Conectăm Europa cu DKV BOX EUROPE

Mobilitatea transportatorilor rutieri de marfă este vitală în Europa, iar dacă până acum nu foarte multă vreme era nevoie de câte un aparat de bord pentru fiecare țară în parte, DKV BOX EUROPE a schimbat regulile jocului, devenind singurul aparat de care va avea nevoie orice transportator în viitorul apropiat.

În prezent, DKV BOX EUROPE permite decontarea taxelor de drum din cele mai importante țări de tranzit din Europa: Germania, Belgia, Franța, Austria, Portugalia și Spania dar și pentru tunelul Herren (Lübeck), tunelul Liefkenshoek (Belgia) și Warnow (Rostock). Iar DKV lucrează intens pentru a adăuga noi țări și puncte importante pe această listă.

„Le asigurăm clienților din România și din Europa cea mai de încredere soluție EETS de pe piață, livrată și operabilă la standardele ridicate cu care DKV și-a obișnuit clienții și partenerii”, a declarat Cătălin Constantinescu, Managing Director DKV Euro Service România. 

Avantajele DKV BOX EUROPE se extind mai departe de alternativa la numeroase  aparate de bord, prin posibiltiatea de configurare simplă de la distanță, administrarea din platforma ușor de folosit DKV Toll Manager, posibilitatea de reconfigurare rapidă și mutarea de pe un vehicul pe altul, dar și integrarea tuturor informațiilor într-o singură factură DKV și în contul eREPORTING.

DKV BOX EUROPE reprezintă rezultatul a peste 80 de ani de experiență DKV Euro Service în domeniul mobilității în Germania și în Europa, aparatul de bord fiind dezvoltat de DKV Euro Service în cadrul consorțiului Toll 4 Europe. În prezent, DKV deservește aproximativ 200.000 de clienți din toată Europa. 

Comandă DKV BOX EUROPE acum!

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.