Constructor pentru 17,5 km din Centura București

CNAIR a desemnat constructorul câștigător al licitației pentru proiectarea și execuția lotului 3 al Autostrăzii de Centură București, în lungime de 17,5 km, procesul de evaluare a ofertelor fiind încheiat în 26 aprilie.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

Lotul 3 este format din sectorul 1, ce are o lungime de peste 15 km, și sectorul 2 cu o lungime de 2,5 km construirea a 17,5 km din Centura București.

Sectorul 1 este cuprins între km 85+300 și km 100+765 aferent Centurii Sud, iar sectorul 2 este cuprins între km 0+000 și Km 2+500, aferent Centurii Nord.

Ofertantul desemnat câștigator este Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Artera Proiect SRL, cu preţul de 882.363.613,61 lei, fără TVA, și cu un punctaj total de 96,28 puncte, din care 58,03 puncte pentru componenta financiară și 38,25 puncte pentru componenta tehnică.

Adresele de comunicare a rezultatului procedurii au fost transmise către toți ofertanții.

Contractul de achiziție publică pentru Lotul 3 al Autostrăzii de Centură București va putea fi semnat după soluționarea tuturor contestațiilor ori plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire a acestui lot.

Ofertele pentru loturile 1 și 2, în evaluare

Ofertele pentru loturile 1 și 2 ale acestui proiect se află în faza finală de evaluare, urmând ca în scurt timp să fie anununțati și câstigătorii licitațiilor pentru proiectatea și execuția acestor obiective. 

Cele trei loturi ale Autostrăzii de Centură Sud a Municipiului București vor avea o lungime însumată de aproximativ 52 de km și după ce vor fi finalizate vor face face legătura între A1 și A2.

În valoare de aproximativ 580 de milioane de euro, întregul proiect va permite descongestionarea circulației în zona de Sud a Bucureștiului și va asigura traficul rutier de tranzit pe segmentul românesc al coridorul 4 Pan- European.

Proiectarea fiecărui lot al acestui Autostrăzii de Centură Sud a Municipiului București, va dura 12 luni, iar execuția 30 de luni, după atribuirea contractelor.

Acest proiect, similar soluțiilor aplicate în zona marilor metropole europene, face parte din Master Planul General de Transport și urmează să fie finanțat prin POIM 2014-2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.