Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) atrage din nou atenția Parlamentului și Guvernului că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) „s-a transformat într-o instituție opacă, partizană cu firmele de asigurări și susține în mod suspect compania de asigurări Euroins”.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
ASF a refuzat, în ultimii 2 ani, să mai publice raportul privind reclamațiile înregistrate la adresa pieței de asigurări. Ultimul raport publicat de către ASF se referă la reclamațiile înregistrate în primul semestru al anului 2021, când piața de asigurări înregistra un număr de 32.179 petiții, în creștere cu 51% fata de semestrul I al anului 2020, atunci când aceeași piață de asigurări înregistra un număr de 21.243 de petiții.
„Numărul de reclamații transmise de către asigurați la adresa pieței de asigurări reflectă în mod direct nivelul de satisfacție și încredere al acestora în piața de asigurări, iar ASF are obligația de a informa și proteja consumatorii de asigurări, misiune pe care a ratat-o din plin, în permanență. Nu poți asigura o protecție minimă consumatorilor de asigurări neinformându-i, timp de 2 ani, cât de bune sau proaste sunt serviciile oferite de către piața de asigurări pe care se presupune ca o supraveghezi. Este piață cu comportamente abuzive și cu peste 1.000 de încălcări ale Legii RCA pe zi, care nu se disciplinează cu avertismente scrise. ASF s-a transformat în fabrică de avertismente pentru societățile de asigurări din România”, a precizat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.
A doua situație îngrijorătoare este că, analizând informările transmise pe site-ul ASF privind sancțiunile aplicate pieței de asigurări așa-zis supravegheate, observăm că din luna martie 2023, când ASF a retras autorizația de funcționare și a amendat societatea Euroins, ASF a aplicat firmelor de asigurări rămase în piață doar două amenzi în cuantum de 5.000 de lei, fiind vorba despre amenda minimă legală pe care ASF o poate acorda unei societăți de asigurări, restul pieței primind numai avertismente scrise. Astfel, doar două companii de asigurări au fost sancționate – și doar cu amendată minimă de 5.000 de lei. Este vorba despre Uniqa Asigurări și Signal Iduna. Celelalte companii controlate au primit doar simple avertismente scrise.
Pe de alta parte, piața de brokeraj aflată în faliment tehnic după ce Guvernul a decis plafonarea comisionului la 8%, la cererea ASF, a fost sancționată, în aceeași perioadă, în cu totul alt mod. Au fost controlate 16 companii de brokeraj care au primit 7 sancțiuni cu amendă în cuantum total de 121.300 de lei și o sancțiune cu retragerea autorizației de funcționare a unei companii de brokeraj.
Ultima raportare privind petițiile a ASF ne arată ca doar 0,09% dintre reclamațiile înregistrate la ASF au fost la adresa brokerilor de asigurări și 98,91% au fost îndreptate către societățile de asigurări din România. Analizând rezultatele controalelor desfășurate de către ASF, în perioada aprilie-august 2023 (ultima raportare a ASF), observăm că societățile de asigurări au beneficiat de cele mai puține controale și doar de 2 amenzi dubios de mici (5.000 de lei), pe când piața de brokeraj a primit amenzi cumulate de 24 de ori mai mari decât piața de asigurări. Îi atragem atenția premierului Marcel Ciolacu asupra acestor anomalii pe care ar trebui să le analizeze. Nu este posibil ca cei care înregistrează 99% dintre reclamații să primească 2 amenzi minime, pe când piața de brokeraj, care cumulează sub 1% din reclamații, să primească amenzi de peste 24 de ori mai mari și o sancțiune cu retragerea autorizației de funcționare. Noi înțelegem că s-au dat amenzi pentru a bifa activitatea ASF, dar s-au evitat controalele la cei care au probleme”, a mai precizat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.
Un ultim aspect deosebit de important, care privește toate instituțiile românești: În data de 13.11.2023, ASF a introdus în Registrul Asigurătorilor și Intermediarilor din Spațiul Economic European faptul că societatea Euroins Insurance AD poate vinde în România toate clasele de asigurări, mai puțin RCA. Deocamdată! Pentru a vinde RCA, Euroins Insurance AD mai are nevoie doar de autorizația din partea BAAR. Ce se întâmplă cu instituțiile românești care accepta la licitații asigurări de buna execuție pentru mari lucrări de infrastructură, în condițiile în care polițele sunt emise de către Euroins Insurance AD din Bulgaria? Societatea Euroins Asigurări din România a dat faliment la jumătatea lunii martie, iar în cazul asigurărilor facultative nu există schema e garantare în Bulgaria!
Adică, dacă Euroins Insurance AD intră în faliment, niciun beneficiar nu va primi niciun ban, nici din partea Fondului de Garantare a Asiguraților din Romania și nici de la cel din Bulgaria. Nu credem că este o simplă coincidență faptul că, în data de 13 noiembrie 2023, cu o zi înainte de terminarea mandatului Consiliului ASF, Euroins Insurance AD este înscrisă de către ASF în Registrul Asiguratorilor și Intermediarilor din Spațiul Economic European, compania bulgărească putând vinde în România 16 clase de asigurare.
Facem apel la cei ce vor să candideze pentru noile funcții în ASF că va trebui să aplice legea din prima zi și că din partea COTAR nu mai au nicio scuză pentru faptul că sunt nou veniți, așa cum în ultimi 20 de ani cei ce s-au succedat la conducerea ASF s-au scuzat și au terminat mandatele mai rău decât le-au preluat.
Să nu uităm că doar cu o săptămână înainte de a se constata că Euroins era falimentară, COTAR solicita public Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) să prezinte urgent situația financiară REALĂ a companiei de asigurări Euroins. Această companie deținea, în august 2022, o cotă de piață de 31%, iar în momentul falimentului ajunsese la 41% din piața RCA.
ASF ar fi trebuit să prezinte datele financiare la zi, privind cota de piață RCA, solvabilitatea și lichiditatea companiei Euroins. Datele vehiculate public și oficial, până în momentul falimentului, erau din perioade anterioare, astfel încât să nu se observe problemele. Compania de asigurări a luat un avans constant și considerabil, cu 6 luni înainte de faliment, ajungând astfel să depășească pragul de cotă de piață RCA de 40%, fiind aproape de cota de piață pe care o înregistra City Insurance în momentul falimentului. Deși COTAR atrăgea atenția asupra acestor probleme, prezentând inclusiv calcule pe cifre concrete, ASF nu a luat nicio măsură, până în ultimul moment, când falimentul a fost doar constatat.
În momentul falimentului Euroins, 4 din 10 autovehicule care circulă pe drumurile publice din România erau asigurate la această companie, peste 50.000 de dosare de litigiu ale companiei Euroins se aflau pe rolul instanțelor de judecată, dauna medie pentru dosarele aflate în instanță era de aproximativ 3.000 de euro/dosar, numărul de dosare de daună avizate și nesoluționate, instrumentate de compania Euroins era de peste 30.000. Dauna medie RCA este de aproximativ 2.000 de euro/dosar, iar rezerva de daună minimă pe care compania de asigurări trebuia să o fi constituit era de minimum 310 milioane de euro pentru dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată și pentru cele avizate și neachitate, aflate în etapa de instrumentare – ceea ce Euroins nu făcuse.
Prin refuzul actual al ASF de a publica rapoartele privind reclamațiile se pregătește o nouă situație de acest fel, pe care noi să nu o mai putem nici măcar analiza pe baza datelor publicate oficial.