Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) se declară solidară față de taximetriștii din întreaga lume care protestează împotriva încălcării legislației pentru reglementarea serviciilor de tip Uber și, totodată, își exprimă consternarea față de scrisoarea trimisă Guvernului de cinci ONG-uri “care probabil nu înțeleg ce anume susțin”.
Iată precizările COTAR, în comunicatul remis redacției:
“Cinci organizații nonguvernamentale și nonprofit din domeniul tehnologiei au adresat ieri o scrisoare deschisă Guvernului, prin care atrag atenția că “tehnologia a avansat înaintea cadrului de reglementare” și cer intervenția Executivului în sensul anulării posibilelor schimbări legislative care ar putea împiedica serviciile noi, de tip UBER.
Evoluția tehnologiei nu trebuie să însemne distrugerea legislației și a firmelor private care și-au organizat activitatea respectând legile. O astfel de încălcare a legilor unui stat – și mai ales a celor care reglementează o activitate economică – înseamnă lipsa colectării taxelor și impozitelor la bugetul statului în viitor și, pe cale de consecință, falimentul statului.
“A ține pasul cu vremurile nu înseamnă să distrugem economia națională și bugetul statului, fie că suntem în România, în Spania, în Germania, în Anglia, în SUA sau oriunde pe glob. Acest lucru ar trebui să-l înțeleagă și autoritățile, și cei care practică servicii paralele, dar și consumatorii, care vor plăti în curând un preț mult mai mare pentru noul fenomen care elimină, încet dar sigur, predictibilitatea economică. Fără bugete naționale nu vor mai fi nici alocații pentru copii, nici pensii, nici asigurări de sănătate, în afara celor private, care ar putea crește de câteva zeci de ori, în lipsa celor de stat. La aceste aspecte ar trebui să se gândească toți cei care susțin astăzi că evoluția tehnologică ar trebui să conducă automat la liberalizarea unor domenii de activitate, această liberalizare fiind greșit înțeleasă, la rândul ei. Ne solidarizăm cu taximetriștii din Spania care au protestat la Madrid şi la Barcelona pe 24 mai, împotriva încălcării legislației și împotriva concurenței neloiale. Peste 20.000 de taximetriști au protestat în Spania pentru că firmele care le-au făcut concurență neloială nu au respectat nici măcar reglementările date de primării pentru autorizarea funcționării lor. În România avem peste 60.000 de taximetriști care ar putea protesta, dacă le va fi pusă în pericol munca și mai ales existența într-un viitor lipsit de protecție socială și de posibilitatea de a avea un loc de muncă stabil sau o afacere protejată de lagislația împotriva concurenței neloiale”, explică Dinca Bogdan, vicepreședinte COTAR.
Pe lângă taxele și impozitele care nu se vor mai duce la bugetul statului, fenomenul deja denumit „uberizare”, la nivel mondial, mai ridică și problema pierderii tuturor drepturilor pe care sindicatele le-au câștigat, în ultimii 130 de ani, pentru lucrători.
Platformele nu angajează, deci nu se supun nici legislației muncii, iar „șoferul partener” care ajunge să-și câștige existența lucrând pentru o astfel de structură poate fi eliminat fără a avea dreptul de a se apăra, fără dreptul de a apela la instanța de judecată, conform reglementărilor din Dreptul Muncii.
Ca o ironie, platformele de acest tip, care fac concurență neloială transportatorilor autorizați și care se pot debarasa de „șoferii parteneri” oricând și în orice circumstanțe, fără consecințe, au lansat oferte atractive pentru deplasările de 1 Mai, deși această dată reprezintă exact comemorarea protestelor sângeroase ale muncitorilor care s-au luptat pentru drepturile lor la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Ziua de 1 mai a fost decretată Ziua Muncii în anul 1889 și se sărbătorește în 80 de țări, multe dintre acestea fiind deja afectate de fenomenul denumit astăzi „uberizare”.
Ar trebui să ne amintim că democrația nu înseamnă că ne putem permite să încălcăm legile, libertatea nu înseamnă încălcarea drepturilor și libertăților altora, iar liberalizarea nu înseamnă concurența neloială sau neplata taxelor și impozitelor, astfel încât să ducă la desființarea în curând a bugetului de stat, deci și la pierderea tuturor drepturilor plătite prin taxe și impozite la bugetul de stat: pensie, alocații, indemnizații pentru creșterea copiilor, asigurarea de sănătate garantată de stat și chiar concediile maternale, concediile medicale și concediile de odihnă.