O declarație ENS trebuie depusă pentru toate loturile. Operatorul feribotului trebuie să fie mulțumit că această cerință s-a îndeplinit înainte de a se autoriza încărcătura.

Pentru mărfurile însoțite, transportatorul face o declarație de intrare ENS (folosind doar EDI) în ICS-ul spaniol. Aceasta nu exclude posibilitatea unei înțelegeri private între operatorul feribotului și transportatorul rutier, prin care operatorul să facă el declarația ENS pentru mărfurile însoțite.

Pentru mărfurile neînsoțite, operatorul feribotului face declarația de intrare ENS în ICS-ul spaniol.

Operatorul feribotului trimite documentația (inclusiv referințele la declarațiile anterioare ENS) la agenții din porturile spaniole. Aceștia trimit apoi documentele către Aduanas (vama spaniolă).

Deplasarea mărfurilor prin Irlanda

Începând cu noiembrie 2020, toate declarațiile de import UE trebuie să fie depuse în noul Sistem de Import Automat (AIS).

Vama Fiscală Irlandeză Serviciul RoRo oferă 3 funcții care ușurează fluxul de autovehicule comerciale care se deplasează spre sau dinspre porturile irlandeze. Cele 3 funcții sunt:

  1. Notificarea în prealabil – declarațiile vamale trebuie făcute înainte de sosirea în portul de plecare din Regatul Unit. Toate detaliile declarațiilor vamale trebuie să fie făcute înainte de sosirea în portul de plecare din Regatul Unit. Detaliile declarațiilor vamale și siguranța și securitatea tuturor mărfurilor transportate pe autovehiculul greu de marfă trebuie înregistrate în notificarea dinainte de îmbarcare (PBN). PBN-ul este un plic virtual care conectează detaliile tuturor bunurilor transportate pe un autovehicul greu de marfă. Autoritatea vamală va oferi o singură instrucțiune de urmat de către conducătorul auto la sosirea într-un port irlandez, indiferent de numărul loturilor din autovehicul.
  2. Verificarea de pe canal – oferă informații dacă autovehiculul greu de marfă poate ieși direct din port sau dacă mărfurile trebuie aduse la vamă pentru verificare. Aceste informații vor fi disponibile prin serviciul vamal RoRo cu 30 de minute înainte de sosirea feribotului în Irlanda și pot fi accesate de oricine care face parte din lanțul de aprovizionare
  3. Auto-parcarea la check-in – conducătorii auto ale căror vehicule au fost chemate la o verificare fizică vor rămâne în vehiculul lor și vor informa Fiscul că mărfurile sunt disponibile pentru inspecție folosind această funcție. Când spațiul de examinare devine liber, conducătorul auto va primi un text prin care este anunțat că este gata să înceapă inspecția.
Regimurile de eliberare și verificare

Dacă nu se pot rezolva toate problemele, mărfurile vor fi ținute într-un depozit temporar pentru aprox. 90 de zile.

Zonele de depozitare vor fi lângă porturi deși spațiile sunt limitate. Dacă mărfurile se confiscă, solicitările de a le obține trebuie să fie făcute în scris și în maxim o lună.

Comercianții trebuie să plătească o taxă pentru utilizarea posturilor de control de frontieră (BCP) și se poate cere o taxă adițională dacă nu se primește o notificare înainte de sosire.

Mărfurile pot primi refuzul de intrare sau pot fi distruse dacă nu se îndeplinesc cerințele SPS.

După frontiera UE

Odată ce mărfurile au trecut vama UE, se poate continua cu transportul lor către destinație.

CTC – deplasarea bunurilor spre UE

Înainte de a părăsi Marea Britanie

În cazul în care comerciantul aranjează ca bunurile sale să se deplaseze conform CTC conducătorul auto trebuie să primească fie:

  • un document de tranzit însoțitor (TAD) de la comerciant, și să i se comunice de către comerciant că este liberă deplasarea pentru a trece la procedura de tranzit și că el poate continua să se deplaseze spre locul de ieșire din Marea Britanie
  • un număr de referință local (LRN) sau un TAD care n-a fost eliberat pentru procedura de tranzit, și să i se spună să prezinte bunurile și LRN-ul sau TAD-ul Poliției de Frontieră a Regatului Unit la un birou de plecare nominalizat al Regatului Unit – mărfurile vor fi apoi eliberate și se va da un TAD conducătorului auto

Exportatorul/agentul este responsabil de actualizarea companiei transportatoare precum și a conducătorului auto referitor la statutul TAD-ului.

Se vor aplica cerințe de siguranță și securitate în UE și Regatul Unit pentru mărfurile care sunt transportate în timpul tranzitului.

Începând cu 1 ianuarie 2021, nu se mai pot folosi TSAD-uri combinate pentru a îndeplini cerințele de siguranță și securitate în Regatul Unit (declarațiile EXS britanice) Comercianții care deplasează mărfuri în tranzit trebuie să se asigure că se vor face declarații de siguranță și securitate prin alte mijloace în UE și în Regatul Unit, acolo unde este necesar.

