Controlorii de zbor de la ROMATSA intră vineri, 12 mai, în grevă, timp de două ore, astfel că traficul aerian va fi bulversat întreaga zi.
Greva este anunțată din timp, așa cum prevede legea.
Controlorii de zbor sunt nemulțumiți că nici până acum nu a fost semnat noul contract colectiv de muncă, că nu există un buget aprobat pentru această instituție, iar conducerea ROMATSA este în continuare una interimară.
Liderul sindicaliștilor din ROMATSA, Gabriel Tudorache, nu a menționat nicio posibilă revendicare salarială sau privitoare la drepturile sociale ale angajaților, însă nici acestea nu sunt însă excluse.
Ultima dată când controlorii au făcut grevă a fost în septembrie 2015, când traficul aerian a fost dat peste cap. Ei au cerut atunci să se poată pensiona la 55 de ani şi introducerea în lege a unui articol prin care, după această vârstă, un controlor de trafic să aibă posibilitatea să fie trecut pe un alt post în ROMATSA, pe măsura pregătirii lui, în speţă la o direcţie operaţională sau de siguranţă.