CFR a semnat, în 17 noiembrie, un nou contract finanțat prin PNRR, ce vizează modernizarea a 54,86 km de cale ferată, aferenți lotului 4 (Ronaț Triaj-Arad), din cadrul magistralei Caransebeș-Timișoara-Arad (162,19 km).
Lucrările trebuie finalizate în 42 de luni (6 luni proiectare, 36 luni execuție).
Asocierea de proiectanți și constructori italieni WEBUILD SPA-Partecipazioni Italia SPA-SALCEF SPA are la dispoziție 2,18 de miliarde de lei (fără TVA) pentru această investiție.
Lucrările prevăzute în contract sunt:
– dublarea liniei de cale ferată
– modernizarea stațiilor Sânandrei, Băile Calacea, Orțișoara, Vinga, Sag și Aradu Nou
– modernizarea a 2 halte de călători și a unei halte comerciale de mărfuri
– modernizarea a 6 poduri și a 39 podețe
– montarea unor sisteme automate de semnalizare la 7 de treceri la nivel cu calea ferată
– lucrări de semnalizare prin implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 și GSM-R) și BLAI pe întregul traseu.
Ion Simu Alexandru, directorul general al CFR: „Am semnat al doilea contract important pentru modernizarea infrastructurii feroviare pe tronsonul Caransebeș-Timișoara-Arad, inclus în PNRR. Este vorba despre secțiunea Ronaț Triaj-Arad, care are o lungime de 54,86 km, iar ca noutate de menționat este faptul că această secțiune va fi proiectată cu cale ferată dublă pe o distanță de 50,33 km din lungimea totală a traseului, un avantaj din punct de vedere al creșterii capacității de exploatare feroviară, nu doar pentru transportul de călători, dar și pentru cel de marfă. Prin semnarea acestui contract, în valoare de 2,18 miliarde lei, programul de modernizare a infrastructurii feroviare la standarde europene, pe o lungime de 68,72 de km de cale ferată, de la Timișoara Est la Arad, intră în linie dreaptă”.