Pentru că TSAD-urile nu se mai pot folosi pentru cerințele ENS la deplasările de tranzit din Regatul Unit către UE, de la 1 ianuarie 2021 până la lansarea lui NCTS5, (preconizată în 2023), trebuie să se facă intrări TAD separate în Sistemul de Tranzit UE (NCTS), și trebuie făcute declarații ENS separate în ICS-ul membrului statului respectiv, folosind o platformă comercială EDI comună.

La frontiera cu UE

Dacă deplasarea se efectuează potrivit CTCTAD-ul trebuie prezentat de către conducătorul auto către autoritățile vamale UE în conformitate cu procedurile UE.

După frontiera cu UE

Dacă deplasarea se efectuează conform CTC, conducătorul auto trebuie să prezinte TAD-ul la un birou UE al destinației sau unui destinatar autorizat, unde se încheie procedura de tranzit. Mărfurile vor fi supuse procedurilor de import din UE.

Convenția ATA – deplasarea mărfurilor în UE

Carnetele ATA sunt documente vamale internaționale care se folosesc pentru exportul sau importul temporar de mărfuri.

Înainte de a ieși din Marea Britanie

Dacă comerciantul stabilește ca mărfurile să se deplaseze potrivit Convenției ATA conducătorul auto trebuie:

  • să obțină documentul cu carnetul ATA de la comerciant
  • să prezinte mărfurile și carnetul ATA la Poliția de Frontieră din Regatul Unit la un birou de plecare din Regatul Unit, așa cum s-a indicat de către comerciant, agentul lor sau de compania de logistică care verifică deplasarea
  • de la data de 1 ianuarie 2021, verificați cu comerciantul dacă s-au îndeplinit cerințele declarației EXS de siguranță și securitate pentru deplasarea respectivă – trebuie, de asemenea, să se îndeplinească și cerințele ENS de siguranță și securitate ale țării pentru care sunt destinate mărfurile.

La frontiera cu UE

Conducătorul auto trebuie să prezinte carnetul ATA și să se asigure că acesta este ștampilat de către autoritățile vamale din UE conform procedurilor UE.

După trecerea frontierei UE

Dacă deplasarea este făcută conform Convenției ATA, conducătorul auto trebuie să ofere carnetul ATA destinatarului mărfurilor când acestea sunt livrate. În felul acesta, carnetul ATA este gata să returneze articolele la țara lor de origine, dacă nu sunt transportate înapoi prin aceeași companie de transport extern.

Convenția TIR – deplasarea mărfurilor spre UE

Înainte de a părăsi Marea Britanie

În cazul în care comerciantul aranjează ca mărfurile să se deplaseze conform Convenției TIR vehiculele care transportă bunurile trebuie să dețină un certificat autorizat pentru u vehicul rutier pentru transportul mărfurilor sub sigiliul vamal.

Compania de transport trebuie:

  • să ofere carnetul TIR conducătorului auto
  • să se asigure că s-au făcut aranjamentele, fie de către comerciant, fie de către compania de transport, de a se declara deplasarea către NCTS și că are numerele de referință necesare prezentării mărfii către autoritățile vamale din UE
  • să instruiască conducătorul auto de a lua și prezenta mărfurile și carnetul TIR la Poliția de Frontieră din Regatul Unit la un birou de plecare din Regatul Unit
  • de la data de 1 ianuarie 2021, să verifice cu comerciantul că cerințele declarației EXS de siguranță și securitate sunt îndeplinite pentru moment – de asemenea, trebuie să se îndeplinească și cerințele ENS de siguranță și securitate corespunzătoare țării în care se deplasează marfa.

La frontiera cu UE

Dacă deplasarea este făcută conform convenției TIR, conducătorul auto trebuie să prezinte carnetul de TIR și să se asigure că este ștampilat de către autoritățile vamale UE în conformitate cu procedurile UE.

După frontiera UE

Conducătorul auto trebuie să prezinte carnetul de TIR și să se asigure că este ștampilat de autoritățile vamale din UE, fie când bunurile ies din teritoriul vamal al UE, fie la un birou de destinație din UE. Odată ce vehiculul și-a încheiat deplasarea, conducătorul auto trebuie să returneze carnetul de TIR la managerul/oficiul său.

Cerințe suplimentare pentru deplasarea anumitor mărfuri înspre UE

Deplasarea mărfurilor accizabile în afara Marii Britanii

Produsele accizabile sunt alcoolul, tutunul sau produsele energetice.

Dacă produsele sunt supuse accizelor, în plus față de alte documente comerciale, conducătorul auto trebuie să primească de la comerciant următoarele:

  • o copie a documentului administrativ electronic (eAD)
  • documente comerciale care să ilustreze în mod clar codul de referință administrativ (ARC) pentru eAD
  • o hârtie formular W8 pentru produsele energetice
  • o copiei a declarației vamale

Deplasarea animalelor, plantelor și a altor produse controlate în UE

Companiile de transport care transportă animale, plante și alte produse controlate, trebuie să cunoască normele în schimbare și să știe care dintre localitățile din UE au BCP-uri pentru efectuarea verificărilor pentru aceste produse.

