Cererea de PC-uri se prăbușește, din cauza incertitudinii economice

Cererea de PC-uri se prăbușește, la nivel mondial, din cauza incertitudinii economice. Livrările au totalizat 65,3 milioane de unități, în al patrulea trimestru din 2022, reprezentând o scădere cu 28,5%, față de al patrulea trimestru din 2021, conform rezultatelor preliminare date publicității de Gartner. Aceasta marchează cea mai mare scădere trimestrială a livrărilor, de când Gartner a început să urmărească piața PC-urilor, la mijlocul anilor 1990.

Pentru acest an, livrările de PC-uri au ajuns la 286,2 milioane de unități, în 2022, în scădere cu 16,2%, față de 2021.

„Anticiparea unei recesiuni globale, inflația crescută și ratele dobânzilor mai mari au avut un impact major asupra cererii de computere”, a declarat Mikako Kitagawa, director Analyst la Gartner. „Deoarece mulți consumatori au deja PC-uri relativ noi care au fost achiziționate în timpul pandemiei, accesibilitatea redusă înlocuiește orice motivație de a cumpăra, ceea ce face ca cererea de PC-uri a consumatorilor să scadă la cel mai redus nivel din ultimii ani”, a adăugat Mikako Kitagawa.

„Piața PC-urilor pentru mediul enterprise este, de asemenea, afectată de încetinirea economiei”, a adăugat Kitagawa. „Cererea de PC-uri în rândul companiilor a început să scadă, în al treilea trimestru al anului 2022, dar acum piața s-a mutat de la ușoară descreștere la deteriorare. Cumpărătorii din mediul enterprise prelungesc ciclurile de viață ale PC-urilor și întârzie achizițiile, ceea ce înseamnă că piața de business nu va reveni probabil la creștere până în 2024”, a detaliat Kitagawa.

Simultan, nivelurile mai ridicate ale stocurilor de PC-uri au început să fie semnalate din prima jumătate a anului 2022 și au constituit un blocaj pentru piața PC-urilor. Oferta scăzută de PC-uri cauzată de cererea mare și întreruperile din lanțul de aprovizionare până în 2021 s-au transformat rapid într-un exces de aprovizionare odată ce cererea a încetinit rapid și semnificativ.

Primii trei furnizori de pe piața mondială de PC-uri au rămas neschimbați, în al patrulea trimestru din 2022, Lenovo menținându-se locul 1 în livrări (vezi Tabelul 1).

Tabelul 1. Estimări preliminare ale livrărilor de unități efectuate de furnizorii de PC-uri la nivel mondial pentru 4Q22 (mii de unități)

Compania Volum livrări 4Q22 Cotă de piață 4Q22 (%) Volum livrări 4Q21 Cotă de piață 4Q21 (%) Creștere 4Q22-4Q21 (%)
Lenovo 15.663 24,0 21.933 24,0 -28,6
HP Inc. 13.216 20,2 18.646 20,4 -29,1
Dell 10.884 16,7 17.280 18,9 -37,0
Apple  7.011 10,7 7.807 8,6 -10,2
ASUS 4.876 7,5 6.078 6,7 -19,8
Acer 3.589 5,5 6.104 6,7 -41,2
Alții 10.051 15,4 13.447 14,7 -25,3
Total  65.292 100,0 91.296 100,0 -28,5

 

Note: Datele includ computere desktop și laptop care sunt echipate cu Windows, macOS și Chrome OS. Toate datele sunt estimate pe baza unui studiu preliminar. Estimările finale vor putea fi modificate. Statisticile se bazează pe livrările vândute pe canale. Numerele pot să nu corespundă totalurilor afișate din cauza rotunjirii.

Sursa: Gartner (ianuarie 2023)

În timp ce Lenovo și-a menținut o cotă de piață de 24%, compania a cunoscut cel mai puternic declin de când Gartner a început să urmărească piața PC-urilor. Livrările Lenovo s-au diminuat în toate regiunile, cu excepția Japoniei, scăzând cu peste 30% în zona EMEA și America Latină.

HP și Dell au înregistrat, de asemenea, scăderi abrupte din punct de vedere istoric. HP a fost afectată cel mai puternic de piața EMEA, unde livrările au scăzut cu 44% de la an la an. Pentru Dell, cererea slabă de pe piața marilor companii a afectat livrările în a doua jumătate a anului 2022.

Prezentare generală regională

Piața PC-urilor din SUA a scăzut cu 20,5% în al patrulea trimestru din 2022, înregistrând al șaselea trimestru consecutiv de scădere a livrărilor. Ca un ecou al tendinței pieței globale de PC-uri, cheltuielile atât pentru consumatori, cât și pentru computerele de business au încetinit din cauza condițiilor economice.

„Chiar dacă vânzătorii au oferit reduceri mari pentru PC-uri în timpul sezonului de sărbători în încercarea de a reduce stocul, consumatorii nu au fost influențați să-și cheltuiască banii”, a spus Kitagawa.

HP a preluat primul loc pe piața PC-urilor din SUA pe baza livrărilor cu o cotă de piață de 26,8%. Dell a urmat cu 23,4% din cota de piață a PC-urilor din SUA (vezi Tabelul 2).

