Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) cere ajutor „concret” din partea Guvernului, „în cel mai scurt timp, pentru a se evita falimentul în lanț, de la începutul anului viitor”.
Iată precizările, în comunicatul transmis ZIUA CARGO:
Guvernul acordă ajutor de stat pentru unele sectoare economice, dar a uitat de transportatori. Măsurile pe care le-a luat guvernul, pentru a sprijini industriile afectate de criza Coronavirus au exclus transportatorii rutieri de persoane, ca și cum acest domeniu nu ar fi avut de suferit.
„Ministrul Economiei, Virgil Popescu, anunța, zilele trecute, că e de bun simț ca reprezentanții HoReCa să-și plătească datoriile către stat din banii acordați de guvern. Se acordă un ajutor de stat de 20% din pierderea cifrei de afacere aferentă anului 2020 faţă de 2019, printr-o nouă Ordonanță de Urgență, dar numai pentru HoReCa. Transportatorii rutieri de persoane sunt la fel de afectați, dar nu beneficiază nici macar de acest sprijin. Cred că e la fel de bun simț, ca și firmelor de transport să li se anuleze datoriile acumulate din martie până în prezent, chiar și din primele luni ale anului 2021, până reușim să intrăm în normalitate. Nu putem plăti, de la anul, și restanțele și datoriile curente. O să intrăm în faliment!”, explică Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.
În plus, Executivul ar trebui să anuleze datoriile acumulate de firme în această perioadă, dacă vrea să demonstreze că actualului guvern îi pasă de firmele românești. Altfel, se va genera faliment în lanț, în toate sectoarele economice.
„Prima măsură care trebuie să se ia este anularea datoriilor către stat, pentru firmele afectate de restricții. Degeaba ne spune Guvernul că ne lasă să funcționăm, dacă noi nu putem avea clienți, tot din cauza restricțiilor impuse de Executiv. Aceeași schemă au aplicat-o acum și pentru HoReCa. Și ei au aceeași problemă, iar banii despre care vorbește Guvernul n-au ajuns niciodată la toți cei afectați. Dacă acest guvern reușește performanța de a băga în faliment Transporturile și Turismul, din februarie 2021, va distruge România!”, precizează Vasile Ștefănescu.