Compania de transport și conducătorul auto nu trebuie să înceapă transportul acestor produse până nu se asigură că:

  • importatorul și exportatorul au verificat că traseul ales de ei este unul corespunzător
  • localitatea de frontieră pe care intenționează să o folosească este autorizată pentru transportul acestor produse
  • comerciantul le-a oferit un Certificat de Sănătate pentru Transport (EHC) care să acompanieze produsele

Este important de reținut că pot fi necesare mai multe EHC-uri pentru un singur camion chiar dacă toate produsele sunt colectate din același loc.

Deplasarea animalelor, ale produselor de origine animală, a plantelor, peștelui și ale produselor pescărești în UE

Comercianții care deplasează animale sau produse de origine animală din Regatul Unit spre UE vor trebui să solicite, în avans, pentru a obține un EHC.

Comerciantul trebuie să se asigure că EHC-ul este semnat de către o persoană autorizată după ce încărcătura a fost inspectată. Comerciantul trebuie să se asigure că traseul ales de către conducătorul auto va permite ca marfa să fie verificată la BCP-ul corect BCP în prima țară a UE în care se ajunge.

Un certificat fitosanitar (PC) va trebui să însoțească încărcăturile cu plante și produse vegetale. Comerciantul trebuie să solicite un PC de la autoritatea de sănătate a plantelor corespunzătoare:

  • Agenția pentru Sănătatea Plantelor și a Animalelor din Anglia și Țara Galilor
  • Guvernul scoțian în Scoția
  • Comisia de Silvicultură din Anglia, Țara Galilor și Scoția pentru lemne, produse lemnoase și scoarță

Conducătorul auto trebuie să confirme, împreună cu comerciantul sau compania de transport, că agentul de import bazat în UE a comunicat BCP-ul corespunzător pentru sosirea încărcăturii, cu cel puțin 24 de ore înainte de sosirea planificată.

Conducătorul auto trebuie să dețină o copie fizică a fiecărui EHC sau PC pentru încărcătura sa. Mărfurile pot fi verificate la sosirea în BCP-ul din UE.

Deplasarea în UE a peștelui marin destinat consumului uman

În plus față de un EHC, exportatorii de pește marin sălbatic pentru consumul uman vor trebui să obțină un certificat de captură din Regatul Unit pentru fiecare încărcătură destinată către UE.

Exportatorii vor trebui să trimită o copie a documentelor către importatorul lor din UE dar, în unele cazuri, documentele pot fi purtate și de conducătorul auto. Compania transportatoare poate verifica dacă exportatorul a obținut certificatul britanic de pescuit valabil înainte de a încerca să exporte peștele britanic capturat și produsele pescărești spre UE.

Deplasarea animalelor vii pe teritoriul UE

Pentru a transporta animale vii în UE, transportatorii vor solicita unui stat membru al UE, acolo unde sunt reprezentați:

  • o autorizare a transportatorului din UE
  • un certificat de competență
  • un certificat de autorizare a vehiculului

De la 1 ianuarie 2021, UE nu vor mai recunoaște versiunile acestor documente eliberate de Regatul Unit.

Transportatorii nu au permisiunea de a deține o autorizație de transportator sau o autorizație de vehicul în mai mult de un singur stat al UE. Prin urmare, este posibil ca ei să nu mai poată să le solicite înainte de 1 ianuarie 2021. Transportatorii pot solicita un al doilea certificat de competență de la statul membru al UE relevant, înainte de 1 ianuarie 2021.

Pentru informații suplimentare contactați Agenția pentru Sănătatea Plantelor și Animalelor sistemele electrice vamale (APHA).

Jurnalele de bord

Pentru a transporta animale vii din, sau prin Anglia, Scoția sau Țara Galilor înspre UE, transportatorii din UE vor trebui să solicite două jurnale de bord:

  • unul aprobat de statul membru UE care este la primul punct de intrare în UE
  • unul aprobat de APHA

Deplasarea speciilor de animale sau plante pe cale de dispariție sau protejate în cadrul CITES

Animalele sau plantele pe cale de dispariție sau protejate conform Convenției Comerțului Internațional de Floră și Faună Sălbatică (CITES) pot trece doar prin porturile desemnate în mod special. Informații actualizate despre aceste porturi și permise CITES și cerințele de notificare se găsesc pe GOV.UK.

Unele produse pot face parte atât din categoria de produse de origine animală cât și din categoria articolelor enumerate în CITES, prin urmare, trebuie să se conformeze cu 2 seturi de cerințe..

