Caravana Reciclării Creative, proiect derulat de OSCAR Downstream și Asociația PlaYouth, a fost din nou premiată, de data aceasta cu distincția GOLD la categoria Reduce Reuse Recycle în clasamentul Community Index 2024.
Community Index evidențiază bunele practici și proiectele strategice prin care companiile investesc în comunități, în urma unei analize facută la cele mai importante standarde internaționale. Ediția Community Index 2024 a acoperit perioada ianuarie 2023 – mai 2024 și a pornit de la o bază cu peste 850 de proiecte sau programe.
Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream: „Distincția Community Index ne motivează și ne validează obiectivul strategic de a duce Caravana Reciclării Creative în întreaga țara, în următorii ani. Uitându-mă la multitudinea de proiecte evaluate în 2024, dar și la numeroasele companii care au inițiative extraordinare de sustenabilitate, cred că cel mai mare câștigător este, în acest moment, societatea românească. Nu doar că mediul de business este conștient că trebuie să se implice activ în demersurile pentru un viitor mai bun, dar propune proiecte inovatoare, de calitate și cu impact real, care se aliniază la cele mai importante standarde internaționale în domeniu”.
Caravana Reciclării Sustenabile este un proiect național dedicat cadrelor didactice și elevilor din învățământul preuniversitar, care încurajează reciclarea creativă a deșeurilor și conștientizarea efectelor consumerismului asupra mediului înconjurător. După două ediții, campania a ajuns la aproximativ 135.000 de beneficiari indirecți și a dezvoltat hub-uri de creativitate și sustenabilitate în 12 județe: Călărași, Giurgiu, Brașov și Sibiu (în 2023) și Sălaj, Bistrița Năsăud, Arad, Timiș, Satu Mare, Maramureș, Cluj și Bihor (în 2024).