Companiile membre UNSAR au deschis 14 dosare de daună în urma exploziei de la Crevedia

Companiile membre UNSAR au deschis, până în prezent, 14 dosare de daună în baza polițelor de asigurare dedicate locuințelor și companiilor, ca urmare a notificărilor primite din partea celor care au fost afectați de exploziile produse la stația GPL din Crevedia, județul Dâmbovița.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

În tragedia produsă în 26 august și-au pierdut viața 5 persoane, alte aproape 60 au fost rănite și zeci de construcții au fost avariate. Este vorba atât despre locuințe, cât și despre sedii de companii. Doar o parte dintre acestea erau însă și protejate financiar printr-o poliță de asigurare.

Chiar și în condițiile în care doar 1 din 5 locuințe din România este asigurată, anul trecut, proprietarii acestora au primit despăgubiri de peste 43,3 milioane lei din partea companiilor Membre UNSAR în baza asigurărilor facultative, doar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de incendii, cu peste 69% mai mult față de 2021, fără a lua în calcul și despăgubirile acordate pentru pagubele cauzate de producerea altor riscuri.

“De cele mai multe ori, pagubele cauzate de incendii sau explozii sunt considerabile, impactând proprietățile, bunurile și, foarte important, siguranța financiară a oamenilor. În aceste situații, o asigurare facultativă pentru locuință ne poate oferi protecția de care avem nevoie, putând salva viitorul persoanelor afectate de producerea unui dezastru”, a declarat Alexandru Ciuncan, președinte & director general al UNSAR.

Asigurarea facultativă pentru locuință oferă un nivel suplimentar de protecție față de cea obligatorie PAD, aceasta acoperind, în plus față de dezastrele naturale, și alte riscuri, precum: incendiu, explozie, căderi de corpuri, inundații produse de avarii ale instalațiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, precum și alte situații neprevăzute – inundații produse vecinilor, defecțiuni ale centralei termice, daune la bunurile electronice/electrocasnice etc.

Asigurările facultative de locuințe se pot încheia doar pentru locuințele care sunt asigurate printr-o poliță obligatorie (PAD). 

Despre UNSAR

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de aproximativ 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.