COTAR le cere parlamentarilor să voteze doar prevederile cerute de CE în Legea RCA

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) le parlamentarilor să voteze doar prevederile cerute de Comisia europeană (CE), pentru armonizarea legislației, în legătură cu Legea RCA.

Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:

„Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită Parlamentului României să acorde foarte multă atenție Legii RCA, pentru a nu se crea probleme foarte grave în viitoarele luni. Transportatorii nu-și doresc reînceperea protestelor, ci o păstrare a normalității pe piața de asigurări.

COTAR apreciaza deschiderea parlamentarilor pentru dezabteri, dar trebuie să recunoaștem că o astfel de dezbatere online, sub presiunea timpului scurt, nu poate fi decât una superficială și poate deschide calea adoptării unor prevederi nefericite ale căror efecte le vor simți atât transportatorii, cât și ceilalți proprietari de autovehicule. Propunem adoptarea de către Parlamentul României exclusiv a prevederilor de armonizare a legislației românești la solicitarile Comisiei Europene, pentru a încerca să ne încadrăm în termenele impuse României.

COTAR nu dorește să se piardă tot ce s-a câștigat în ultimii trei ani. Asiguratorilor din România ar trebui să le ajungă peste 40% din polița RCA pe care o „exportă” anual, deși media în UE este de 20%. Asiguratorii vor ca plata să se facă doar pentru păgubit, astfel încât să reușească să îl păcălească mai ușor – cele peste 90% dintre cazurile câștigate la SAL-FIN de persoanele fizice, unde se arată ca plata directă la păgubit este o înșelătorie reprezintă dovada acestor practici.

„Am asistat, în cursul zilei de ieri, la o tentativă eșuată de dezbatere online a modificărilor aduse legii RCA din Camera Deputaților. Orice dezbatere în timp scurt și doar prin intermediul intervențiilor pe o platformă online, pe subiecte cu impact pentru 8 milioane de cetățeni ai acestei țări, este ineficientă și reprezintă un risc ridicat de adoptare a unor amendamente greșite, care sa scoată din nou transportatorii în stradă, în următoarele luni. Le reamintim tuturor parlamentarilor că au existat, în ultimele luni, mai multe dezbateri, la Ministerul de Finanțe, la care au participat, pe lângă ASF, toți actorii pieței, iar de acolo, toți participanții au convenit să fie operate strict măsurile solicitate de Comisia Europeană, pe marginea legii RCA”, a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR. 

Legea RCA adoptată de Parlamentul României în anul 2017 a fost foarte bună, prețul RCA a fost stabilizat corect, iar conform ultimelor date transmise de ASF, în calculul tarifului de referință din acest an, observăm că dauna medie a scăzut în anul 2019 cu 15%, ajungând la un minim al ultimilor 5 ani (dauna medie a fost de 5.740 lei în 2019, față de 6.812 lei în anul 2018). Observam o reducere a numărul de accidente în cursul anului trecut, România înregistrând o frecvență a daunei în scădere cu 15%, fiind și aceasta la un minim al ultimilor 5 ani (frecvența daunei a fost de 5,29% în anul 2019, față de 6,26% în 2018). Acești doi parametri principali (dauna medie și frecvența daunei) sunt cei care, prin legea actuală, determină prețul RCA.

Toate aceste rezultate pozitive înregistrate de șoferii români s-au transpus într-o primă RCA cu un cost echilibrat, iar acest lucru este datorat exclusiv Parlamentului României care, în urma unor dezbateri  autentice, minuțioase, constructive și fără o persiune de timp, a reușit să adune, în anul 2017, cele mai bune propuneri de modificare a legii RCA, astfel încât observăm după 3 ani, că rezultatele pozitive sunt simțite de toț cei peste 8 milioane de proprietari de autovehicule din România”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.