Guvernul a decis înfiinţarea unui registru unic, de către Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI, fosta DRPCIV), în vederea constituirii unei evidenţe unitare a vehiculelor înregistrate, care se ţine la nivelul primarilor comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi sectoarelor Capitalei.
În acest sens, Executivul a adoptat, în 31 ianuarie, o Ordonanţa nr. 11 de modificare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Totodată, prin noul act normativ a fost extinsă obligativitatea înregistrării audio-video a probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere şi în ceea ce priveşte proba practică susţinută pentru categoriile A1, A2 şi A, cu excepţia probei din poligon.
Ordonanţa adoptată reglementează şi competenţa DGPCI de a elibera permisul de conducere internaţional.
„Modalitatea şi condiţiile de emitere urmează să fie stabilite, cât mai curând posibil, prin regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, în conformitate cu prevederile Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968 şi ratificată de România prin Decretul nr. 318/1980″, precizează Ministerul de Interne.