Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) anunță că va depune plângere împotriva Primăriei Municipiului București (PMB), pentru nerespectarea Legii taximetriei, acuzând că această activitate este sabotată.
Iată precizările transmise ZIUA CARGO:
Primăria Municipiului București a emis 10.269 de aurizații de taxi, dintre care, în acest moment, din diverse motive, mai mult de jumătate sunt retrase sau depuse de către cei care le-au deținut. Din cele circa 5.000 de taxiuri rămase în piață, mai mult de jumătate nu au autorizațiile avizate, nici până în prezent, deși dosarele de avizare s-au depus până la data de 28 februarie 2020.
„În Capitală, taximetriștii sunt controlați și, dacă nu au autorizațiile avizate, sunt amendați și li se ridică plăcuțele de înamatriculare, cu toate că am făcut demersuri, încă de la preluarea mandatului actualului Primar General (Nicușor Dan – n.r.), încercând să discutăm problemele din activitatea de taxi și închiriere auto, precum și problema transportului de persoane între București și Ilfov. Domnul Primar General nu a avut timp de noi, până astăzi. Poate plăti subvenția pentru transportul de persoane între București și Ilfov, adică 90% din valoarea totală, adică zeci de milioane de euro, deși nu are bani să plătescă deratizarea în Capitală sau să investească în școli și alte urgențe ale bucureștenilor. Cele 5.000 de autorizații sunt în continuare ținute la sertar, deși, conform Legii 38/2003 ar fi trebuit scoase la atribuire imediat. Ceea ce face domnul Nicușor Dan, de când a preluat mandatul de Primar General, demonstrează că are în plan distrugerea taximetriei, cu orice preț, pentru a face mai mult loc pe piață firmelor de ride-sharing, încălcând principiile Legii concurenței”, a declarat Manolache Mircea, vicepresedinte COTAR.
Pe raza municipiului București există, astăzi, de peste patru ori mai multe mașini care circulă în regim de ride-sharing (transport alternativ) decât taxiuri – cu peste 20.000 de autorizații (copii conforme). Dincolo de încălcarea, cu bună știință, a legislației, Primăria Capitalei contribuie și la o „gaură„ în bugetul statului, pentru că firmele de taxi plătesc mult mai mulți bani (din toate taxele și impozitele) decât multinaționalele care fac ride-sharing.
Foarte suspect este și faptul că singura atribuție pe care nu a delegat-o dl. Primar General este autorizarea transportului de taxi, dar nici nu a avizat autorizațiile, conform legii. Ne punem întrebări în legătură cu interesele Primarului General, după ce am văzut că de atât de mult timp nu semnează și nu scoate la atribuire autorizațiile ținute la sertar, asumându-și riscul de a plăti pentru încălcarea legii. Nu poate da vina pe „greaua moștenire”, pentru că are majoritate în Consiliul General – ceea ce este și mai suspect, în legătură cu asocierea în vederea favorizării concurenților noștri din ride-sharing, care de fapt practică tot activitate de „taxi”
„Ne pregătim de proteste în fața Primăriei Municipiului București, unde vom sta până se vor clarifica și se vor rezolva toate aceste probleme. Vom acționa și în instanță PMB și Consiliul General, pentru încălcarea prevederilor legale și favorizarea concurenței, prin abuz în serviciu în formă continuată. De asemenea, vom calcula prejudiciul cauzat firmelor de taxi, în tot acest timp, prin neavizarea autorizațiilor, urmând să cerem, în instanță, plata acestuia. Vom depune plângere la Consiliul Concurenței, la Parchetul General și la DNA, pentru a se cerceta ce anume i-a determinat pe factorii de decizie din PMB să favorizeze firmele de ridesharing (transport alternativ), prin limitarea nelegală a autorizațiilor pentru taxi”, a declarat și Vasile Stefanescu, președintele COTAR.