Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins, în ședința din 18 octombrie, proiectul de hotărâre propus de primarul Gabriela Firea privind decontarea din bugetul bucureștenilor a câte unui plin / lună de benzină sau motorină părinților din Ilfov care se unesc și își duc împreună cu mașina copiii la școală în Capitală.
Consilierii USR, PNL și PMP au votat împotrivă, iar unul din majoritatea PSD+ALDE a lipsit, astfel că proiectul nu a trecut de vot (27 de voturi, în loc de 28 necesare).
Decontarea combustibilului urma să se facă din bugetul Capitalei, până la valoarea de 500 de lei lunar.
Iată argumentele Gabrielei Firea, prezentate în debutul ședinței CGMB:
„Primul proiect pe care vi-l supun atenţiei se referă la câteva măsuri pe care le-au luat şi alte capitale europene şi cred că sunteţi în asentiment că trebuie să preluăm şi noi aceste idei. Cred că problema traficului nu trebuie să aibă culoare politică şi trebuie să avem consens şi un subiect comun în perspectivă politică. Sunt câteva direcţii de acţiune: navetiştii care vin din zona limitrofă în centru vor beneficia de un vouher de 500 de lei pe lună, în medie un plin, cu condiţia să nu vină doar o persoană în maşină”.
Primarul Capitalei a prezentat și datele Poliției rutiere: „Potrivit statisticilor Poliţiei Rutiere, peste 80 la sută dintre cazuri au o singură persoană în maşină. Prin parteneriate voluntare între prieteni, vecini, să cadă de acord asupra acestui transport şi să reducă astfel poluarea şi numărul de maşini. În loc de 100 de maşini, dacă în loc de o persoană în maşină vor fi patru, vor veni 25 de maşini. Ajută şi la decongestionarea traficului şi rezolvarea parţială a poluării. Părinţii care merg dimineaţa cu copiii la şcoală, dacă semnează împreună aceste acorduri pentru ca un părinte să transporte trei-patru copii, va beneficia acea persoană şi face şi dovada înţelegerii cu celelalte persoane, va beneficia”.
Iată ce prevede proiectul de hotărâre CGMB:
“Stimularea prin decontarea combustibilului in valoare de pana la 500 lei lunar în vederea încurajării unor asocieri voluntare prin care părinţii elevilor unităţilor de învăţământ primare şi secundare de pe teritoriul Municipiului Bucureşti, care au domiciliul în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov pot folosi în comun autoturismul proprietate personală în vederea transportului copiilor, la instituţiile de învăţământ primare şi secundare de pe teritoriul Municipiului Bucureşti, care vor fi selectate în cadrul unui proiect pilot”.
Totodată, primarul Capitalei vrea înfiinţarea unui sistem municipal de car-sharing, dotat cu autoturisme ecologice-electrice sau hibrid, care să poată fi folosit de către cetăţeni pentru deplasarea în Capitală, înfiinţarea unui serviciu municipal de transport dotat cu microbuze şcolare care să faciliteze transportul elevilor din ciclul primar şi secundar pe teritoriul Bucureştiului, precum şi înfiinţarea unui sistem municipal de bike-sharing, dotat cu biciclete electrice, care să poată fi folosit de cetăţeni pentru deplasarea în oraş.
Potrivit raportului de specialitate inclus în proiect, la sfârşitul anului trecut, în România erau aproape 6 milioane de autoturisme înmatriculate în circulaţie, în Bucureşti fiind 17,6 la sută dintre ele, iar în Ilfov – 2,21 la sută. În perioada 2014-2017, numărul de maşini înmatriculate în această regiune a crescut, în special în Ilfov. Traficul din Capitală s-ar reduce cu 25 la sută dacă administraţia locală include serviciile de car-sharing, car-pooling şi bike-sharing în planurile de mobilitate urmană, potrivit raportului.