În cadrul întâlnirii lunare a Consiliului de Export, structură reprezentativă de parteneriat public – privat, având ca scop promovarea exportului românesc de bunuri și servicii, membrii Consiliului au aprobat, în unanimitate, cererea Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) de a deveni membru invitat permanent la lucrările și activitățile acestuia.
”Internaționalizarea afacerilor firmelor și companiilor bucureștene constituie un obiectiv important în Strategia de relații internaționale a camerei noastre, iar printr-o prezență activă la Consiliul de export dorim să promovăm și să susținem mai bine interesele economice atât ale membrilor noștrii, cât și a întregului mediu de afaceri din capitala României” a declarat Sorin Dimitriu, în prezentarea solicitării în fața membrilor Consiliului de Export.
În acest fel, CCIB va avea posibilitatea să – și informeze în timp real membrii și pe toți cei interesați asupra deciziilor care se vor lua în Consiliul de Export și mai ales asupra oportunităților de a participa la programul guvernamental de promovare a exportului (PPE), precum și la alte programe destinate susținerii mediului de afaceri autohton, gestionate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.