Tabelul 2. Estimările preliminare ale livrărilor de unități efectuate de furnizorii de PC-uri din SUA pentru 4Q22 (mii de unități)

Compania Volum livrări 4Q22 Cotă de piață 4Q22 (%) Volum livrări 4Q21 Cotă de piață 4Q21 (%) Creștere 4Q22-4Q21 (%)
HP Inc. 4.582 26,8 5.380 25,0 -14,8
Dell 4.005 23,4 5.925 27,5 -32,4
Apple 2.936 17,2 3.030 14,1 -3,1
Lenovo 2.387 14,0 3.147 14,6 -24,2
ASUS 954 5,6 906 4,2 5,3
Acer 729 4,3 1.125 5,2 -35,1
Alții 1.511 8,8 2.001 9,3 -24,5
Total  17.104 100,0 21.513 100,0 -20,5

 

Note: Datele includ computere desktop și laptop care sunt echipate cu Windows, macOS și Chrome OS. Toate datele sunt estimate pe baza unui studiu preliminar. Estimările finale vor putea fi modificate. Statisticile se bazează pe livrările vândute pe canale. Numerele pot să nu corespundă totalurilor afișate din cauza rotunjirii.

Sursa: Gartner (ianuarie 2023)

Piața PC-urilor din EMEA a înregistrat un declin istoric de 37,2% de la an la an, datorită conjuncției mai multor factori – tulburările politice, presiunile inflaționiste, creșterile ratelor dobânzii și o recesiune așteptată.

„Un declin de această amploare are loc doar atunci când cererea de pe piață efectiv se oprește”, a spus Kitagawa. „Încrederea companiilor și a consumatorilor din zona EMEA s-a prăbușit, ducând la o scădere uriașă a cererii de PC-uri. O creștere masivă a stocurilor a limitat sever oportunitățile de vânzare, deoarece vânzătorii se concentrează pe vânzarea produselor din stocurile vechi”, a detaliat Kitagawa.

Piața din Asia Pacific excluzând Japonia a scăzut cu 29,4% de la an la an, în principal din cauza pieței din China. În timp ce al patrulea trimestru a fost în mod tradițional sezonul de vârf pentru piața de computere de business din China, reducerile bugetare din partea guvernului chinez și incertitudinea privind schimbarea politicilor COVID au dus la o scădere semnificativă a cererii totale de computere.

Imaginea de ansamblu la nivelul întregului an: Piața PC-urilor se prăbușește, după boom-ul COVID

Livrările de PC-uri la nivel mondial au totalizat 286,2 milioane de unități în 2022, o scădere de 16,2% față de 2021 și cea mai mare scădere anuală a livrărilor din istoricul de urmărire a pieței computerelor efectuate de Gartner (vezi Tabelul 3).

Tabelul 3. Estimările preliminare ale livrărilor de unități efectuate de furnizorii de PC-uri la nivel mondial pe întregul an 2022 (mii de unități)

Compania Volum livrări 4Q22 Cotă de piață 4Q22 (%) Volum livrări 4Q21 Cotă de piață 4Q21 (%) Creștere 4Q22-4Q21 (%)
Lenovo 68.997    24,1 83.449 24,4 -17,3
HP Inc. 55.558    19,4 74.181 21,7 -25,1
Dell 50.007    17,5 59.560 17,4 -16,0
Apple 27.911    9,8 26.944 7,9 3,6
Asus 20.662    7,2 21.634 6,3 -4,5
Acer 18.708    6,5 24.256 7,1 -22,9
Alții 44.353    15,5 51.703 15,1 -14,2
Total 286.197  100,0 341.727 100,0 -16,2

 

Note: Datele includ computere desktop și laptop care sunt echipate cu Windows, macOS și Chrome OS. Toate datele sunt estimate pe baza unui studiu preliminar. Estimările finale vor putea fi modificate. Statisticile se bazează pe livrările vândute pe canale. Numerele pot să nu corespundă totalurilor afișate din cauza rotunjirii.

Sursa: Gartner (ianuarie 2023)

„Livrările totale de PC-uri în 2022 au fost aproape de nivelurile pre-COVID, cu livrările din 2019 situate cu mult sub 300 de milioane de unități”, a spus Kitagawa. „Industria PC-urilor a cunoscut suișuri și coborâșuri foarte neobișnuite în ultimii 11 ani. După perioada de creștere extraordinară dintre 2020 și 2021 din cauza pandemiei, piața a început clar o tendință descendentă care va continua până la începutul anului 2024”, a concluzionat Kitagawa.

Aceste rezultate sunt preliminare. Statisticile finale vor fi disponibile în curând pentru clienții programului Gartner PC Quarterly Statistics Worldwide by Region. Acest program oferă o imagine cuprinzătoare și în timp real a pieței PC-urilor la nivel mondial, permițând departamentelor de planificare a produselor, distribuție, marketing și vânzări să fie la curent cu problemele cheie și cu implicațiile lor viitoare pe tot globul.

Despre Gartner for High Tech

Gartner for High Tech pune la dispoziția liderilor din domeniul tehnologiei și echipelor lor cele mai bune practici bazate pe roluri, perspective din industrie și viziuni strategice asupra tendințelor emergente și schimbărilor pieței pentru a-și atinge prioritățile esențiale și pentru a construi organizațiile de succes de mâine.

Despre Gartner

Gartner, Inc. (NYSE: IT) oferă o perspectivă obiectivă și utilă pentru directori și echipele lor. Îndrumările și instrumentele noastre de specialitate permit luarea unor decizii mai rapide și mai inteligente și o performanță mai bună în ceea ce privește prioritățile esențiale ale unei organizații.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.