Deplasarea mărfurilor din UE spre Marea Britanie

Deplasarea mărfurilor din Irlanda spre Marea Britanie

Toate bunurile care se deplasează din Irlanda spre Marea Britanie vor necesita o declarație de export. Declarația sumară de ieșire irlandeză conține detaliile declarației EXS de siguranță și securitate. Pentru mărfurile exportate prin RoRo, trebuie să se completeze o Notificare Prealabilă la Îmbarcare înainte de sosirea în portul de plecare din Irlanda, folosindu-se oficiul de taxe irlandez serviciul RoRo.

Declarațiile de export din UE intră în responsabilitatea exportatorului și se vor depune folosindu-se sistemul de procesare automat de Intrare (AEP). Sistemul AEP se ocupă de validarea, procesarea, contabilizarea taxelor vamale, precum și de verificarea declarațiilor vamale.

Oficiul de taxe irlandez conține informații în legătură cu sistemele electrice vamale.

Deplasarea mărfurilor între Irlanda și Irlanda de Nord

Conducătorii auto care deplasează mărfuri între Irlanda și Irlanda de Nord se vor confrunta cu diferite proceduri în comparație cu comerțul dintre UE și Regatul Unit.

Pre-notificare – deplasarea mărfurilor în Marea Britanie

Înainte de ieșirea din UE

La colectarea mărfurilor, conducătorului auto trebuie să i se înmâneze toate informațiile și documentele vamale relevante sau alte acte corespunzătoare. Conducătorul auto trebuie să confirme că:

  • s-au finalizat procedurile de export din UE de către comerciant
  • împreună cu exportatorul, ei îndeplinesc toate cerințele de import ale Regatului Unit

Începând cu ianuarie 2021, pentru o perioadă de 6 luni, vor exista cerințe vamale diferite pentru mărfurile care trebuie controlate față de cele care nu trebuie controlate.

Mărfurile care trebuie controlate

Începând cu 1 ianuarie 2021, se vor cere declarații vamale pentru toate bunurile din lista de mărfuri de controlat. Prin urmare, transportatorul rutier trebuie să aibă MRN-ul când deplasează mărfurile care trebuie controlate.

Mărfurile care nu trebuie controlate

Pentru bunurile care nu trebuie controlate, importatorul poate face o notă în propriul său registru comercial, pe care să o atașeze cu o declarație suplimentară care trebuie depusă Administrației Fiscale și de Vamă (HMRC) în 6 luni de la data importului. Prin urmare, transportatorul rutier trebuie să dețină numărul de identificare și de înregistrare al operatorului economic (EORI) când va deplasa aceste mărfuri.

Declarațiile de import de siguranță și securitate

De la 1 ianuarie 2021 se cer declarațiile EXS pentru mărfurile care ies din UE. De la data de 1 iulie 2021, se vor cere declarații ENS de siguranță și securitate pentru importurile din UE către Marea Britanie. Acesta este același model folosit pentru comerțul cu Restul Lumii.

Pentru mărfurile care se importă spre Marea Britanie, transportatorii au responsabilitatea legală de a oferi autorității vamale britanice informații privind siguranța și securitatea înainte de sosire, prin declarațiile ENS. Pentru RoRo, transportatorul este operatorul feribotului pentru mărfurile neînsoțite sau transportatorul rutier pentru bunurile însoțite. Transportatorul poate fi de acord să transmită comerciantului cerința de siguranță și securitate. Totuși, transportatorului îi revine responsabilitatea legală pentru siguranță și securitate.

Cerința legală este ca declarația ENS de siguranță și securitate să fie completă și precisă, potrivit celor mai bune cunoștințe ale declarantului din momentul respectiv. Totuși, dacă se schimbă unele detalii, declarația ENS de siguranță și securitate poate fi modificată în momentul sosirii în Regatul Unit.

În datele cerute într-o declarație ENS se includ:

  • expeditorul
  • destinatarul
  • o descriere a bunurilor
  • traseul (țară cu țară)
  • modul de transport (ex. detalii ale feribotului sau de Eurotunel)
  • ora sosirii

Mărfurile trebuie să aibă declarațiile lor de siguranță și securitate depuse cu un număr anume de ore înainte de sosirea la, sau plecarea dintr-un port britanic. Aceasta pentru a se asigura că există timp suficient pentru ca Poliția de Frontieră să evalueze declarațiile.

Pentru Eurotunel, declarațiile de siguranță și securitate ENS trebuie să fie depuse cu cel puțin 1 oră înainte de sosire (ora se referă la sosirea în Coquelles).

Pentru călătoriile maritime scurte, declarațiile de siguranță și securitate ENS trebuie depuse cu cel puțin 2 ore înainte de sosire atât pentru importurile containerizate cât și pentru cele ne-containerizate. Călătoriile scurte maritime se referă la călătoriile din:

  • Canalul Mânecii sau coasta atlantică a Europei, de la punctul în care se ajunge la Canalul Mânecii, inclusiv portul Algeciras
  • Norvegia
  • Irlanda
  • Insulele Feroe
  • Islanda
  • porturile de la Marea Baltică și Marea Nordului.

Pentru a face o declarație de siguranță și securitate este necesar un număr EORI.

