Tot mai mulți angajați își reiau activitatea la birou. Unele companii au început să introducă în organigramă poziții precum cea de workplace experience manager, potrivit Colliers România.
Sistemul de muncă hibrid, care îmbină activitatea de la distanță cu prezența la birou pentru întreaga echipă, a rămas în practica multor companii și după încheierea pandemiei, dar numărul angajaților care se întorc la birou este în continuă creștere, observă consultanții din cadrul departamentului de Asset Services al Colliers România, care administrează aproximativ 640.000 mp de spații imobiliare, dintre care aproape 600.000 reprezintă birouri.
„Un semn evident că biroul este acum perceput nu doar ca un centru de cost, ci mai degrabă ca un spațiu esențial în care oamenii se pot conecta și sunt încurajați să lucreze la capacitate maximă prin intermediul unor noi experiențe legate de viața de birou este și apariția unor noi poziții în organigrama companiilor, precum cea de Workplace Experience Manager. De asemenea, o altă tendință importantă este impunerea unui număr minim de zile de prezență la birou de către marile companii. Aceste constatări subliniază importanța interacțiunii umane și a culturii organizaționale pentru motivația angajaților și indică și o modificare în abordarea echilibrului între viața profesională și cea personală”, subliniază Oana Adjudeanu, head of Business Operations Asset Services Colliers România.
În prezent, Colliers are un total de peste 300 de chiriași în clădirile pe care le administrează în București, Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov, iar valoarea proprietăților din portofoliu depășește un miliard de euro. După o monitorizare atentă a proiectelor pe care le gestionează, consultanții Colliers observă o tendință crescătoare a zilelor de lucru la birou. Mai exact, de la 40% în primul trimestru din 2023, numărul angajaților care se prezintă și lucrează în clădirile de birouri a crescut la aproximativ 55% în primul trimestru al lui 2024, incluzând în evaluare și zilele de luni și vineri, care influențează în mod semnificativ media prezenței în zilele de marți-joi. Această evoluție se reflectă și în analiza traficului la principalele stații de metrou din București, unde se remarcă modificări semnificative ale fluxului la orele de varf către și dinspre locul de muncă.
„Organizăm diverse evenimente destinate chiriașilor în cadrul mai multor proiecte pe care le administrăm, cum ar fi concursuri, ateliere, acțiuni caritabile, workshop-uri educaționale și expoziții. Am fost plăcut surprinși să observăm nivelul de entuziasm al chiriașilor noștri și dorința lor de a participa activ la crearea mai multor oportunități de interacțiune și întâlnire la birou. Beneficiile directe pentru aceștia sunt evidente – chiar și într-un mediu de muncă digitalizat și orientat spre lucrul de la distanță, interacțiunile umane contribuie la menținerea culturii organizaționale, sporirea productivității și, cel mai important, creșterea retenției angajaților. Altfel spus, conexiunea pe care o avem cu colegii ne aduce o stare de bine și ne motivează să ne prezentăm la birou, chiar și atunci când trebuie să petrecem cel puțin o oră în trafic”, completează Oana Adjudeanu, făcând referire la un studiu recent la nivel global, care a evidențiat că peste 40% dintre angajații întrebați de ce aleg să vină la birou au răspuns că pentru ei contează ce alți colegi mai sunt prezenți în acea zi, iar peste 30% se orientează în funcție de evenimentele organizate în cadrul companiei.
Colliers România oferă servicii de administrare aferente unor bugete anuale de peste 26 de milioane de euro, ajutând la optimizarea acestor cheltuieli pentru proprietarii care au ales să externalizeze aceste servicii. Contractarea de servicii de Asset Services subliniază abordarea profesională pe care dezvoltatorii și proprietarii de spații de birouri și industriale o au în raport cu chiriașii lor, generând economii de scară și beneficii precum contribuția semnificativă la implementarea angajamentelor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), dar și integrarea de soft-uri și aplicații optimizate și raportarea unitară pe situația financiară coroborată cu situația operațională din site.
Divizia de Asset Services a Colliers are o abordare multidisciplinară pentru fiecare proiect, acoperind o gama vastă de activități prin serviciile pe care le oferă. Mai exact, asigură un management operațional și tehnic al clădirilor, acoperind totodată nevoile chiriașilor și asigurându-se că aceștia își îndeplinesc obligațiile contractuale. În același timp, compania oferă și servicii financiare pentru administrare (facturare, plăți, cheltuieli și venituri, reconciliere), precum și raportare către proprietari, asigurând legătura operațională dintre nevoile chiriașilor și cele ale proprietarilor.