Scania lansează un revoluţionar motor alimentat cu gaz Euro 6 cu o putere de 410 cp. Motorul de 13 litri poate fi folosit atât pentru transportul pe distanţe lungi, cât şi pentru şantierele de construcţii. Performanţa este comparabilă cu aceea a unui motor diesel de aceeaşi dimensiune. Noul motor este cel mai recent produs adăugat de Scania la soluţiile sustenabile de transport, oferind reduceri ale CO2 de 15 – 90 %.
“Există un interes considerabil în Europa pentru soluţii de transport pe distanţe lungi, cu alimentare cu gaz” spune Henrik Eng, Product Director Urban, Scania Trucks. “Motorul îndeplineşte aceste nevoi cu toate beneficiile economice oferite de alimentarea cu gaz, practic fără dezavantaje.”
Noul motor oferă 410 cp şi 2.000 Nm de la 1.100 la 1.400 rpm. Aceste cifre pot fi foarte bine comparate cu motoarele diesel de dimensiune similară. Cu LNG (gaz natural lichefiat), o semiremorcă de maxim 40 t poate rula 1.100 km fără a fi nevoie de realimentare. Cu două rezervoare LNG pe camioane rigide, este posibilă rularea până la maxim 1.600 km.
“Până acum, majoritatea motoarelor pe gaz au fost fie prea slabe, fie au avut o autonomie insuficientă pentru a putea fi folosite la transporturile grele, pe distanţe lungi. Dar Scania a rezolvat aceste probleme, cu acest nou motor şi acum poate oferi un nivel redus de CO2, precum şi profitabilitate crescută pentru clienţi,” spune Johan Mühlbach, Product Manager Gas, Scania Trucks.
Motorul alimentat cu gaz OC13
Lansarea de către Scania a motorului alimentat cu gaz OC13 marchează începutul utilizării soluțiilor de combustibili alternativi pentru noua generaţie de camioane. Motorul OC13 are la bază renumitul motor Scania de 13 litri. Motorul funcţionează conform principiului Otto, cu bujii şi combustie completă.
Există un interes crescut pentru vehiculele ce funcţionează pe bază de biogaz sau gaz natural în ţări precum Italia şi Franţa, ca urmare a disponibilităţii mărite, a infrastructurii îmbunătăţite şi a unei bune retanbilități pentru transportatori. Aspectele privind sustenabilitatea sunt la fel de importante – gazul natural asigură o reducere a CO2 de aprox. 15%.
Tehnologia folosită
Motoarele Scania alimentate cu gaz au la bază combustia stoichiometrică, adică arderea completă atât a combustibilului cât şi a oxigenului. La fel ca un motor pe benzină, arderea este iniţiată de bujii. Realizarea amestecului aer-combustibilului are loc la intrarea în cilindri.
“De-a lungul producţiei, obiectivul nostru a fost de a obţine cea mai bună manevrabilitate posibilă,” explică Folke Fritzson, Inginer Senior la Scania R&D şi membru al echipei care produce motoarele Scania alimentate cu gaz. “Performanţa şi caracteristicile trebuie să corespundă cu acelea ale unui motor modern diesel.”
Noul motor pe gaz de 13 litri poate fi întotdeauna disponibil cu Scania Opticruise, cutiile de viteză automatizate ale Scania. Asta înseamnă, desigur, că schimbarea vitezelor şi confortul în timpul condusului sunt de înaltă clasă pentru şofer, cu schimbări de viteze rapide, fără ezitări.
Rezervoare gândite cu atenţie
Rezervoarele sunt un aspect important al utilizării unei alimentăi cu gaz. Atât rezervoare LNG (pentru gaz refrigerat, lichefiat) cât şi rezervoare CNG (pentru gaz comprimat) pot fi comandate direct de la Scania. LNG garantează o mai mare autonomie, deoarece are o capacitate mult mai mare pentru combustibil.
“În privinţa arderii, nu există vreo diferenţă între LNG şi CNG, dar există diferenţe semnificative în privinţa operării” spune Fritzson. “Cu LNG, o semiremorcă obişnuită poate rula până la 1.100 km pe drum drept. CNG oferă o autonomie maximă de 500 km. Cel din urmă este mai mult decât suficient pentru mulţi clienţi, de exemplu la transporturile regionale cu întoarcere la bază şi realimentare zilnică. Kilometrajul ce poate fi obţinut înainte de a fi nevoie de realimentare depinde şi de modalitatea de şofat şi de utilizare, dar şi de cât de dificil este drumul.”
Pentru a îmbunătăţi siguranţa, inginerii Scania au montat supapele rezervorului invers direcţiei de mers. Acesta este un detaliu aparent simplu, dar important, care reduce riscul ca supapele să se deterioreze dacă sunt lovite de pietriş sau bolovani.
Intervale mai mari pentru întreţinere
Motoarele alimentate cu gaz care funcţionează conform principiului Otto (cu pre-amestecarea combustibilului şi bujii) au intervale de intervale de service mai scurte decât motoarele diesel. Totuşi, Scania a atins un interval de service semnificativ mai lung, durata de viaţă a bujiilor setând de fapt limitele.
“Am definit intervalul la 45.000 km atât pentru bujii cât şi pentru schimbarea uleiului, în caz de utilizare normală,” spune Fritzson. “Este o îmbunătăţire clară faţă de motoarele alimentate cu gaz din generaţia anterioară, cu 30.000 km ca intervale normale. Aceasta reduce costurile de întreţinere şi măreşte disponibilitatea.”
“Totul indică faptul că ne îndreptăm către o tehnologie inovatoare pentru motoarele alimentate cu gaz, inclusiv pentru camioanele grele pentru transportul pe distanţe lungi şi pentru vehiculele folosite pe şantierele de construcţie,” spune Henrik Eng, Product Director Urban, Scania Trucks. “Oricine poate beneficia acum de o bună manevrabilitate şi confort pentru șofer. Observăm de asemenea creşterea rapidă a infrastructurii pe gaz în câteva ţări europene şi interesul acestora pentru folosirea acestui combustibil alternativ.”
Scania lansează iniţiativa pentru un combustibil alternativ pentru noua generaţie de camioane, premiera mondială a unui nou motor pe gaz de 13 litri fiind la târgul Ecomondo din Rimini, Italia.
Motoarele alimentate cu gaz sunt în general mai silenţioase decât cele diesel şi deci sunt mai potrivite pentru mediul urban. Noul motor Scania pe gaz Euro 6 îndeplineşte cerinţele standardului PIEK de limitare a zgomotului, care prevede un nivel de zgomot de maxim 72 dB(A) în zone cu limite stricte de zgomot.
Date tehnice OC13 101
Tip: În linie
Capacitate cilindrică: 12,7 litri
Secvenţă de aprindere: 1-5-3-6-2-4
Număr de cilindri: 6
Supape per cilindru: 4
Alezaj şi cursă: 130 x 160 mm
Tipul camei: Normal
Compresie: 12.6:1
Injecţie de combustibil: Bosch
Tratamentul emisiilor: Scania EGR şi convertor catalitic cu 3 căi
Volum de ulei: 43 litri
Putere maximă: 410 cp (302 kW) @ 1.900 rpm
Cuplu maxim: 2.000 Nm @ 1.100–1.400 rpm