Pentru importuri înspre Marea Britanie, declarația ENS trebuie să fie depusă în noul sistemul de siguranță și securitate al Regatului Unit. Declarațiile vor avea nevoie de un GB EORI.

Pentru mărfurile care se deplasează înspre Irlanda de Nord, declarațiile ENS trebuie să fie făcute în sistemul ‘ICS NI’. Declarațiile vor avea nevoie de un XI EORI sau un UE EORI valabil.

Va exista, de asemenea, și opțiunea de a depune declarațiile prin sistemele CSP/prin furnizori de software terți.

Cei care posedă plase de anti-contrabandă (ASN-uri) pentru a îndeplini cerințele de siguranță și securitate pot continua să le folosească și după 1 ianuarie 2021.

La frontiera cu UE

Pentru fiecare transport, conducătorul auto trebuie să aibă de la comercianți (în UE și în Regatul Unit) dovada unei declarații vamale. Aceasta va avea forma:

  • unui MRN la care ne putem referi a fi și numărul de intrare în Regatul Unit, sau
  • un număr EORI al comerciantului în cazul în care importatorul din Regatul Unit și-a făcut declarația în propriile registre
  • unei declarații de export MRN din UE

La frontiera cu Regatul Unit

În mod normal, autoritățile britanice nu vor opri vehiculele pe drumul lor înspre Regatul Unit pentru a le verifica dacă ele au documentele vamale de import corecte.

La sosire, totuși, ofițerii Poliției de Frontieră britanice pot opri vehiculele, așa cum fac și acum, pentru a efectua anumite verificări de anti-contrabandă, de securitate și pentru a descoperi anumite infracțiuni vamale. Când vor efectua o astfel de acțiune, ei scot de pe banda de transport autovehiculul greu de marfă și cer șoferului să prezinte MRN-ul și/sau EORI pentru fiecare încărcătură, împreună cu alte documentații/informații de care au nevoie.

CTC – deplasarea mărfurilor înspre Marea Britanie

Înainte de a ieși din UE

În cazul în care comerciantul stabilește ca mărfurile să se deplaseze conform unei CTC conducătorul auto trebuie să dețină fie:

  • un TAD de la comerciant, iar comerciantul să-i comunice că deplasarea a fost eliberată în regimul de tranzit iar el poate continua drumul până la locul de ieșire din statul membru UE
  • un LRN sau un TAD care nu a fost eliberat în regimul de tranzit, și să i se comunice să prezinte mărfurile, precum și LRN-ul sau TAD-ul autorităților statului membru UE la un birou de plecare nominalizat din – mărfurile vor fi apoi eliberate și se va oferi un TAD conducătorului auto Exportatorul /agentul este responsabil cu actualizarea companiei transportatoare și a conducătorului auto referitor la statutul TAD-ului.

La frontiera cu UE

Dacă deplasarea se efectuează conform CTC, conducătorul auto trebuie să prezinte TAD-ul autorităților vamale ale UE conform procedurilor UE.

După frontiera cu UE

Pentru mărfurile care se deplasează conform CTC-ului, de la 1 ianuarie 2021, companiile de transport rutier trebuie să urmeze fie procesul conform hârtiilor fie prin procesul serviciului de deplasare a vehiculului cu mărfuri (GVMS) pentru a se finaliza deplasarea de tranzit la intrarea în Marea Britanie. Ce proces se va aplica, va depinde de locul în care sosesc mărfurile.

Comercianții trebuie să ofere companiei de transport rutier MRN-ul TAD pentru fiecare încărcătură CTC. Numărul de înregistrare dovedește că șoferul are declarația corespunzătoare pentru a deplasa bunurile în tranzit. TAD-ul în hârtie trebuie să se alăture, de asemenea, mărfurilor care se deplasează prin tranzit.

Companiile transportatoare trebuie să folosească sistemul GVMS pentru a conecta toate numerele de înregistrare TAD în GMR pentru fiecare deplasare a remorcii. Ele pot utiliza GVMS-ul în două feluri:

  • o legătură directă de la sistemul lor propriu la GVMS
  • serviciul online al GOV.UK – pentru a folosi portalul guvernamental este nevoie de un ID și o parolă.

Pentru fiecare deplasare a remorcii, companiile transportatoare sau conducătorii auto trebuie să actualizeze GMR-ul corect, cu un VRN corect pentru toate deplasările însoțite sau cu un TRN pentru deplasările neînsoțite. VRN/TRN poate fi actualizat la furnizor pentru orice modificări dar trebuie să fie corect când se prezintă GMR-ul la transportatorul pentru traversarea canalului, la punctul de plecare.

Conducătorii auto nu vor putea să se îmbarce pe feriboturi internaționale sau să intre în Eurotunel fără să aibă GMR-ul finalizat. Ei nu trebuie să se prezinte la graniță:

  • dacă nu sunt adăugate toate referințele necesare în GMR
  • dacă n-a fost acceptată vreo referință a declarației în GMR

Conducătorii auto trebuie să prezinte GMR-ul la transportatorul de trecere a canalului la sosirea în punctul de plecare, pentru a demonstra că au documentația necesară de a transporta bunurile în mod legal.

