Colliers și Exploratist lansează „FutureFit Offices”, o soluție pentru crearea de spații de lucru flexibile și personalizate, care cresc colaborarea în echipă cu până la 40% și productivitatea cu până la 15%.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
oluție inovatoare pentru crearea unui spațiu de lucru personalizat și optimizat cu până la 30%, avansat tehnologic și ecologic, dar și cu o capacitate sporită de adaptare la noi moduri de lucru. Conceput pentru a stimula creativitatea, inovația și gândirea neconvențională, FutureFit Offices contribuie la creșterea productivității cu până la 15% și a nivelului de satisfacție al angajaților, cu impact direct asupra performanțelor companiei și brandului de angajator.
Inovațiile tehnologice, evoluțiile sociale și culturale, schimbările demografice, globalizarea, pandemia sunt factori care schimbă prioritățile oamenilor și ale companiilor. Noile modele de lucru se concentrează pe calitatea experienței angajaților și prioritizează flexibilitatea și versatilitatea, munca la distanță, personalizarea spațiului de lucru, utilizarea intensă a tehnologiei, sustenabilitatea și pun accent pe starea de bine a angajaților, pe colaborare și inovație, pe diversitate și incluziune, dar și învățare și dezvoltare. Astfel, mai mult decât un spațiu fizic, biroul devine un mediu de lucru, o stare de spirit, un loc în care umanitatea și tehnologia se întâlnesc și creează experiențele umane necesare pentru ca oamenii să exceleze în munca lor.
„Noile moduri de lucru, aflate în evoluție continuă, impun configurații flexibile, versatile și prietenoase ale spațiului de lucru. Dacă înainte companiile puneau accent pe cât de eficient pot folosi spaţiul de birouri, acum discuţia este despre modul în care se simte angajatul la muncă, iar preocuparea este legată de cum să creeze o atmosferă de lucru atractivă. Birourile individuale vor ocupa sub 30% din suprafața totală, pentru că accentul se va pune pe zonele de colaborare, de socializare și relaxare, care estimăm că vor ocupa peste 70% din suprafață în majoritatea companiilor. La provocările deja complexe cu care se confruntă organizațiile în acest proces de optimizare a biroului se adaugă și aceea că fiecare companie este unică prin activitatea pe care o desfășoară, prin cultura sa organizațională și modul de lucru. Prin urmare, am căutat o soluție prin care să optimizăm procesul de adaptare a companiilor la cerințele viitorului. Ne bucurăm să creăm soluția FutureFit împreună cu Exploratist, specialiști în employee experience design. Împreună, regândim strategic modul în care funcționează fiecare organizație pentru a proiecta și implementa soluții inovatoare și eficiente, croite pe nevoile și specificul fiecărei companii și al angajaților săi, pentru ca acestea să fie mereu<<fit>> pentru viitor”, spune Victor Cosconel, director, head of Office & Industrial Agencies, Colliers Romania.
Aducând împreună expertiza specialiștilor în consultanță imobiliară și în employee experience, care creează pentru birourile companiilor o soluție completă ce acoperă toate nevoile de afaceri ale organizațiilor, „FutureFit Offices. Empowering Human-Tech Synergy” este o soluție holistică, agilă și versatilă, care răspunde provocărilor actuale și nevoilor viitoare pe piața de birouri. Astfel, Colliers și Exploratist creează un spațiu de lucru personalizat, ce respectă atât nevoile și prioritățile legate de spațiu – costuri, facilități, soluții de proiectare și design -, cât și pe cele legate de oameni și experiența angajaților – stare de bine, colaborare, creativitate, respect, valori, apartenență, diversitate sau incluziune.
