Contractul pentru lărgirea la 4 benzi de circulație a Prelungirii Ghencea (Sectorul 6 al Capitalei), între Cartierul Latin şi Pasajul Domneşti, a fost semnat, în 5 ianuarie, urmând ca lucrările să înceapă în luna aprilie.
Lucrările vor fi realizate de Asocierea Tracon-Acvatot, acelaşi constructor cu care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avut contract şi pentru execuţia Pasajului Domneşti. Tronsonul 4 a fost preluat, anul trecut, de CNAIR de la Primăria Capitalei.
Valoarea contractului este de 41,91 milioane lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este din fonduri externe nerambursabile. Durata contractului este de 12 luni, din care 2 luni perioada de proiectare și 10 luni perioada de execuție a lucrărilor.
„Acest proiect se realizează la solicitarea și în colaborare cu Consiliul Județean Ilfov – prin domnul președinte Hubert Thuma, cu Primăria orașului Bragadiru – prin domnul primar Gabriel Lupulescu, cu Primăria comunei Clinceni – prin domnul primar Adrian Budeanu și cu Primăria comunei Domnești – prin domnul primar Ghiță Adrian, iar începerea lucrărilor va avea loc maximum în luna aprilie a acestui an”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu.
Lucrările care se vor executa pe tronsonul 4 sunt următoarele: lărgirea la patru benzi a Străzii Prelungirea Ghencea, între Strada Mărăcineni şi Pasajul Domneşti, precum şi conexiunea cu infrastructura existentă (Pasajul Domneşti); realizarea pistelor pentru biciclete; amenajarea trotuarelor pe ambele părţi ale drumului, cu lăţimea de trei metri şi piste de biciclete cu lăţimea de 1,5 metri; modernizarea sistemului de iluminat; realizarea sistemului de canalizare pluvială; amenajarea a două staţii de autobuz, a unei zone mediane 2 x 4 metri pentru dezvoltarea ulterioară cu cale dublă de tramvai, printr-o investiţie viitoare a Primăriei Capitalei, precum şi a unor intersecţii semaforizate la intersecţia dintre Prelungirea Ghencea – Acces Cartierul Latin (km 4+710), intersecţia dintre Prelungirea Ghencea – Accese (km 4+850), trecerea de pietoni pe Prelungirea Ghencea (km 5+220).
Depunerea ofertelor pentru proiectul PMB, prelungită cu o lună
De execuţia tronsoanelor 1, 2 şi 3 a Prelungirii Ghencea se ocupă Primăria Capitalei. În 2 ianuarie, primarul general Nicuşor Dan a prelungit, până pe 12 februarie, termenul de depunere a ofertelor pentru finalizarea proiectului Prelungirea Ghencea. „Am prelungit cu 30 de zile termenul de depunere a ofertelor. Decizia vine ca urmare a interesului crescut din partea operatorilor economici pentru această procedură şi a solicitărilor de prelungire a termenului. Astfel, înscrierile în SEAP se pot face până pe 12 februarie 2024″, a anunțat edilul, într-o postare pe Facebook.
Achiziţia vizează serviciile de proiectare şi execuţie, atât pentru finalizarea lucrărilor executate parţial, cât şi pentru demararea lucrărilor la celelalte etape ale proiectului, inclusiv linia de tramvai şi parcarea de tip Park & Ride.
Licitația a fost lansată în 12 decembrie 2023. Potrivit anunţului publicat pe SEAP, proiectul are ca scop fluidizarea traficului pe direcţia est-vest, care în prezent se desfăşoară în condiţii dificile de siguranţă şi confort. Principalul obiectiv este acela de a asigura desfăşurarea unui trafic în condiţii sporite de fluidizare, siguranţă şi confort, atât pentru participanţii la trafic care tranzitează zona, cât şi pentru pietonii şi vehiculele/bicicletele din zonele străbătute de strada Prelungirea Ghencea şi Bulevardul Ghencea sau în zonele apropiate acestora, se mai arată în anunţul de participare.
Valoarea totală estimată a proiectului este de 336.449.590 lei.