Conducătorii auto trebuie să se conformeze cu instrucțiunile emise de autoritățile de la frontieră pentru a se deplasa într-un anumit loc pentru efectuarea verificărilor, dacă se impune.

Convenția ATA – deplasarea mărfurilor înspre Regatul Unit

Înainte de a părăsi UE

În cazul în care comerciantul stabilește ca mărfurile să se deplaseze potrivit Convenției ATA, conducătorul auto trebuie să obțină de la comerciant un document cu carnetul ATA.

La frontiera cu UE

Conducătorul auto trebuie să prezinte carnetul ATA și să se asigure că acesta este ștampilat de către autoritățile vamale ale UE, conform procedurilor UE.

La frontiera cu Regatul Unit

Pentru prezentarea carnetului ATA, conducătorul auto trebuie să urmeze procedurile locale ale portului respectiv.

Convenția TIR – deplasarea mărfurilor înspre Regatul Unit

Înainte de ieșirea din UE

În cazul în care comerciantul stabilește ca mărfurile să se deplaseze conform Convenției TIR, autovehiculul care transportă mărfurile trebuie să dețină un certificat de autorizare a unui vehicul rutier pentru transportul mărfurilor sub sigiliu vamal.

Compania transportatoare trebuie să:

  • ofere carnetul TIR conducătorului auto
  • se asigure că s-au făcut aranjamentele, fie de către comerciant, fie de către compania transportatoare, de a se declara deplasarea spre NCTS și că au numerele de referință necesare pentru a prezenta mărfurile autorităților vamale ale Regatului Unit.
  • instruiască conducătorul auto să ia și să prezinte mărfurile și carnetul de TIR Poliției de Frontieră britanice la un oficiu britanic de destinație

La frontiera UE

Conducătorul auto trebuie să prezinte carnetul de TIR și să se asigure că acesta este ștampilat de către autoritățile vamale ale UE conform procedurilor UE.

La frontiera cu Regatul Unit

Conducătorul auto trebuie să folosească procedurile locale ale portului pentru prezentarea unui carnet ATA sau a unui carnet TIR. Odată ce autovehiculul și-a încheiat călătoria, conducătorul auto trebuie să returneze carnetul de TIR către managerul/oficiul lor.

Cerințe suplimentare pentru deplasarea anumitor mărfuri înspre Marea Britanie

Deplasarea mărfurilor accizabile înspre Regatul Unit

Dacă mărfurile merg spre un depozit cu produse accizabile din Regatul Unit, conducătorul auto trebuie să se asigure că deține fie o copie a unui eAD, fie documente comerciale care indică în mod clar ARC-ul, înainte ca mărfurile să părăsească portul. Conducătorii auto ar trebui să obțină aceste documente de la clientul lor sau un intermediar care lucrează în numele lor.

Totuși, dacă importatorul a folosit o procedură vamală simplificată care permite sosirea mărfii cu întârziere, se va întârzia și emiterea eAd-ului până la sosirea mărfii. Conducătorul va trebui să se asigure că deține o copie a declarației vamale depuse anterior care trebuie să includă detaliile garanției de deplasare a accizelor, înainte de plecarea din port.

În cazul în care mărfurile continuă să se deplaseze către adresa lor de livrare până la sfârșitul zilei lucrătoare următoare importului, importatorul (sau agentul lor) trebuie să livreze conducătorului auto în acest stadiu o copie a eAd-ului sau ARC-ului pentru oficializarea cerințelor de deplasare a accizelor.

Deplasarea animalelor vii, a produselor vegetale și a plantelor de înaltă prioritate în Marea Britanie

În cazul în care conducătorul auto transportă produse vegetale sau plante de înaltă prioritate, animale vii sau bunuri acoperite de CITES, exportatorul din UE sau agentul lui trebuie să se asigure că oferă următoarele documente și/sau date care să însoțească încărcătura. Conducătorul auto trebuie să prezinte la frontiera UE la punctul de check-in:

  • EHC-ul original, proaspăt semnat, dacă este necesar unul
  • orice documentație CITES cerută

Verificările acestor produse vor fi efectuate la punctul de destinație până în iulie 2021.

Cerințele din aprilie și iulie pentru deplasarea bunurilor înspre Marea Britanie

În aprilie și iulie 2021 vor exista modificări ulterioare pentru deplasările dintre UE și Marea Britanie. Începând cu aprilie 2021, vor exista cerințe suplimentare pentru produsele de origine animală (ex. produsele lactate, ouă, miere și carne) precum și pentru toate produsele vegetale și plantele reglementate. Aceste produse vor solicita o notificare în prealabil precum și o documentație de sănătate corespunzătoare, ex. EHC-uri. Orice verificări fizice asupra plantelor și produselor vegetale vor continua să fie îndeplinite la punctul de destinație până în iulie 2021. Începând cu iulie 2021, verificări și controale complete vor avea loc pentru toate produsele. Se vor cere declarații ENS de securitate pentru importurile din UE spre Marea Britanie. Se va menține același model care se folosește în mod curent pentru comerțul cu restul lumii.