„Oamenii performează bine dacă se simt bine. Astfel, concentrarea pe oameni și îmbunătățirea experienței angajaților este unul din punctele forte ale FutureFit Offices. Este foarte important să le oferim angajaților un spațiu de lucru cu facilități prin care să le creăm condiții optime și flexibile pentru a munci și a se dezvolta, să-i conectăm la valorile și cultura organizației, să le oferim sentimentul de apartenență și comunitate, să ținem cont și de cine sunt, nu numai de ce știu și pot să facă. Experiența angajaților are impact direct asupra businessului: crește performanța companiei și credibilitatea brandului de angajator, atracția și retenția de talente, eficiența demersurilor de diversitate și incluziune, capacitatea de a inova și multe alte obiective de business aferente. Parteneriatul dintre Exploratist și Colliers este primul de acest fel din România și avem mare încredere în colaborarea noastră, pentru că expertizele noastre complementare ne permit să dezvoltăm soluții cu adevărat holistice și să satisfacem nevoile ample și variate de spațiu și de business ale companiilor, pe termen lung”, subliniază Mirela Tănase, Senior Partner Strategy & Sales, Exploratist.
Concepție și implementare modulară, în 4 etape
Printre avantajele soluției integrate dezvoltate de Colliers și Exploratist se numără optimizarea spațiului cu 30%, creșterea ratei de întoarcere la birou, o capacitate sporită de adaptare la schimbările tehnologice și la noi moduri de lucru, îmbunătățirea experienței angajaților, creșterea performanțelor de mediu sau impactul redus asupra mediului.
De asemenea, îmbunătățind experiența angajaților, FutureFit Offices conduce la creșterea colaborării cu 40%, la o productivitate mai mare cu 15% și la o creștere a NPS-ului cu 40%. În plus, studiile recente sugerează că angajații fericiți vând cu 37% mai mult și sunt de 3 ori mai creativi, iar angajații implicați sunt cu 21% mai performanți. Având impact asupra mai multor obiective de business în același timp, FutureFit Offices contribuie semnificativ la reducerea costurilor de operare ale companiilor.
Altfel spus, prin FutureFit Offices, cele două echipe de experți creează un spațiu dinamic, care poate fi adaptat ușor la diverse moduri de lucru și poate fi optimizat în funcție de prioritățile diferite ale companiilor – pentru a favoriza performanța și creativitatea, utilizarea tehnologiei, nevoia de a lucra atât în colaborare, cât și individual, pentru a susține activitatea companiilor globale, dar și celor în creștere, pentru a facilita activitățile de mentorat sau de networking, pentru a susține sustenabilitatea, confortul și accesibilitatea.
Pentru confort și eficiență, Colliers și Exploratist au împărțit procesul de dezvoltare și implementare a soluției FutureFit Offices în 4 etape: analiză, strategie, implementare și suport în perioada de tranziție. Astfel, companiile vor beneficia de expertiza specialiștilor de la început și până după implementare, bucurându-se de îndrumare și asistență inclusiv în ceea ce privește managementul unei schimbări atât de importante pentru organizație.
Despre Colliers
Colliers (NASDAQ, TSX: CIGI este unul dintre liderii globali în servicii de consultanță imobiliară și de management al investițiilor. Cu operațiuni în 66 de țări, cei 18.000 de specialiști lucrează împreună pentru a oferi consultanță de specialitate pentru clienți. Timp de peste 27 de ani, echipa noastră experimentată de management a oferit acționarilor profituri investiționale anuale de aproximativ 20%. Cu venituri anuale de 4,5 miliarde de dolari și active gestionate de 98 de miliarde de dolari, Colliers maximizează potențialul proprietăților și activelor imobiliare și accelerează succesul clienților, investitorilor și al angajaților.
Despre Exploratist
Exploratist este prima agenție de employee experience din România care livrează integrat servicii și produse de HR, marketing și digital menite să acopere toate etapele parcurse de angajați într-o organizație. Astfel, Exploratist dezvoltă și implementează strategii și programe de Employer Branding, Comunicare Internă, Diversitate și Incluziune și organizează evenimente experiențiale pentru angajații, partenerii și clienții companiilor. De peste 11 ani, Exploratist îi aduce pe oameni mai aproape unii de ceilalți și de cultura organizațiilor. People first. Everyday.