Starea de sănătate a unui membru din grupul de vacanță, producerea unui eveniment neplăcut în familie (deces, accident etc.), vremea nefavorabilă, curățenia precară de la cazare sau atitudinea neprimitoare a personalului se numără printre motivele principale de eșuare a unui sejur pentru turiștii roomâni, potrivit unui studiu realizat de platforma hotelieră online Travelminit.
Principalii factori care influențează vacanța într-un mod pozitiv: poziționarea unității de cazare (62%), atitudinea personalului (50,65%), vremea bună (37,8%).
Românii merg în vacanță cel mai des alături de familie (54.4%), cu partenerul/partenera (33.4%), cu prietenii (8.5%) sau călătoresc singuri (3.6%).
Atunci când vine vorba despre hotărârea de a merge în vacanță, atât pentru turiștii care călătoresc cu familia, cât și pentru cei care călătoresc cu prietenii sau partenerii, nevoia de relaxare și odihnă (votată de 46.6% dintre respondenții la sondaj) ocupă prima poziție în clasamentul factorilor care îi determină să rezerve un sejur.
Dorința de a descoperi locuri noi (votată de 13.3% dintre respondenți), vacanța copiilor (votată de 6.7% dintre respondenți), dar și vizita membrilor familiei, efectuarea unor tratamente balneare, zilele libere de la stat, evenimentele culturale (festivaluri, târguri etc.) sau delegațiile în scop de business, votate într-un procent mai mic.
Ce le place și ce nu le place turiștilor români
În același timp, participanții la chestionar au ales și factorii care îi ajută să aibă o vacanță foarte bună și care pe influențează starea de spirit pe tot parcursul sejurului. Printre ei se numără: poziționarea unității de cazare (62%), care ar trebui să fie cât mai aproape de plajă sau de atracțiile turistice de interes, atitudinea primitoare a personalului (50,65%), facilitățile SPA incluse în prețul cazării (50,7%), condițiile meteorologice favorabile (37,8%), facilitățile sau serviciile suplimentare (30%), cum sunt tenisul de masă, biliardul etc.
Există, însă, și câteva obstacole care îi împiedică pe aceștia să meargă în vacanță, iar pe lista motivele regăsim: bugetul insuficient (40,64%), lipsa timpului liber/posibilității de a-și lua concediu (15%), starea de sănătate a lor sau a celor dragi (10.6%).
Pe de altă parte, chiar dacă nu pot merge într-o vacanță din varii motive, respondenții la chestionar spun că pot găsi activități alternative: plimbările în aer liber (32.3%), vizionarea filmelor/serialelor (11.1%), grădinăritul (6.6%) sau pescuitul (6.5%). În același timp, 19.8% dintre respondenți susțin că ar încerca să găsească o soluție pentru a călători în continuare.
Despre Travelminit.ro
Fondată în Cluj-Napoca, compania Travelminit este unul dintre cei mai mari jucători pe piață rezervărilor hoteliere din România din 2017. Portofoliul Travelminit conține 7500 de unități de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platformă și acoperă o gamă largă de cazare în toată țara (litoral, munte, destinații balneoclimaterice și orașe mari), fiind lider pe piața rezervărilor cu card de vacanță. Din 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul și Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croația), cu vânzări de peste 200 milioane de euro și peste 500 de angajați.
În 2022, Szallas Group (inclusiv Travelminit) a fost achiziționat de către Wirtualna Polska Holding, una dintre principalele companii de e-commerce și media din Polonia, cotată la bursă și cu sediul în Varșovia.