Versiunile ulterioare ale broșurii de față vor explica noile proceduri în detaliu.

Asigurarea unui autovehicul când se deplasează dinspre și înspre Regatul Unit

Companiile de transport din UE, în afara UE sau din Regatul Unit, precum și conducătorii lor auto trebuie să își asigure vehiculul în timp ce se deplasează spre Regatul Unit pentru a reduce riscul de a fi suspus unei infracțiuni.

Conducătorii auto care traversează frontiera dintre UE și Regatul Unit trebuie să fie conșteinți de potențialele pericole către autovehiculele lor și cum să poată opri ‘pasagerii clandestini’. Un pasager clandestin este o persoană care se ascunde într-un sau pe un vehicul pentru a evita verificarea de la controlul de la frontiera Regatului Unit.

Dacă un conducător auto nu-și securizează vehiculul, și este găsit că transportă pasageri clandestini prin zonele de control ale Regatului Unit, el, proprietarul autovehiculului sau angajatorul pot fi amendați fiecare cu câte £2,000 pentru fiecare persoană găsită în vehicul (amendă cunoscută și ca ‘penalizare civilă’).

Această lege se aplică tuturor sosirilor în Regatul Unit sau în zonele de control britanice, inclusiv cele din porturile europene și din Eurotunel.

Menținerea vehiculelor în siguranță

Pentru companiile transportatoare de marfă, un sistem eficient include:

Pentru conducătorii auto, un sistem eficient include:

  • aplicarea dispozitivelor de securitate (ex. un lacăt, sigilii cu număr unic de referință și cabluri) pentru asigurarea vehiculelor după încărcarea mărfii)
  • verificarea temeinică a vehiculului și a dispozitivelor de securitate după fiecare oprire și înainte de intrarea în Regatul Unit
  • înregistrarea completă a tuturor verificărilor cuprinse în lista de verificare a securității autovehiculului, pentru a se demonstra conformitatea și pentru putea fi prezentată ofițerului de la Poliția de Frontieră.

Conducătorii auto trebuie să urmeze cei 10 pași de îndrumare de prevenire a intrării pasagerilor clandestini în vehicul, și să poarte acest ghid cu ei de-a lungul întregii călătorii.

Dacă cineva se ascunde într-un autovehicul

În cazul în care conducătorul auto suspectează că cineva încearcă să intre în vehiculul său sau că a intrat deja în vehicul, el trebuie să contacteze poliția locală imediat ce acesta este în siguranță. În Regatul Unit, apelați la numărul 999 iar în UE apelați la 112 înainte de a intra în port.

Lista de verificare a documentelor vamale

Documentele vamale necesare pentru fiecare dintre cele patru moduri de deplasare a mărfurilor pentru fiecare port de plecare și fiecare țară de destinație:

Ruta vamală / Punctul de intrare Documentele cerute pentru toate destinațiile Din Dover sau prin Eurotunel Spre Franța Spre Olanda Spre Belgia Spre Spania Spre RoI
CTC Documentul de însoțire Tranzit cu Numărul de referință Principal (MRN) Declarația de export (MRN) Siguranță și securitate: UK EXS / EU ENS Verificați un HGV – KAP NCTS Sistemul Inteligent de Frontieră Francez NCTS Sistemul olandez: Portbase NCTS Sistemul belgian: Sistem digital port maritim RX NCTS Sistemul spaniol: Teleport 2.0 NCTS
Carnet ATA Transportator: carnet de ATA Conducător auto: carnet de ATA Siguranță și securitate: UK EXS / EU ENS Verificați un HGV – KAP NCTS Sistemul Inteligent de Frontieră Francez NCTS Sistemul olandez: Portbase NCTS Sistemul belgian: Sistem digital port maritim RX NCTS Sistemul spaniol: Teleport 2.0 NCTS
Pre-notificare Declarația de export (MRN) Numărul de Referință Principal (MRN) Siguranță și securitate: UK EXS / EU ENS Verificați un HGV – KAP NCTS Sistemul Inteligent de Frontieră Francez NCTS Sistemul olandez: Portbase NCTS Sistemul belgian: Sistem digital port maritim RX NCTS Sistemul spaniol: Teleport 2.0 NCTS
TIR Carnet de TIR și certificatul de autorizare a TIR-ului Declarația de export (MRN) Siguranță și securitate: UK EXS / EU ENS Verificați un HGV – KAP NCTS (la sosire în UE) Sistemul Inteligent de Frontieră Francez NCTS (la sosire în UE) Sistemul olandez: Portbase NCTS (la sosire în UE) Sistem digital port maritim RX NCTS (la sosire în UE) Sistemul spaniol: Teleport 2.0 NCTS (la sosire în UE)

Documente vamale: declarație de import, CTCATATIR

Declarația de import standard franceză (pentru traversări scurte)

Majoritatea mărfurilor se vor deplasa pe această cale cu o declarație de import UE. Numărul de referință a deplasării de la o Declarație de Import din UE.

