CTP a inaugurat un nou spațiu logistic, destinat uneia dintre cele mai mari companii de retail din România: Profi. Clădirea livrată este una performantă, monobloc și single tenant, ce acoperă nevoi extinse de depozitare, atât din punct de vedere al temperaturilor, cât și al capacității de încărcare.
iată și celelalte precizări, în comunicatul transmis redacției:
Noua hală construită în cadrul ctPark Bucharest West, aflat pe Autostrada A1, la km 23, permite depozitarea produselor alimentare în cadrul a trei categorii de temperatură: ambiental, temperatură controlată, între zero și zece grade, și temperatură negativă, generată pe bază de amoniac, între -24 și -30 de grade.
Posibilitatea de a depozita alimente și în regim de congelare oferă clientului CTP abilitatea de a-și continua demersul de susținere a producătorilor și furnizorilor locali. Astfel, Profi România dobândește în colaboarea cu CTP un avantaj competitiv ce îi permite să se diferențieze în parteneriatele cu micii producători locali.
Valentin Rosu, Director Regional de Dezvoltare CTP, a declarat: „Ca toate clădirile pe care le livrăm, noul spațiu logistic destinat Profi România a fost adaptat nevoilor specifice ale business-ului clientului nostru. Faptul că am livrat primul depozit Profi ce integrează toate funcționalitățile de depozitare, congelare, fresh și ambient dovedește încă o dată capacitatea CTP de a oferi soluții 100% personalizate, bazate pe flexibilitate și adaptabilitate.”
Noul depozit, cu o suprafață de 56.500 m2, deține, ca toate clădirile CTP, certifcarea BREEAM, dar și 30.000 m2 de spații verzi. În încercarea sa de a neutraliza amprenta de carbon până în 2023, grupul CTP mizează pe două direcții strategice principale: certificarea BREEAM a întregului portofoliu de clădiri și crearea și conservarea de păduri în imediata apropiere a spațiilor nou construite. Prin acest add-on al noii clădirii destinate Profi România, CTP confirmă angajamentul său pe termen lung pentru protejarea mediului înconjurător și desfășurarea cu responsabilitate a activităților specifice business-ului său.
Despre ctPark Bucharest West:
- Suprafața totală a parcului: 241,2 ha
- Locație: Autostrada A1, km 23
- Suprafața totală construită: 600,000 m² până la sfârșitul anului 2020
- În construcție: 160.000 m²
- Construcții planificate: 510.000 m²
Calendar construcție ctPark Bucharest West:
- Start în 2015: primii 100.000 m² cumpărați de CTP ca proiect de operare
- 2017 – finalizați primii 90.000 m²
- 2018 – livrări suplimentare – 110.000 m²
- 2019 – realizați 88.000 m²
- 2020 – finalizați 56.000 m² și alți 160.000 m² vor fi gata la sfârșitul acestui an