Ministrul Cătălin Drulă a avut o întrevedere, în 3 februarie, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu Arancha González Laya, ministrul Afacerilor Externe, Uniunii Europene şi Cooperării din Regatul Spaniei, cu ocazia vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează la București. La întrevedere a participat și Ambasadorul Spaniei la București, Manuel Larrotcha.
În cadrul convorbirilor, cei doi miniștri au abordat o serie de teme de interes comun, legate de colaborarea bilaterală în domeniul transporturilor și infrastructurii de transport, cu accent pe colaborarea între partea română și companiile spaniole implicate în lucrări de investiții de infrastructură în țara noastră.
Totodată, cei doi au subliniat faptul că România și Spania, deși sunt țări situate la extremitățile geografice ale Europei, la granițele estice și vestice ale continentului european, cooperează îndeaproape, atât în Uniunea Europeană în calitate de State Membre, cât și în cadrul NATO.
Anul acesta se împlinesc 140 de ani de relații bilaterale dintre România și Spania, ridicate la rang de Parteneriat strategic în 2013. Această aniversare va fi marcată de o serie de evenimente organizate de ministerele afacerilor externe din cele două state, la care va participa și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
În seria acestor evenimente se înscrie și intenția de a organiza o primă reuniune comună la nivel guvernamental, sub forma unui Summit, în cadrul căruia va fi organizat și un Forum de afaceri.