COVID-19: Peste 424.000 de români și-au pierdut locurile de muncă

Numărul contractelor de muncă încetate, de la declararea stării de urgenţă (16 martie) și până în 27 mai, a urcat la 424.389, potrivit cifrelor centralizate de Inspecţia Muncii şi publicate, miercuri, de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

foto: Jean-Mihai Pâlșu

Cele mai multe contracte încetate (75.025) erau din Comerţul cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 75.424 din Industria prelucrătoare, iar 63.553 din Construcţii.

Cei 424.389 români care și-au pierdut locul de muncă nu primesc șomaj tehnic, ci șomajul clasic, pentru care au cotizat pe vremea când au fost angajați.

Pe de altă parte, numărul contractelor de muncă suspendate a coborât la 598.264, dintre care 164.608 din Industria prelucrătoare, 100.026 din Hoteluri şi restaurante şi 94.793 din Comerţul cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor. 

La sfârșitul lunii aprilie, numărul contractelor de muncă a căror activitate a fost suspendată depășise 1,2 milioane. Angajații respectivi au primit șomaj tehnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.