Companiile românești de transport sunt pregătite să angajeze șoferi din Ucraina și să asigure acomodarea familiilor, în perioada în care contextul internațional o impune. Rămâne o singură problemă, adaptarea reglementărilor, care, astăzi, fac aproape imposibil un astfel de demers.
Mai multe companii de transport au transmis, în acest context, o solicitare în atenția primului ministru, a ministrului Transporturilor și Infrastructurii, precum și către Camera Deputaților, prin intermediul căreia solicită sprijinul în rezolvarea problemelor ce țin de legislația națională în domeniul transporturilor de marfă și persoane. În scrisoarea oficială se atrage atenția că sunt mulți transportatori care doresc să angajeze șoferi ucraineni de camion, asumându-și inclusiv integrarea lor și a familiilor în sistemul românesc și european.
Situația actuală, pe scurt
Transporturile sunt condiționate de Directiva Europeană 59/2003/CE, reglementările fiind transpuse în practică, în România, de Ministerul Transporturilor, prin intermediul Autorității Rutiere Române (ARR) și Direcției de Transport Rutier, precum și de Ministerul de Interne, prin Direcția Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
În acest context, semnatarii scrisorii deschise arată că, pentru angajarea unui șofer de camion ucrainean, apar 3 impedimente majore:
– Statul român nu recunoaște permisul de conducere ucrainean la angajare și formare profesională. Un cetățean ucrainean care ar vrea să lucreze pe un camion sau autocar din România trebuie mai întâi să-și schimbe permisul de conducere într-unul românesc (procedura se întindea pe o perioadă de cel puțin 2-3 luni, în condițiile de dinaintea războiului).
– Formarea profesională (cod 95, prin care șoferul își poate obține un atestat românesc) nu este permisă decât în limbile engleză, română sau spaniolă.
– Datele de referință până la care șoferii trebuie să își fi obținut permisul de conducere – 10.09.2008 (transport persoane) și 10.09.2009 (transport marfă) – după care ARR nu acceptă șoferi pentru examinare și eliberarea atestatului de formare profesională.
În această situație, cărăușii români solicită adoptarea unor reguli similare celor din Polonia, Lituania sau Ungaria.
Exemplele Poloniei și Lituaniei
Polonia și Lituania au eliminat toate cele 3 impedimente, în sensul că șoferii ucraineni se pot angaja și pot conduce camioane/autocare în baza contractului de muncă, a pașaportului biometric și a permisului de conducere internațional.
Mai mult decât atât, toate testările teoretice se fac în limba ucraineană, șoferii putându-se înscrie, pur și simplu, la orice școală acreditată în domeniu pe teritoriul celor două state, pentru ca, ulterior, să poată susține examenul (sub formă de test grilă) în limba maternă. Odată promovat examenul, sunt liberi să conducă vehiculul de transport marfă sau persoane.
În plus, datele de referință 10 septembrie 2008 (în cazul transporturilor de persoane) și 10 septembrie 2009 (în cazul transporturilor de mărfuri) au fost eliminate, având acces la profesie și șoferii care au obținut permisul de conducere și după aceste date.
Exemplul Ungariei
Ungaria a eliminat, de asemenea, toate cele 3 impedimente, cu mențiunea că examenul teoretic se dă în prezența unui traducător autorizat.
Solicitarea companiilor de transport din România vine în completarea mesajelor oficiale care susțin găsirea de variante reale de sprijin pe termen lung a ucrainenilor nevoiți să plece din țară din cauza războiului.
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro