Avertizarea Cod Galben de ploi, furtuni și grindină a fost extinsă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în 20 mai, la mai multe județe, fiind, totodată, prelungită până în 21 mai la ora 23.00.
Astfel, în intervalul amintit, în Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei și în cea mai mare parte a zonei montane instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.
Totodată, până în seara de 20 mai, la ora 23.00, în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și în sud-vestul Moldovei vor fi perioade în care se vor semnala intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice și averse torențiale.
Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și punctiform 40 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza mesajul, prin avertizări de vreme severă imediată.