Aceasta poate fi prezentată în format digital.

Movement Reference Number (MRN) from an EU import declaration.

Convenția privind regimul de tranzit comun

Procedura ‘comună’ de tranzit’ se folosește pentru deplasarea mărfurilor între UE și alte țări care au semnat Convenția privind regimul de tranzit comun sau între țările de tranzit comun:

  • Islanda, Norvegia, Liechtenstein
  • Elveția, Turcia, Macedonia de Nord
  • Serbia și țările din UE

Documentul de însoțire a tranzitului (TAD) se cere în cazul în care mărfurile se deplasează prin procedura de tranzit comun.

Acesta poate fi prezentat și în format digital.

Transit Accompanying Document (TAD).

Carnetul ATA

Un carnet ATA este un document care se folosește pentru a se evita plata taxei pentru mărfurile care sunt aduse în țară temporar, din rațiuni de afaceri, inclusiv pentru:

  • Eșantioane de expus la târguri comerciale sau ședințe de vânzări
  • Materiale de publicitate
  • Înregistrări de film sau audio
  • Echipamentul necesar efectuării lucrului, cum ar fi laptopuri, aparate foto sau echipament de sunet
  • Produse în scopuri educaționale, științifice sau culturale
  • Efecte personale și bunuri sportive
ATA Carnet.

Carnetul de TIR

Transports Internationaux Routiers (TIR), sau Transportul Internațional Rutier, este folosit doar pentru deplasarea mărfurilor pe cale rutieră în containere sau vehicule autorizate/securizate, și sub acoperirea unui carnet de TIR.

Aceste mărfuri pot călători și dincolo de spațiul acoperit de Convenția privind regimul de tranzit în comun (luați în considerare MRN și un document de însoțire a tranzitului), de exemplu din Marea Britanie spre Asia pe drum rutier.

TIR Carnet.

Certificate suplimentare pentru anumite mărfuri

Certificatele pentru bunuri de specialitate includ:

  • certificat de sănătate de export
  • certificat de captură
  • certificat fitosanitar
  • licență de export de medicamente controlată
  • licență strategică de export
  • document de control al notificării exportului de deșeuri

Certificatul de sănătate pentru export, certificatul pentru captură

Produse de origine animală, pește și alte produse marine.

Catch certificate.

Certificatul fitosanitar

  • folosit pentru orice copac, lemn, scoarță, sol sau semințe de copaci forestieri
  • produse de din lemn nefabricate sub forma cutiilor de ambalare, de cutii, tamburi sau paleți
  • utilaje forestiere folosite
Phytosanitary certificate.

Permisul pentru medicamentele controlate

Documentul este foarte asemănător documentului din dreapta

Controlled drug license.

Documentul de verificare al notificării exportului de deșeuri

Există norme diferite în funcție de natura deșeurilor trimise și spre loc unde sunt trimise. Unele deșeuri pot fi exportate sub un nivel mai scăzut de control și un formular al Anexei VII este îndeajuns pentru a însoți deșeul transferat. Pentru alte exporturi de deșeuri, cele care au nevoie de o ‘declarație de notificare,’ exportul se face printr-un sistem online numit IWS Online.

Citiți Importul și exportul deșeurilor.

Pentru informații suplimentare contactați: askshipments@environment-agency.gov.uk.

Waste export notification control document.

Permisul pentru exportul de chimicale

Procesul de verificare care necesită un permis și apoi metoda de solicitare a unui permis sunt incluse în ghidul de utilizare duală. Acesta include un paragraf din Chimicalele cu link-uri care cer solicitări de la Convenția asupra Armelor Chimice (CWC), precum și permisele suplimentare cerute de anumite țări.

Informații suplimentare pot fi găsite în OGEL and Tools Checker Tools.

Regulamentul 428/2009 asupra produselor cu dublă utilizare permite deplasarea tuturor articolelor din Anexa I a registrului – cunoscute cu numele de lista cu dubla utilizare – să fie transportată în statele nemembre ale UE fără a avea un permis special. Ele citează Registrul documentației lor de transport.

Declarații de siguranță și securitate

Schimbări de siguranță și securitate

Declarațiile UE de siguranță și securitate trebuie să fie făcute cu o oră înainte de sosirea în UE (dacă se trece prin Eurotunel) sau cu două ore dacă se trece prin Dover.

  • este responsabilitatea legală a transportatorului rutier de a deține un exemplar în momentul când se intră în UE
  • intermediarul dvs. vamal va trebui să vă completeze acest formular înainte de a pleca în călătorie
  • vă rugăm să vă asigurați că s-a îndeplinit aceasta înaintea tranzitului dvs

Dacă sunteți returnat din Franța pentru că nu ați avut o declarație de siguranță și securitate, contactați intermediarul dvs. vamal.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.