Certificatul verde COVID va fi lansat, pe 1 iulie, la nivel european, iar România este în grafic, în acest moment, cu procedurile pentru ca documentul să fie disponibil începând cu această dată, a anunțat, pe 3 iunie, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu.
El a precizat că STS va dezvolta, până la sfârșitul lunii iunie, o platformă online securizată, de unde românii vor putea descărca documentul.
„Vom avea un site, o platformă, unde putem crea un cont și primim pe mail un link de unde putem descărca acest certificat”, a arătat el.
Autenticitatea certificatului va fi garantată de un cod QR. Acest cod QR va putea fi scanat la punctul de trecere vamală, iar certificatul va putea fi prezentat atât pe hârtie, cât și pe telefon.
Certificatul va putea fi descărcat de 3 categorii de români:
- persoane care s-au vaccinat împotriva COVID-19;
- persoane care au trecut prin boală – prezența unui test PCR pozitiv nu foarte îndepărtat;
- absența infectării în acest moment, dată de un test PCR negativ.
„Îl putem prezenta la punctul de trecere vamală, pe hârtie sau pe telefon. Va avea acest cod QR care va fi scanat”, a explicat secretarul de stat Andrei Baciu, într-o conferință de presă.
„Acest certificat digital pentru COVID-19 a apărut pentru a avea o abordare unitară la nivel european, pentru a facilita călătoriile între state și pentru a scurta timpul petrecut în vamă”, a mai spus Andrei Baciu.
Sistemul tehnic al certificatului digital al UE privind COVID a fost lansat, pe 1 iunie, iar șapte țări din blocul comunitar au decis să-l utilizeze și să elibereze „pașapoarte verzi” chiar din prima zi, deși termenul de aplicare al regulamentului este 1 iulie, anunța în urmă cu două zile Comisia Europeană.
Certificatului verde este gratuit, securizat și va ajuta la realuarea călătoriilor în siguranță, a precizat Comisia Europeană.