Caravana Reciclării Creative, premiată

Caravana Reciclării Creative, proiect semnat de OSCAR Downstream și Asociația PlaYouth, a câștigat premiul II la categoria Mediu în cadrul Romanian CSR Awards – Gala Companiilor Sustenabile.

Este un un proiect național dedicat cadrelor didactice și elevilor din învățământul preuniversitar, care încurajează reciclarea creativă a deșeurilor (upcycling). Inițiativa a creat până acum hub-uri de creativitate și sustenabilitate în 12 județe.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

OSCAR Downstream, cea mai mare companie independentă de distribuție a carburantului din România pentru Caravana Reciclării Creative,  

Ajunsă la a doua ediție, Caravana ajută participanții direcți și indirecți (elevi, profesori, familii, comunități) să conștientizeze efectele consumerismului asupra mediului înconjurător. Prin activități care stimulează creativitatea și lucrul în echipă, participanții învață să recicleze obiectele aruncate la gunoi și să le dea o nouă viață, cu o valoare de utilizare mult mai mare decât au avut inițial. Astfel, participanții la Caravana Reciclării Creative își schimbă comportamentul – și, prin ei, întreaga lor comunitate, pentru un viitor sustenabil. 

„Suntem onorați să primim recunoașterea juriului de la Romanian CSR Awards, pentru un proiect atât de tânăr, dar care a câștigat inimile atâtor copii, părinți și profesori, încă de la prima ediție”, spune Luiza Dumitru, Communication & Marketing director OSCAR Downstream. „Sustenabilitatea reprezintă dezideratul nostru, al tuturor, iar vectorul care ne ajută să ajungem acolo este educația. Putem învăța multe de la copiii și profesorii noștri. Trebuie doar să le creăm cadrul potrivit. Caravana Reciclării Creative reprezintă un astfel de cadru, care a conturat deja hub-uri de creativitate și sustenabilitate în 12 județe și a început să transforme comunitățile locale. Alături de partenerii noștri de la PlaYouth, ne propunem să replicăm acest model în întreaga țară, în următorii ani”. 

„A fost o surpriză frumoasă să primim recunoașterea rezultatelor Caravanei Reciclării Creative care vine în sprijinul profesorilor cu resurse, inspirație și activitați creative. Suntem extrem de recunoscători echipei OSCAR Downstream pentru susținere și implicare activă și pentru că au crezut în proiect de la prima prezentare”, a declarat Ana Stănescu, Președinte Asociația Playouth.

Ne-am dorit să creăm un context pentru cooperarea și colaborarea dintre profesori, elevi, părinți și directorat și ca echipele participante să descopere și să transmită mai departe informații despre sustenabilitate, consumul rațional și despre colectarea selectivă. Suntem fericiți că acest demers a reușit deja în județele participante și promitem să continuăm cu aceași energie. Ediția de debut a Caravanei s-a desfășurat anul trecut în 84 de școli din județele Călărași, Giurgiu, Brașov și Sibiu, cu participarea a 435 de profesori și peste 11.000 de copii. Impactul este estimat la aproximativ 35.000 de beneficiari indirecți (13.000 de elevi, 20.000 părinți și 2.000 cadre didactice). 

Ediția curentă – în curs de desfășurare – și-a dublat aria de acoperire la 8 județe: Sălaj, Bistrița Năsăud, Arad, Timiș, Satu Mare, Maramureș, Cluj și Bihor. A atras peste 1.050 cadre didactice din 210 de unități de învățământ. Impactul din acest an este estimat la 75.000 de beneficiari indirecți (25.000 de elevi, 45.000 părinți și 5.000 cadre didactice din școlile înscrise). 

Totodată, proiectul și-a găsit profesori coordonatori și în județele din ediția I și poate continua și în acest an.

De ce este important proiectul Caravana Reciclării Creative

Fiecare grup de participanți obține beneficii specifice care, puse laolaltă, construiesc un mecanism unitar ce poate avea efect de domino, determinând schimbări de comportament în comunitățile vizate. 

Un plus de creativitate. Copiii și profesorii participanți la Caravana Reciclării Creative au reușit să transforme materialele aruncate (precum pet-uri, anvelope vechi, cofraje de ouă, materiale textile, încălțăminte și accesorii sau sticlă) în adevărate opere de artă (containere pentru reciclare selectivă, căsuțe pentru animale, obiecte decorative și de mobilier, mărțișoare sau bijuterii, printre altele). 

Spirit antreprenorial. Caravana Reciclării Creative încurajează spiritul antreprenorial și poate inspira o parte dintre tinerii participanți să devină viitorii inovatori și mici întreprinzători ai României, contribuind astfel la un viitor mai curat și sustenabil pentru ei și generațiile ce vor urma. 

Dezvoltare personală. Participanții de la prima ediție au mărturisit că proiectul le-a adus împlinire la nivel personal, le-a dezvoltat imaginația, spiritul creativ, spiritul de echipă, libera exprimare, stima de sine, dorința de implicare, simțul estetic, dar și dorința de a petrece timp la școală. Un cadru didactic a remarcat, totodată, că activitățile din proiect au ajutat la sudarea parteneriatului dintre părinți și profesori. În ceea ceea ce îi privește pe elevi, aceștia și-au schimbat comportamentul în bine, nu mai risipesc hârtia și materialele didactice, au înlocuit plasticul cu materialele refolosibile și manifestă dorința de a continua astfel de inițiative și pe viitor.

Comunități sustenabile. Impactul acestui proiect se propagă și în rândul comunităților în care ajunge Caravana. Astfel, acestea vor avea mai mulți locuitori atenți și educați, responsabili față de ceea ce este în jur și implicați în „viața cetății”. Cu ajutorul copiilor, oamenii pot învăța să folosească creativ și responsabil resursele de care dispun și să nu le mai irosească, reducând astfel și cantitatea de deșeuri generate. În plus, comunitățile vizate pot dezvolta proiecte și activități inovative care să ajute anumite categorii de oameni, inclusiv mici afaceri ce pot beneficia de pe urma reciclării creative.

În prezent, activitățile creative sunt în plină desfășurare în școlile participante la ediția din 2024. După procesul de jurizare, organizatori vor acorda următoarele premii:

  1. Premiul I – 8 unități școlare: Tabăra de animație socio-educativă și creativitate pentru cei 40 de profesori (8 unități x 5 profesori), care va avea loc în perioada 15 – 20 iulie;
  2. Premiul II – 8 unități școlare: O imprimantă pentru fiecare dintre cele 8 unități școlare;
  3. Premiul III – 8 unități școlare: Un set de rechizite pentru fiecare profesor (40 de profesori);
  4. Mențiuni – 8 unități școlare – acces la o conferință și trei workshop-uri online organizate de PlaYouth (8 unități x 5 profesori x 4 link-uri de acces).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.