Colliers: 91% dintre chiriași și-au achitat obligatiile, în T3

Peste 90% dintre chiriași și-au plătit la timp obligațiile către proprietarii clădirilor de birouri administrate de Colliers International și în perioada iulie-septembrie al „anului pandemic”, arată datele diviziei de administrare a proprietăților din cadrul Colliers International.

Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:

Plata s-a făcut chiar dacă multe dintre companii au funcționat în sistem hibrid, îmbinând activitatea de la distanţă cu prezenţa la birou. Astfel, ponderea chiriașilor care și-au plătit la timp datoriile a fost în trimestrul trei al acestui an de 91%, față de 87% în aceeași perioadă din 2019, în ciuda efectelor pandemiei asupra activității lor.

Chiriașii din clădirile de birouri de clasă A confirmă și în trimestrul trei al „anului pandemic” bunele intenții și practici în raport cu obligațiile pe care și le-au asumat. În luna septembrie, de exemplu, 88% dintre chiriași și-au plătit la timp obligațiile către proprietarii clădirilor de birouri, față de 81% în septembrie 2019, când activităţile business-urilor nu erau lovite de criza provocată de pandemia de COVID-19.

Chiar dacă au fost cei mai afectați în ultima perioadă, mai bine de o treime (76%) din chiriașii spațiilor de retail au reușit să-și respecte obligațiile contractuale, care includ chiria, utilitățile și costurile cu serviciile, și le-au achitat la termen în trimestrul trei al „anului pandemic”, procent în ușoară creștere în comparație cu aceeași perioadă din 2019.

Alexandru Atanasiu

„Datele Colliers privind comportamentul de plată și, în general, datele la nivel macroeconomic în acest sens sugerează că nu există un stres exagerat acumulat până acum în rândul companiilor. Într-adevăr, au apărut în ultimele luni puțin sub 100.000 de noi șomeri, dar pierderile de locuri de muncă par să se fi stabilizat încă din august, iar intențiile de angajare își revin mult mai rapid decât în urmă cu un deceniu. În plus, datele băncii centrale arată că sumele refuzate la plată cu instrumente de debit ale companiilor – care ar indica gradul de stres din economie – se află aproape de minimele acestui ciclu și la valori sensibil sub cele de anul trecut, ceea ce arată că banii circulă adecvat între firme”, explică Alexandru Atanasiu, Associate Director Real Estate Management Services în cadrul Colliers International.

La rândul lor, și chiriașii din spațiile industriale administrate de Colliers International au încercat în cea mai mare parte să-și plătească la timp obligațiile, numărul de companii care au putut respecta toate obligațiile contractuale în perioada iulie – septembrie a acestui an fiind însă mai mic în comparație cu aceeași perioadă din 2019, dar ponderea chiriașilor care au plătit la timp datoriile a rămas peste 80%.

Colliers International administrează un portofoliu total de peste 550.000 de metri pătrați de spații industriale și de birouri, și include proiectele de birouri Equilibrium, Business Garden Bucharest, The Office din Cluj-Napoca, The Bridge, Hermes Business Campus, Ștefan cel Mare Building, Art Business Center, portofoliul de birouri deținut de Adam America, portofoliul de birouri deținut de Smartown Group, Allianz Office Building Brașov și Vox Technology Park din Timișoara, precum și trei parcuri industriale în Timișoara, Brașov și Arad și parcul industrial ELI Park 1 dezvoltat de Element Industrial în nordul Capitalei.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.