Comisia Europeană clarifică situația lucrătorilor frontalieri și a lucrătorilor detașați în contextul COVID-19. Ce ar trebui să ia în calcul autoritățile române precizează, într-o analiză, Daniel Anghel, Partener Liderul Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridica al PwC România, și Carmen Argeșeanu, Senior Manager PwC România.
Publicăm integral analiza:
Comisia Europeană a publicat la finele lunii martie un ghid ce se adresează lucrătorilor transfrontalieri afectați de restricțiile de circulație impuse de majoritatea Statelor Membre ale Uniunii Europene, pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2. Astfel, Ghidul prezintă mai multe scenarii în care se pot găsi lucrătorii frontalieri și lucrătorii detașați și aduce clarificări referitoare la legislația de securitate socială aplicabilă.
În principiu, instrucțiunile cuprinse în Ghid nu sunt adresate cetățenilor UE care muncesc și sunt rezidenți ai unui stat membru, altul decât cel al căror cetățeni sunt, deoarece ei ar trebui să beneficieze de tratament similar celui aplicabil cetățenilor statului respectiv. Iar regula este aplicabilă chiar dacă vorbim despre limitări ale dreptului de a se deplasa pe teritoriul statului respectiv sau de a-l părăsi.
Comisia Europeană a clarificat faptul că legislația aplicabilă contractului de muncă al lucrătorului transfrontalier rămâne și în contextul actual, legislația statului în care activitatea este desfășurată în mod obișnuit. Dacă lucrătorul frontalier este în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile prevăzute în contractul de muncă din cauza limitărilor impuse în contextul pandemiei, acesta ar trebui să beneficieze de aceleași avantaje sociale și fiscale, similare celor acordate propriilor cetățeni de către statul membru în care lucrează. Mai mult decât atât, a clarificat faptul că nu există riscul ca acesta să fie considerat lucrător detașat, pentru că nu este o prestare de servicii în contextul în care beneficiarul serviciilor nu se află în statul de reședință.
Incertitudinea apărea mai ales în contextul în care Comisia Europeană a recomandat statelor membre să permită lucrătorilor frontalieri să tranziteze teritoriul lor pentru a se întoarce în siguranță în statul membru de reședință. Acest fapt a ridicat problema dacă un astfel de lucrător frontalier – care pe perioada restricțiilor de circulație lucrează din țara sa de reședință – riscă să fie considerat lucrător detașat în înțelesul directivei 96/71 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii. Încadrarea conform directivei ar fi putut să atragă reguli diferite în ceea ce privește legislația de securitate socială aplicabilă, precum și legea aplicabilă contractului de muncă.
În ceea ce privește legislația de securitate socială aplicabilă, în cazul lucrătorilor detașați, au fost identificate mai multe situații ce pot fi întâlnite în practică:
- atunci când lucrătorul detașat este nevoit să utilizeze telemuncă în contextul în care nu poate avea acces la locul muncii declarat din statul membru gazdă, dar totuși se află pe teritoriul acestui stat, situație în care detașarea sa nu este afectată, iar lucrătorul rămâne supus legislației de securitate socială a statului în care plătește contribuții sociale;
- atunci când la data introducerii restricțiilor de circulație, lucrătorul detașat nu se află pe teritoriul statului membru în care urma să își desfășoară activitatea, drept pentru care primul pas este să verifice în ce măsură îi este interzisă intrarea pe teritoriul statului respectiv și să contacteze autoritatea competentă în materie de securitate socială care a emis formularul portabil A1, pentru clarificări suplimentare și dacă este cazul, pentru a solicita modificarea formularului emis.
Situația care ar fi putut ridica cele mai mari probleme practice este cea privind lucrătorii care desfășoară activități dependente în două sau mai multe state membre. În astfel de cazuri este aplicabilă legislația statului membru în care se desfășoară activitatea, pe motiv că activitatea lucrătorului în statul membru de reședință reprezintă mai puțin de 25% din timpul de lucru/ veniturile acestuia. Totuși, Comisia Europeană a fost de părere că în contextul în care analiza legislației de securitate socială aplicabilă unor astfel de lucrători se face având în vedere o perioadă de referință de 12 luni, creșterea timpului de lucru în statul de reședință din cauza pandemiei nu ar trebui să aibă un impact asupra legislației de securitate socială aplicabilă, mai ales dacă un formular portabil este deja emis de către autorități.
În oricare din situațiile de mai sus, lucrătorul poate să beneficieze de asistență medicală atât în statul de reședință, cât și în statul în care își desfășoară activitatea, în baza asigurării și a formularului S1.
Deși recomandarea Comisiei Europene este ca statele membre să fie flexibile în a permite lucrătorilor să rămână supuși legislației de securitate socială aplicabilă anterior introducerii măsurilor restrictive în contextul pandemiei COVID-19, până la acest moment nu am văzut în practică o evoluție diferită a autorităților române implicate în emiterea acestor formulare europene.
În continuare, emiterea formularului S1 care dă dreptul persoanei de a beneficia de prestații medicale, este condiționată de existența formularului A1. Cum emiterea formularului A1 este o procedură birocratică și de lungă durată, situând România din punct de vedere al numărului de documente solicitate și al duratei de procesare, în urma tuturor statelor europene, rămâne de văzut cum ar putea angajatorii români să răspundă în timp real provocărilor economice actuale.
Tot ce putem spera este ca reprezentanții Ministerului Muncii să aibă în vedere și o digitalizare a proceselor de emitere a formularelor europene și, de ce nu, o centralizare a acestora sub umbrela unei singure instituții, dacă acest lucru este mai eficient.
