CE: Consultare publică online privind strategia farmaceutică

Comisia Europeană a lansat, în 16 mai, o consultare publică online privind strategia farmaceutică. Consultarea va dura trei luni și constă în întrebări care se vor concentra pe teme-cheie: autonomia strategică și fabricarea de medicamente, accesul la medicamente la prețuri accesibile, inovarea și durabilitatea mediului și provocările în materie de sănătate.

În contextul pandemiei de COVID-19, strategia, care va informa, de asemenea, și recent propusul program UE pentru sănătate (EU4Health) și se va alinia la programul Orizont Europa pentru cercetare și inovare, va urmări să asigure aprovizionarea Europei cu medicamente sigure și la prețuri accesibile pentru a răspunde nevoilor pacienților și pentru a ajuta industria farmaceutică europeană să își păstreze poziția de inovator și lider mondial.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Strategia farmaceutică pentru Europa reprezintă o piatră de temelie a politicii noastre în domeniul sănătății pentru următorii cinci ani, iar aceasta este șansa tuturor părților interesate de a ne ajuta să o definim. Invit asociațiile de pacienți, industria, autoritățile publice, mediul academic și publicul larg să contribuie. Prin strategia de față, pe care o voi prezenta până la sfârșitul anului, vom răspunde la provocările create de pandemia de COVID-19 și la toate aspectele structurale privind accesul, accesibilitatea și autonomia strategică a Uniunii noastre în domeniul medicamentelor. Trebuie să ne asigurăm că toți pacienții au acces la servicii optime de îngrijire și medicamente la un preț rezonabil. Împreună vom putea schimba ceva”.

Strategia vizează crearea unui sistem capabil să facă față provocărilor viitoare, care valorifică beneficiile digitalizării și promovează inovarea, în special în domeniile în care nevoile nu sunt satisfăcute, cum ar fi substanțele antimicrobiene, medicamentele pentru copii și medicamentele pentru bolile rare. Aceasta intenționează, de asemenea, să reducă dependența UE de importurile din țări terțe. O parte din substanțele farmaceutice active necesare pentru fabricarea unor medicamente generice (inclusiv antibiotice „vechi”, medicamente oncologice și medicamentele cele mai de bază, cum ar fi paracetamolul) provin din China și India.

De asemenea, strategia va reduce impactul medicamentelor asupra mediului și va combate rezistența la antimicrobiene.

În cele din urmă, actuala criză COVID-19 a arătat că UE trebuie să se asigure că medicamentele, inclusiv vaccinurile, pot fi disponibile în orice situație.

În paralel cu consultarea, Comisia va organiza, de asemenea, discuții tehnice bilaterale cu părțile interesate în următoarele săptămâni și luni.

Următoarele etape

Strategia, care este în conformitate cu Strategia industrială pentru Europa, precum și cu prioritățile definite în Pactul verde european, în Planul de combatere a cancerului și în Strategia digitală, va aborda provocări de lungă durată, dintre care unele au fost exacerbate de criza COVID-19.

Scopul consultării de astăzi este de a permite publicului, experților și părților interesate să contribuie și să își exprime opinia cu privire la modalitățile optime de abordare a aspectelor legate de farmaceutică în UE. Rezultatele consultării publice vor contribui la pregătirea, în toamnă, a strategiei farmaceutice, care se preconizează că va fi adoptată până la sfârșitul anului.

Consultarea se va desfășura timp de 13 săptămâni, până 15 septembrie 2020, iar întrebările pot fi consultate pe site-ul EUSurvey.

În plus față de consultarea publică, Comisia a lansat la 2 iunie și o consultare privind foaia de parcurs pentru strategie, care va dura până la 7 iulie 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.