Comisia Europeană a decis, în 26 ianuarie, să trimită scrisori de punere în întârziere unui număr de 22 de state membre, între care și România, pentru neîndeplinirea anumitor obligații prevăzute în Regulamentul privind diseminarea conținutului online cu caracter terorist.
Este vorba despre obligația de a desemna autoritatea sau autoritățile însărcinate să emită ordine de eliminare a conținutului și de a notifica Comisiei aceste autorități; obligația de a numi un punct de contact public și de a stabili norme și măsuri privind sancțiunile aplicabile în caz de neîndeplinire a obligațiilor legale.
Statele în cauză sunt Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Finlanda și Suedia.
Precizările CE:
Faptul că, în continuare, pe site-urile web există conținut cu caracter terorist reprezintă un risc grav pentru cetățeni și pentru societate în ansamblul său. Teroriștii utilizează în mod abuziv internetul pentru a-și difuza mesajele menite să intimideze, să radicalizeze, să recruteze și să faciliteze săvârșirea de atacuri teroriste. Recentele atacuri teroriste comise pe teritoriul UE, cum ar fi cel foarte recent de la Bratislava, din 12 octombrie 2022, ne reamintesc fără echivoc rolul pe care conținutul online cu caracter terorist îl joacă în planificarea și desfășurarea unor astfel de atacuri. Pentru a combate această amenințare, Comisia Europeană a prezentat o serie de măsuri și inițiative voluntare și legislative menite să contribuie la atenuarea amenințării teroriste.
Combaterea diseminării conținutului online cu caracter terorist
Regulamentul privind conținutul online cu caracter terorist oferă un cadru juridic care garantează faptul că furnizorii de servicii de găzduire, care pun conținutul utilizatorilor la dispoziția publicului, combat utilizarea abuzivă a serviciilor lor pentru diseminarea de conținut online cu caracter terorist. Regulamentul privind conținutul online cu caracter terorist se aplică, de la 7 iunie 2022. Furnizorii de servicii de găzduire sunt obligați să elimine conținutul cu caracter terorist, în termen de o oră de la primirea unui ordin de eliminare, din partea autorității unui stat membru și să ia măsuri atunci când platformele lor sunt expuse la conținut cu caracter terorist.
Regulamentul privind conținutul online cu caracter terorist se aplică tuturor furnizorilor de servicii de găzduire care își oferă serviciile pe teritoriul UE, inclusiv furnizorilor de platforme de comunicare socială, de servicii de partajare de materiale video, de imagini și de materiale audio. Regulamentul prevede obligația ca furnizorii care sunt expuși la conținut cu caracter terorist să adopte măsuri specifice, prevede sancțiuni pentru încălcări și include garanții solide pentru protejarea drepturilor fundamentale, în special a libertății de exprimare și de informare. Regulamentul conține, de asemenea, cerințe clare privind acordarea de compensații utilizatorilor, precum și privind întocmirea unor rapoarte anuale de transparență de către furnizorii de servicii de găzduire și de către autoritățile naționale competente.
Potrivit Regulamentului privind conținutul online cu caracter terorist, statele membre trebuie să desemneze o autoritate responsabilă, care să aibă atribuții și resurse adecvate, inclusiv un punct de contact. Statele membre trebuie să se asigure că se aplică sancțiuni atunci când furnizorii de servicii de găzduire nu își respectă obligațiile care le revin în temeiul Regulamentului privind conținutul online cu caracter terorist; valoarea sancțiunilor financiare poate ajunge până la 4 % din cifra de afaceri globală a furnizorului de servicii de găzduire. Statele membre trebuie să comunice Comisiei măsurile pe care le-au adoptat pentru a-și îndeplini aceste obligații de a desemna autoritățile responsabile și de a adopta norme în materie de sancțiuni. În absența unui cadru solid de punere în aplicare, obiectivul Regulamentului privind conținutul online cu caracter terorist ar fi compromis. Scopul deciziei adoptate astăzi este de a asigura faptul că statele membre în cauză își adaptează normele naționale cât mai curând posibil la legislația UE.
Statele membre vizate au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și pentru a remedia deficiențele semnalate de Comisie. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.
Context
În 2015, Comisia a lansat Forumul UE pentru internet pentru a consolida cooperarea voluntară dintre statele membre și platformele de internet. Forumul permite, pe de o parte, schimbul de opinii cu privire la tendințele și evoluția utilizării internetului de către teroriști, iar, pe de altă parte, combaterea abuzului sexual online asupra copiilor.
Angajamentul de a combate terorismul, împreună cu criminalitatea organizată și criminalitatea informatică, a fost confirmat în Strategia UE privind o uniune a securității pentru perioada 2020-2025. Agenda privind combaterea terorismului, prezentată în decembrie 2020, a pus, la rândul său, accentul pe prevenirea radicalizării online și offline, inclusiv prin prezentarea unei propuneri de regulament privind conținutul online cu caracter terorist. Acest lucru a dus la adoptarea, de către legiuitorul UE, a Regulamentului privind conținutul online cu caracter terorist, la 29 aprilie 2021.
Pentru a detecta, a investiga și a combate conținutul cu caracter terorist pe internet, inclusiv pe platformele de comunicare socială, Unitatea UE de semnalare a conținutului online (EU IRU) dezvoltă o platformă a UE privind conținutul ilegal online (PERCI), un sistem unic care conectează toate statele membre, cu scopul de a facilita introducerea de semnalări și emiterea de ordine de eliminare a conținutului. Toate statele membre au convenit să utilizeze acest sistem, pentru a facilita punerea în aplicare a Regulamentului privind conținutul online cu caracter terorist. PERCI va permite coordonarea și schimbul de informații în timp real, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, și va facilita transmiterea de rapoarte de transparență cu privire la activitățile care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului privind conținutul online cu caracter terorist.