Consecințele anulării Măsurii 3

Guvernul renunță la investiții de peste 1 miliard de euro, ce ar fi creat peste 10.000 de locuri de muncă, pentru care companiile beneficiare ar fi plătit taxe de peste 300 milioane de euro către stat, potrivit unei analize realizate de REI Finance Advisors.

Cele peste 27.000 de companii care au aplicat pentru sprijin financiar prin Măsura 3 vor pierde peste 40 mil. EUR achitate pentru pregătirea proiectelor.

În piață s-au plătit sume cuprinse între 500 si chiar 4.000 de euro pentru serviciile de consultanță sau proiectare. Solicitarea de peste 7 ori mai mare a bugetului alocat arată nevoia acută de finanțare a IMM din România.

Iată precizările transmise ZIUA CARGO:

Un număr de aproximativ 3.500 de companii care fac parte din „lista verde” pentru finanțare nerambursabilă, dintr-un total de 27.000, care au aplicat pentru sprijin financiar prin intermediul Măsurii 3 de susținere a investițiilor în România, proiect anunțat de Guvernul României în cursul anului 2020, și care au întrunit toate condițiile pentru a primi fondurile de la Stat, ar fi creat peste 10.000 de noi locuri de muncă și ar fi plătit taxe în cuantum de 300 milioane de euro doar cu salarizarea acestora pentru o perioadă de 5 ani, în timp ce investițiile generate de acestea ar fi depășit 1 miliard euro, însă autoritățile iau în calcul anularea completă a finanțării acestora, potrivit datelor REI Finance Advisors, una dintre cele mai dinamice companii de consultanță specializate în atragerea de fonduri nerambursabile prin fonduri europene și ajutoare de stat.

Roxana Mircea

„Tragem un semnal de alarmă autorităților responsabile să identifice soluții eficiente și transparente pentru traversarea acestui impas în care ne aflăm. Dacă nu se pot găsi în luna iunie resurse financiare, propunem să se amâne semnarea contractelor până la 1 septembrie și să se aloce fonduri la rectificarea bugetară. La cele peste 300 de milioane de euro potențiale taxe plătite de companiile beneficiare către stat mai adăugam și impozitul pe profit, clădiri, dezvoltarea pe orizontală a altor companii – efortul de 500 milioane de euro al Guvernului ar fi contribuit la dezvoltarea IMM din Romania si creșterea PIB. În plus, investițiile generate de companii ar fi depășit 1 miliard euro, dată fiind cofinanțarea asumată de către beneficiari, crearea de 10.000 noi locuri de muncă. O altă consecință a anulării M3 este că, pe de-o parte, cele peste 27.000 de companii care au aplicat își vor pierde încrederea pe viitor în accesarea surselor de finanțare oferite de Guvern, în ciuda efortului constant pe care noi și echipa noastră îl facem de peste 10 ani, dar și a companiilor de consultanță de a mai lucra pe proiecte finanțate din fonduri de stat, în condițiile în care nu există o predictibilitate și asumare ferme”, a declarat Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors. 

În cadrul Măsurii 3 – Granturi pentru investiții, cu peste 27.736 cereri depuse, companiile ar fi trebuit să beneficieze de granturi cuprinse între 50.000 și 200.000 de euro pentru proiecte de dezvoltare, însă o presupusă fraudă sesizată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România, dar nedovedită până în prezent, cât și lipsa fondurilor necesare pentru plata primei Scheme Horeca – Măsura 2, au condus la blocarea finanțării proiectelor, chiar dacă acestea întruneau, pentru un număr de circa 3.500 de companii, criteriile de eligibilitate în totalitate.

„Un număr de peste 450 de companii au aplicat pentru Măsura 3 prin intermediul echipei noastre de consultanți specializați, respectând cu strictețe toți pașii menționați în Ghidul Solicitantului. Înțelegem situația și respectăm deciziile Ministerului, însă peste 10% din proiectele depuse prin noi se află în ‘zona verde’, iar companiile care au aplicat cu sprijinul REI sunt îndreptățite să primească finanțarea cuvenită, conform comunicărilor oficiale”, a adăugat Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors. 

Peste 40 mil. EUR plătite și pierdute de companii pentru proiectare și consultanță

Cele peste 27.000 de companii care au aplicat pentru sprijin financiar prin intermediul Măsurii 3 de susținere a investițiilor în România ar fi plătit peste 40 de milioane de euro pentru serviciile de consultanță și proiectare primite, bani pe care acestea îi vor pierde, în cazul în care Măsura 3 va fi complet anulată, mai arată datele REI Finance Advisors.

