Din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), au fost anulate 80-90% dintre cursele aeriene de pe aeroporturile din România, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la Digi24.
Astfel, numai 60 de zboruri, față de peste 300 în mod normal, se mai desfășoară pe cele 16 aeroporturi din țară.
„Pe transportul aerian au scăzut cursele cu peste 80-90 la sută. Practic, de miercuri, TAROM nu mai operează pe cursele interne. Pe toate cele 16 aeroporturi din România, vorbim de o scădere de 80%, până la 90% a numărului de curse. Undeva la 60 de zboruri pe zi, față de 300 câte erau înainte”, a spus el.
„Pe transportul feroviar, în acest moment, pe transportul de călători trenurile sunt suspendate în proporție de 20%. Practic 300 de trenuri pe transprtul de persoane sunt suspendate din cele 1.800 câte țirculă în condiții normale”, a precizat ministrul.
„Trenurile de marfă circulă fără nicio restricție. Nu avem nicio navă în carantină, traficul de marfă pe fluvial și maritim nu e blocat”, a mai spus el.