COTAR avertizează ASF și ANAF: Euroins o ia pe urmele City Insurance

Euroins o ia pe urmele City Insurance: achită sub 10% din reparații, are peste 50.000 de procese, nu respectă hotărârile judecătorești și îi lipsesc circa 250 de milioane de euro din conturi, acuză COTAR, care avertizează în acest sens ASF, ANAF și Oficiul Împotriva spălării banilor.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) constată că din nou nu se autosesizează nicio instituție a statului, după ce Euroins pretinde că ar achita despăgubirile de daună în 5 zile de la depunerea cererii de plată, la fel cum proceda City Insurance, deși adevărul este cu totul altul, iar asta o știe inclusiv Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Similitudinile arată că există riscul ridicat ca și această societate de asigurări, care acum are, la fel cum avea City Insurance înainte de faliment, cea mai mare cotă în piața RCA, să urmeze același traseu, pentru că deja face aceleași greșeli. Depinde cum înțelege ASF să-și exercite atribuțiile de control și supraveghere.

Oricine verifică portalul instanțelor de judecată va putea observa că societatea Euroins este implicată în peste 50.000 de procese. Membrii COTAR au mii de acțiuni în instanță împotriva Euroins, în multe cazuri societatea de asigurări refuzând să respecte hotărârile instanțelor de judecată și ajungând să fie executată silit săptămânal. Iar surpriza care ar trebui să îngrijoreze profund conducerea Autorității de Supraveghere Financiară este că de multe ori executorii judecătorești găsesc goale conturile asiguratorului, ceea ce ne face să credem că societatea Euroins nu își constituie rezerva de daună, conform legii.

Solicităm public domnului Cristian Roșu, vicepreședinte ASF, persoana direct responsabilă de supravegherea sectorului de asigurări din România, să precizeze dacă societatea Euroins și-a constituit conform legii rezerva de daună pentru pretențiile formulate în instanță. Pentru că nu dorim să retrăim un scenariu similar celui provocat de City Insurance și pentru că suntem profund nemulțumiți de modalitatea în care domnul Cristian Roșu a țnțeles să-și exercite competențele de control și supraveghere asupra acestui asigurator care acum este în faliment, atragem public atenția asupra unei prevederi legale care a fost ignorată în cazul City Insurance și pare că este ignorată și în cazul Euroins.

Art. 5 alineatul 6) din Norma ASF nr. 38/2015 prevede următoarele:

„În cazul pretenţiilor de despăgubiri care fac obiectul unei acţiuni în instanţă, rezerva de daune avizate se constituie şi se menţine la nivelul pretenţiilor solicitate în instanţă, în limita sumei asigurate, la care se adaugă şi valoarea estimată a cheltuielilor totale de judecată.

Ținând cont de faptul că dauna medie în instanță este de aproximativ 5.000 de euro, iar societatea Euroins are peste 50.000 de procese pe rol, rezultă că rezerva de daună pe care societatea de asigurări ar fi trebuit să o constituie este de aproximativ 250 milioane de euro. Societatea de asigurări Euroins are conturile poprite săptămânal, iar executorii ne transmit de multe ori că executarea silită a companiei a eșuat, pe motiv că nu are bani în conturi. De aici reiese că societatea Euroins este protejată de cei care ar trebui s-o verifice.

Avem un deja-vu cu City Insurance. Așteptăm lămuriri din partea domnului Cristian Roșu, care probabil se bazează în continuare pe sprijinul politic și pe lipsa de reacție a organelor de cercetare și investigare. Exact la fel a procedat și în cazul City Insurance.

Pentru o corectă informare a opiniei publice, ar fi extrem de util pentru șoferi să cunoască faptul că șansele să fie loviți în trafic de către un asigurat al societății Euroins sunt de aproape 40%, iar sumele de plată despăgubite de societate nu acoperă nici măcar jumătate din TVA-ul facturii de reparație. La fel de grav este faptul că prin multiple mecanisme și practici ilicite, Euroins încearcă să influențeze în mod nepermis conduita păgubiților, pentru a-i determina pe aceștia să opteze pentru repararea mașinilor în unități agreate de asigurator, care nu sunt interesate să respecte drepturile păgubiților așa cum sunt ele prevăzute de lege. Spre exemplu, este de notorietate că Euroins achită cu prioritate reparațiile provenite de la astfel de service-uri agreate, ceea ce reprezintă o gravă discriminare și o încălcare flagrantă a legii, care dă dreptul păgubitului să beneficieze de același tratament, indiferent de unitatea reparatoare aleasă.

Asa cum știe extrem de bine și vicepreședintele ASF, domnul Cristian Roșu, societatea a ajuns să achite sub 10% din facturile de reparații sau închirieri auto. Astfel, societatea achită între 5-10% din valoare și raportează către ASF că a efectuat despăgubirea calculată de Euroins, susținând în mod fals, așadar, că a închis dosarul de daună. Doar că pentru diferențele neachitate, sunt deschise procese împotriva firmei de asigurări, iar asiguratorul nu constituie și rezerva adecvată.

Mai mult, societatea Euroins solicită în ultimele luni brokerilor de asigurări decontarea de urgență, în avans față de contractul cadru încheiat cu brokerii, a primelor RCA încasate de la șoferi. Societatea Euroins solicită brokerilor de asigurări plata urgentă a primelor de asigurări, mult mai devreme decât termenii contractuali, iar proporții importante din banii aceia, conform raportului de control făcut chiar de angajații ASF, pleacă în următoarele ore în conturi din afara României, ceea ce ar fi trebuit să alerteze atât ASF, cât și Oficiul Impotriva Spălarii Banilor și ANAF. În cazul City Insurance, sute de milioane de euro au ajuns în Insulele Cayman.

Domnilor din conducerea ASF, ANAF și Oficiul Împotriva spălării banilor, sub ochii voștri se dau tunuri financiare decontate tot de românii cinstiți! Majorarea taxelor și impozitelor poate avea loc doar după ce ați oprit furtul de miliarde de euro! La fel cum v-am avertizat în repetate rânduri și acum 3 ani, despre iminenta prăbușire a City Insurance, va avertizăm și acum: MARE ATENȚIE LA EUROINS!”.

Euroins România își exprimă „consternarea față de acuzaţiile false făcute de COTAR”

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.