Reprezentanții Aeroportului Internațional Iași și cei ai Strabag au semnat, în 9 mai, contractul pentru proiectarea și construirea unui nou terminal (T4). Constuctorul este liderul asocierii care a câștigat licitația publică pentru proiectul „Dezvoltarea – extinderea terminalelor de pasageri și a facilităților de parcare la Aeroportului Internațional Iași – Extras din SF – Modulul 1”.
După 16 luni, în urma implementării proiectului de extindere și modernizare, Aeroportul Iași va beneficia de un nou terminal cu o capacitate de procesare de 3,3 milioane de pasageri/an. În perioadele de vârf, T4 va putea să asigure realizarea formalităţilor pentru 950 de pasageri pe oră. Vor exista șapte porți pentru Plecări și trei pentru Sosiri, cu fluxuri bidirecționale, iar îmbarcarea pasagerilor se va face prin aviobridge-uri. În primă fază, vor fi amenajate trei astfel de poduri suspendate.
Viitorul terminal va fi construit cu o amprentă la sol de peste un hectar, pe trei niveluri (subsol, parter, etaj), și va avea o suprafață desfășurată de 31.210 mp, pe o lungime de 200 de metri și o adâncime de 50 de metri. T4 va fi ridicat pe actualul amplasament, în continuarea terminalului T3, și va fi legat de acesta printr-o galerie. T4 va deservi zborurile internaționale, traficul intern urmând a fi transferat din T2 în T3.