Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită Parlamentului abrogarea Legii 20/2022, deoarece „facilitează doar deduceri din impozitul pe profit pentru corporații”.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
COTAR constată că Legea nr. 20/2022 nu îndeplinește niciun criteriu procedural, nefiind o lege pentru introducerea conducerii defensive în folosul cetățenilor, ci una care doar facilitează neplata impozitului de profit de către multinaționale.
Constatăm că nu există o expunere de motive corectă pentru modificarea legislativă pe care o introduce Legea nr. 20/2022, deoarece contravaloarea cursurilor de conducere defensivă poate fi dedusă din impozitul pe profit doar de către firmele care fac profit, nu și de instituții sau de persoane fizice, deci este o lege făcută exclusiv pentru angajații unor corporații, nicidecum pentru a proteja populația României de pericolele din traficul rutier, așa cum doresc inițiatorii acestei legi să înțelegem. Nici măcar nu este făcută cu prioritate pentru șoferii profesioniști, de activitatea cărora depind viețile a mii de oameni, în fiecare zi.
Ministerul Finanțelor Publice a cerut o lege organică, votată de Parlamentul României, pentru a putea deconta cheltuielile cu aceste cursuri de conducere defensivă de la bugetul de stat. În această situație, constatăm că Legea nr. 20/2022 introduce o componentă de discriminare gravă, decontând doar cheltuielile unora dintre societățile comerciale, iar în acest caz ar trebui să stabilească și Curtea Constituțională dacă este acceptabilă o astfel de discriminare.
Constatăm, de asemenea, că nu corespunde caracterul declarat de prevenție pentru circulația pe drumurile publice cu faptul că deducerea poate fi făcută doar de către unele firme din România, doar dacă acestea au profit. Nu există nicio legătură logică sau juridică între nevoia de cursuri de conducere defensivă pentru conducătorii auto, cu scop de prevenție, și posibilitatea ca aceste cursuri să fie decontate de la bugetul statului doar de către unele societăți comerciale.
De asemenea, Normele de aplicare pentru Legea nr. 20/2022 au căzut în sarcina exclusivă a Ministerului Transporturilor, tocmai pentru a se stabili criteriile tehnice în baza cărora ar trebui să fie concepute cursurile, dar și omologarea mașinilor și a poligoanelor ce se vor folosi pentru aceste cursuri, după intrarea în vigoare a Legii. Constatăm că Normele de aplicare nu conțin aceste detalii tehnice necesare pentru aplicarea Legii 20/2022.
Nu există criterii pentru stabilirea necesității, nu există studii care să ateste eficiența cursurilor de conducere defensivă, astfel încât Legea nr. 20/2022 s-a bazat, de la început, pe presupuneri, dar nici măcar pentru aceste presupuneri nu s-au respectat criteriile minimale de legalitate. Cerem studii clare care ar putea sta la baza unei viitoare legi organice pentru introducerea cursurilor de conducere defensivă. De asemenea, cerem stabilirea unor indicatori clari pentru acreditarea acestor studii și a unor criterii clare pentru stabilirea curriculei, a numărului de ore pe care ar urma să-l aibă un astfel de curs, a acreditării instructorilor și a centrelor de formare profesională pentru actualii și viitorii instructori care ar putea preda cursuri de conducere defensivă.
Constatăm că la baza Legii nr. 20/2022 stă încă o confuzie gravă între „training” și curs. În legislația românească, un curs este acreditat și recunoscut, oferind o serie de noi competențe profesionale. Pentru a se acredita un astfel de curs, e nevoie de o metodologie clară, stabilită în baza unor criterii care nu au fost formulate nici măcar în normele de aplicare puse deja în dezbatere publică de către MT.
Situația reală este aceasta: până în prezent, câteva mii de corporatiști au făcut așa-zise cursuri de conducere defensivă cu un număr limitat de instructori care nu au obținut nici un fel de acreditare pentru această activitate. Ba mai mult, le-au făcut aproape în totalitate pentru multinaționalele care și-au trimis angajații la «teambuilding».
«Cine a stabilit, pe ce criterii, numărul de opt ore pentru un curs de o zi, cu patru ore de teorie și patru de practică? Cine a stabilit ce trebuie să învețe cursantul într-o singură zi de curs de conducere defensivă pentru care plătește 200 de euro? Până și pentru cursurile de bucătari e nevoie de formatori acreditați și de metodologie, de stabilirea unui standard ocupațional, de introducerea noii ocupații în COR, de stabilirea și acreditarea unui suport de curs, stabilirea numărului de ore de teorie și de practică, în conformitate cu legislația în vigoare. Degeaba vine un bucătar celebru să formeze profesional bucătari, dacă nu are acreditare. Asta nu înțelege legiuitorul și nu pricep nici cei care susțin acest proiect de lege aberant, în cazul conducerii defensive. A te declara instructor nu e același lucru cu a fi instructor auto acreditat, mai ales pentru o activitate nouă, care abia acum se introduce prin lege. Nu avem nimic împotriva cursurilor de conducere defensivă, doar cerem să se legifereze corect. Până acum înțelegem doar că niște corporații și-au trimis până acum angajații la aceste „traininguri” și vor să le dea statul român banii pentru a face în continuare „teambuilding-uri”, iar cei care au făcut confuzia între aceste activități, mai mult recreative, plătite de corporații, și necesitatea conducerii preventive pentru toți conducătorii auto, nici măcar nu s-au gândit că situația devine penibilă și legea discriminatorie, stabilind posibilitatea de deducere a cheltuielilor din impozitul pe profit doar de către aceste companii», a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.
COTAR cere abrogarea Legii 20/2022 pentru că este o aberație legislativă, din multe puncte de vedere. Folosește ca pretext nevoia de a reduce numărul de accidente, dar susține, de fapt, nevoile unor corporații care-și trimit angajații în „teambuilding”. Este nevoie de introducerea unor criterii pentru conducerea defensivă.
Legea 20/2022 nu se va putea aplica nici măcar după ce vor exista norme de aplicare, pentru că nu e stabilit niciun standard, niciun detaliu tehnic, niciun criteriu de omologare. Nimic nu a fost omologat sau acreditat până acum, în această activitate. Legea 20/2022 are foarte multe erori de procedură și de conținut”.