Potrivit REI, în piață s-au plătit sume cuprinse între 500 si chiar 4.000 de euro pentru serviciile de consultanță și proiectare, cât și pentru intocmirea devizului general, bani care, în contextul actual, nu s-ar mai putea recupera, asta deoarece Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a publicat o notă de fundamentare privind anularea Măsurii 3 și mutarea fondurilor la Măsura 2.

„Din totalul celor 450 de proiecte cu care am aplicat pentru Măsura 3, peste 10% se află în zona verde, conform actualizărilor Ministerului. Pentru aceste companii am pregătit ofertele, conform precizărilor Guvernului, am întocmit bugetul, prognozele financiare, am depus proiectele pe platforma Ministerului, am alocat o resursă importantă din companie pentru urgentarea demersurilor în vederea eficientizării timpilor pentru redepunere, însă companiile nu își vor mai achita costurile de consultanță pentru implementare, în cuantum estimat la circa jumătate de milion euro, în condițiile în care se va anula Măsura 3, ceea ce va crea un deficit considerabil de cashflow. Credem că abia de anul viitor Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va lansa axele de finanțare pentru perioada programatică 2021-2027. Situația este cu atât mai gravă cu cât nu există o certitudine de alocare a fondurilor față de companiile care și-au demonstrat eligibilitatea în noua formă propusă de Guvern”, a precizat Roxana Mircea.

Guvernul propune relansarea Măsurii 3 cu fonduri provenite din REACT-EU

Una dintre propunerile vehiculate de Guvern ar fi relansarea Măsurii 3 cu sume provenite din alte surse de finanțare europeană, respectiv din REACT-EU, însă acest program va fi disponibil abia de anul viitor, iar beneficiarii nu pot aștepta 2-3 ani pentru achiziția echipamentelor necesare pentru dezvoltare.

Guvernul a anunțat că beneficiarii care au depus cereri de finanțare pentru accesarea de fonduri prin Măsura 3 nu vor fi restricționați prin criterii de eligibilitate să își redepună aplicația în vederea obținerii de granturi, însă cei care au vizat achiziția de hale, structuri de cazare, mai precis peste 1.000 de proiecte, nu vor mai fi eligibili.  Proiectul de modificare a OUG 130 se află, însă, în plină dezbatere publică. 

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 a suferit modificări succesive, avându-se în vedere impactul pozitiv al măsurilor stabilite prin aceasta cât și solicitările de acordare sprijin adresate de potențialii beneficiari.

Astfel, pentru Măsura 1 s-au înregistrat un număr de 29.250 cereri. După evaluarea acestora și procesul de contractare, rezultă o economie de aproximativ 50 milioane euro.

În cadrul Măsurii 2 s-au depus un număr de 22.226 cereri, în valoare de 5.246.397.727 lei. Având în vedere epuizarea bugetului, doar 3.945 contracte de finanțare au putut fi semnate.

În cadrul Măsurii 3 au fost depuse 27.736 cereri și doar aproximativ 4.000 de companii ar fi fost eligibile pentru finanțare, la cele 500 milioane euro fonduri alocate M3. Solicitarea de peste 7 ori mai mare a bugetului alocat arată nevoia acută de finanțare a IMM din România, cu atât mai mult în contextul Pandemiei, care a afectat și mai mult companiile cu activitate pe plan local.

Despre REI Grup

REI Finance Advisors, și REI Iinternational Consulting, parte a REI Grup, sunt companii specializate în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor de investiții atât prin fonduri europene nerambursabile (Programul Operational Regional, Programul Operational Infrastructura Mare), cât și pe scheme de ajutor de stat (HG 495/2014, HG 807/2014, HG 332/2014, OUG 81/2019, OUG 130/2020).

Cu o experiență de peste 10 ani în acest domeniu, specialiștii REI Grup se adaptează ușor cerințelor pieței, cunoscând foarte bine mecanismele fondurilor nerambursabile și identifica oportunitățile de obținere de finanțări din surse interne și externe. Aceștia gestionează eficient activitățile proiectelor, relația cu autoritățile publice și pe cea cu companiile private, atât companii multinaționale, cât și companii antreprenoriale, românești. 

Echipa REI Grup numără în prezent 50 de consultanți în cele opt birouri regionale, cu o vastă experiență în domeniul atragerii de fonduri nerambursabile pentru companiile cu activitate pe plan local sau internațional.

REI a reușit cu succes atragerea finanțării pentru peste 800 de proiecte la nivel național, cu peste 300 de proiecte implementate și o rată de succes – lider în domeniu – de 99%. În 2020, REI Grup a înregistrat proiecte aprobate în cuantum de circa 100 milioane EUR, iar în acest an valoarea proiectelor aprobate va depăși pragul de 150 -200 mil. EUR.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.