CCIB: Topul firmelor din Sectorul 4

În cadrul Topului firmelor din Sectorul 4, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), cele mai multe companii premiate (39% din total) activează în domeniul serviciilor, ele fiind urmate de firmele de comerţ (29,4%) şi de cele cu profil industrial (13%).

„Construcţiile concentrează 8,1% dintre firmele premiate, cercetarea-dezvoltarea şi high-tech-ul – 5,2%, turismul – 4,1%, în timp ce doar 1,2% provin din agricultură, silvicultură şi pescuit”, se arată în comunicatul CCIB.

La Gala de înmânare a premiilor au participat alături de manageri ai celor mai performante companii din sector şi reprezentanţi ai administraţiei centrale.

Într-un context macroeconomic destul de volatil, companiile din sectorul 4 au reuşit să depăşească cu succes toate provocările pe care mediul economic le-a generat. În acest an, la nivelul acestei unităţi administrativ-teritoriale premiem performanţa a 2.708 companii, respectiv 36% din numărul total de companii eligibile. Firmele laureate – în care lucrează mai bine 57.000 de salariaţi – au realizat o cifră de afaceri cumulată de 45,6 miliarde lei (circa 9,2 miliarde euro) şi un profit din exploatare de 4,8 miliarde lei (adică aproape 1 miliard euro)”, a afirmat Iuliu Stocklosa, preşedintele Camerei bucureştene, în deschiderea Galei.

Pe lângă distincţiile acordate pentru rezultatele economice obţinute în anul 2023, au fost decernate premii şi diplome speciale unor companii şi antreprenori din diverse domenii de activitate. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.